x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Ai ochii roșii? Iată cum scapi de conjunctivită

Ai ochii roșii? Iată cum scapi de conjunctivită

01 Ian 2017   •   11:10
Ai ochii roșii? Iată cum scapi de conjunctivită
Sursa foto: dimarik/Getty Images/iStockphoto

Ochii roșii sau ”injectați” apar atunci când globul ocular (partea albă a ochiului) devine roșiatic și pare brăzdat de firișoare roșii. De fapt, firișoarele respective sunt vase foarte fine de sânge care alimentează membrana ce acoperă globul ocular. Aceste vase se pot dilata și vor avea un aspect roșiatic. De obicei, acest lucru apare în urma unei infecții bacteriene, a unei reacții alergice sau a unei inflamații. Mult mai rar, ochii roșii pot fi indiciul unei afecțiuni mai grave, de exemplu o presiune crescută la nivelul ochiului. De cele mai multe ori, însă, principala cauză este conjunctivita.

Conjunctivita înseamnă inflamarea țesutului de la suprafața ochiului și poate avea cauze diferite. Dacă la baza ei stă infecția cu o bacterie, atunci apare o secreție lipicioasă, care se adună între gene. Conjunctivita infecțioasă este adesea asociată cu răceala sau cu gripa și afectează de obicei ambii ochi. Alte tipuri de conjunctivită pot fi cauzate de alergii de sezon, cum sunt cele la polen sau la diverse animale. Acestea se manifestă de obicei prin înroșirea ochilor. O iritație la nivelul ochilor, fie că e fizică sau chimică, poate de asemenea să aibă acest efect. Dacă iritația este de natură chimică (o substanță care a ajuns din neatenție în ochi) primul lucru care trebuie făcut este spălatul cu apă călduță.

Cum evităm conjunctivita?

Majoritatea cazurilor de conjunctivită trec de la sine în câteva zile. Medicul poate prescrie picături antibacteriene sau medicamente împotriva alergiilor. Există, însă, și câteva lucruri pe care le puteți face pentru a împiedica înroșirea ochilor și a ține conjunctivita la distanță: evitați folosirea produselor de make-up până când trece roșeața, nu purtați lentile de contact până când ochiul nu este recuperat, spălați-vă des pe mâini și încercați să nu le duceți la ochi, nu împărțiți prosopul cu alți membri ai familiei, clătiți ochii cu apă călduță, aplicați comprese călduțe, pe pleoape.

Atunci când conjunctivita este pe fond alergic, este bine să schimbați frecvent fețele de pernă, să vă spălați mai des hainele și să faceți întotdeauna duș înainte de culcare. Soluțiile de ochi, lacrimile artificiale sunt folositoare pentru că ”spală” alergenii din ochi. În plus, puteți pune pe pleoape pliculețele folosite de ceai negru sau verde. Datorită bioflavonoidelor pe care le conțin, acestea reduc infecțiile și inflamația.

×
Subiecte în articol: ochii roșii