x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Armasarul, regina Egiptului si ortopedia

Armasarul, regina Egiptului si ortopedia

de Florin Condurateanu    |    29 Oct 2005   •   00:00
SA NU-I FIE DE DEOCHI DE VIATA!
Eroii din filme si piese patrund in inimile spectatorilor in rolul cavalerilor fara teama si repros, barbati care au aruncat la spate frica si n-au tremurat in viata lor de vreo spaima. In realitate, actorii deveniti simboluri ale ecranului si aparatori ai dreptatii au simtit si ei pe sira spinarii fiorul inghetat al fricii. Cine banuia ca Moldovan, comisarul, care punea cu botul pe labe periculoase bande de violenti, cine ar fi crezut ca maretul "Mihai Viteazul", adica pana la urma Sergiu Nicolaescu, au simtit si ei frisonul fricii. Iata ce povesteste indragitul regizor si actor. Juca in "Mihai Viteazul" rolul conducatorului de oaste otomana. Un pas nefericit l-a facut pe Sergiu Nicolaescu sa alunece pe scari si sa-si fractureze bratul. Medicii i l-au pus in ghips. Dar a doua zi se filmau scene importante ale bataliei intre ostile valahe si otomane. Sergiu Nicolaescu, in rolul capeteniei armatelor turcesti, trebuia sa conduca atacul cavaleriei otomane. Si-a legat iataganul de bratul in ghips cu sarme si a dat semnalul galopului fiind in fruntea calaretilor Inaltei Porti. "Mi se facuse inima ca un purice. Ce ma faceam daca ma rasturna calul speriat de bubuiturile tunurilor si eu n-aveam cum sa ma sprijin in mana, caci bratul il aveam ridicat cu sabia legata de ghips. Am avut noroc si nimeni n-a stiut ca eu pornisem sarja de cavalerie cu un brat fracturat imbracat in ghips la ortopedie." Un alt barbat falnic, perceput de public ca fiind strain de orice frica, era Ion Dichiseanu. Falnic, impozant, atletic si elegant. Juca intr-o piesa de mare succes la Teatrul Nottara, in "Antoniu si Cleopatra". Era o scena in care Ion Dichiseanu, cu pieptul strans in armura romana si cu coiful pe cap, trebuia sa coboare niste scari cu Cleopatra in brate. Numai ca Aghiuta si-a varat coada si, in timp ce Dichiseanu - generalul roman - cobora scarile purtand pe brate regina Egiptului, s-a desprins carligul unei trepte si cele doua celebritati ale istoriei s-au dat de-a berbeleacul pe scari. Cavalerul din Ion Dichiseanu l-a facut sa o ridice pe actrita din Cleopatra, protejand-o sa nu-si rupa coloana vertebrala. Dar asta s-a facut cu un sacrificiu, fiindca Ion Dichiseanu, cel cu scut si coif, si-a rupt piciorul pe scena. Asa ca marele general roman a stat in ghips lunga vreme. Si-a jurat Dichiseanu sa fie cu ochii in patru sa nu i se mai intample vreo dandana. Dar tot a dat de bucluc. Se filma pentru coproductia Burebista. Pana sa apara soarele necesar filmarii, George Constantin, interpretul lui Burebista, statea calare pe cal si isi recitea rolul. La cativa metri distanta, calare pe armasarul sau, statea fiul regelui dac, in rol fiind Ion Dichiseanu, care, la randu-i, isi recitea replicile. Ei bine, armasarului incalecat de Dichiseanu i-a venit chef sa-i faca putina curte iepei lui Burebista. Capricioasa, "domnisoara iapa" n-a acceptat curtea armasarului si a vrut sa-i dea o copita peste bot. Numai ca lovitura de copita l-a tintit chiar in coloana vertebrala pe Dichiseanu. Acesta si-a pierdut cunostinta, a ajuns la radiografie la spital si se inchina si azi de norocul de a nu i se fi deplasat vertebrele, alegandu-se doar cu o durere plictisitoare si cu o sperietura zdravana.

×
Subiecte în articol: pagina de suflete dichiseanu