x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Alertă OMS: Numărul adulţilor cu diabet a crescut de patru ori în ultimii 35 de ani

Alertă OMS: Numărul adulţilor cu diabet a crescut de patru ori în ultimii 35 de ani

06 Apr 2016   •   15:00
Alertă OMS: Numărul adulţilor cu diabet a crescut de patru ori în ultimii 35 de ani

Circa 422 milioane de adulţi din întreaga lume suferă de diabet, de patru ori mai mult decât în anul 1980, potrivit primului raport privind cazurile de diabet la nivel mondial publicat miercuri de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care subliniază "amploarea enormă" a acestei boli cronice al cărei progres este legat în special de flagelul în creştere al obezităţii, informează agenţia France Presse.

"Diabetul progresează. Nu mai este o maladie predominantă din ţările bogate, diabetul fiind în creştere necontenită peste tot, însă într-o manieră mai accentuată în ţările cu venituri medii", a afirmat directorul general al OMS, Margaret Chan, în prefaţa raportului pe această temă.

La nivel global, OMS estimează că 422 de milioane de adulţi aveau diabet în anul 2014, comparativ cu 108 milioane în anul 1980.

În 2012, diabetul a ucis 1,5 milioane de oameni din întreaga lume, la care trebuie adăugate cele 2,2 milioane de decese cauzate de boli legate de diabet, ceea ce duce la un total de 3,7 milioane de decese.

OMS prevede că în 2030 diabetul va fi a şaptea cauză de deces în lume.

Mai mult de jumătate dintre diabeticii din lume trăiesc în Asia de Sud-Est şi în regiunea Pacificului, unde obiceiurile alimentare s-au schimbat în ultimii ani, notează AFP.

Studiul a OMS a denunţat "pierderile economice considerabile" legate de diabet, atât pentru persoanele afectate de această boală, cât şi pentru sistemele de asigurări de sănătate.

Diabetul este o boala cronică gravă care apare atunci când pancreasul nu produce suficientă insulină (hormonul care reglează concentraţia de zahăr din sânge) sau în cazul în care organismul nu utilizează în mod corespunzator insulina pe care o produce.

Potrivit OMS, insulina, care este principalul tratament pentru diabet, rămâne un produs farmaceutic greu de obţinut.

Potrivit agenţiei ONU, insulina şi medicamente antidiabetice orale nu sunt în general disponibile în unele ţări sărace. Mai mult decât atât, medicamentele esenţiale pentru controlul diabetului, cum ar fi cele utilizate pentru scăderea tensiunii arteriale, sunt rareori disponibile în aceste ţări şi în cele cu venituri medii.

OMS solicită statelor membre să acorde o atenţie specială diabetului şi să pună în aplicare planuri naţionale de luptă împotriva diabetului zaharat, mai ales pentru a permite accesul la insulină la un preţ accesibil.

Organizaţia a subliniat "enorma amploare a problemei diabetului", dar şi "posibilitatea inversării tendinţelor actuale" şi a cerut statelor sale membre să elaboreze planuri naţionale pentru combaterea acestei boli.

OMS insistă pe necesitatea descurajării consumului de tutun şi de produse alimentare dăunătoare pentru sănătate şi de încurajare a exerciţiilor fizice regulate.

"Nu există nici o soluţie simplă pentru a lupta împotriva diabetului", recunoaşte OMS, subliniind faptul că "fiecare are un rol de jucat", mai notează AFP.

OMS consacră diabetului următoarea Zi Mondială a Sănătăţii, marcată la 7 aprilie 2016. Organizaţia subliniază că, într-o mare proporţie, cazurile de diabet pot fi prevenite. Experienţa a arătat că măsuri simple de modificare în stilul de viaţă pot fi eficiente în prevenirea sau întârzierea diabetului zaharat de tip 2. Menţinerea unei greutăţi normale, practicarea exerciţiilor fizice cu regularitate şi o alimentaţie sănătoasă pot reduce riscul de diabet.

De asemenea, organismul ONU aminteşte că diabetul poate fi tratat, poate fi controlat şi gestionat pentru a preveni complicaţiile. Un acces mai bun la diagnostic, la învăţarea auto-îngrijirii şi la tratamente accesibile sunt elementele determinante ale răspunsului la boală.

Prevenirea şi tratarea diabetului zaharat implică o acţiune pe scară largă pentru a atinge obiectivul 3 de dezvoltare durabilă, şi anume de a reduce cu o treime până în 2030 povara mortalităţii premature legate de bolile netransmisibile. În atingerea acestui obiectiv au un rol de jucat multe sectoare ale societăţii: guvernele, angajatorii, educatorii, producătorii, societatea civilă, sectorul privat, mass-media şi toţi cei interesaţi, scrie OMS pe site-ul său. AGERPRES

×
Subiecte în articol: diabet