x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Atenţie la senzaţia că hainele sunt mici în talie!

Atenţie la senzaţia că hainele sunt mici în talie!

de Dr Dana Tinică    |    23 Apr 2012   •   19:03
Atenţie la senzaţia că hainele sunt mici în talie!

Luna trecuta, celebra actrita americana Kathy Bates, laureata a premiului Oscar, a vorbit cu sinceritate despre dificila problema de sanatate cu care s-a confruntat in urma cu aproape 10 ani. Pentru ca ea este o luptatoare, o supravietuitoare: a fost diagnosticata in anul 2003 cu cancer ovarian, a fost supusa tratamentului chirurgical si chimioterapiei si astfel a invins boala! Actrita a precizat ca manifestarea principala cu care s-a confruntat a fost nespecifica, adica o balonare persistenta. Ea nu a neglijat insa acest simptom, ci s-a adresat medicului, fiind astfel rapid diagnosticata.

Intr-adevar, cancerul ovarian este mai rar decat cancerul de san, de col uterin sau uter, totusi are o rata a mortalitatii mult mai mare decat acestea! Si asta in principal pentru ca este descoperit mai tarziu din cauza simptomelor nespecifice. Astfel, daca in cancerul de san apare o formatiune care poate fi descoperita la palpare sau daca in cancerul uterin apar hemoragii vaginale care alerteaza pacienta, in cancerul ovarian manifestarile sunt vagi, mai mult sacaitoare, fara a putea orienta spre o suferinta genitala. Cheia insa este persistenta lor, ele fiind prezente saptamani in sir si inrautatindu-se in timp. Aceste manifestari sunt: balonare abdominala, dureri in partea inferioara a abdomenului (sau doar un disconfort), dureri de spate, greata, senzatia rapida de satietate, constipatie, urinare frecventa, oboseala. Balonarea este persistenta si permanenta, astfel incat hainele par mici in talie.

Este adevarat ca aceste simptome sunt vagi si imprecise, dar cancerul ovarian poate fi descoperit usor la un examen ginecologic sau printr-o ecografie abdominala. Atentie! Nu toate formatiunile descoperite la nivelul ovarului sunt tumori canceroase, un numar mare din ele fiind nepericuloase, uneori simple chisturi, dar ele trebuie diagnosticate de un specialist. Important este sa va prezentati la controalele ginecologice periodice, dupa indicatia medicului si, bineinteles, la medicul de familie sau ginecolog atunci cand simtiti ceva este in neregula. Ulterior, daca este necesar, pentru stadializarea cancerului, medicul va indica si alte investigatii imagistice: tomografia computerizata sau examen de rezonanta magnetica nucleara. Si inca un aspect: cancerul ovarian este mai frecvent cu inaintarea in varsta, in special dupa menopauza. De fapt, aproximativ jumatate dintre cazuri sunt descoperite dupa varsta de 60 de ani , deci nu trebuie renuntat la controlul gineologic periodic (la intervalele indicate de medic) odata cu instalarea menopauzei! Vestea buna este ca descoperit la timp cancerul ovarian este curabil, pentru aceasta medicii recurgand la excizie chirurgicala si chimioterapie.

Nu se cunosc cauzele aparitiei cancerului ovarian, totusi au fost evidentiati cativa factori de risc. Astfel, existenta unor cazuri de boala in familie creste de 3-4 ori posibilitatea aparitiei acestuia (si trebuie considerate atat linia materna, cat si paterna). De asemenea, riscul creste in cazul existentei de cazuri de cancer de san in familie (pentru ca unele cancere de san sunt asociate cu o modificare genetica care creste si riscul aparitiei cancerului ovarian). Un risc exista si in cazul bolnavelor care au avut cancer de san, de colon, rect sau uter. Frecventa cancerului ovarian creste cu varsta, fiind mai intalnit dupa menopauza (putine cazuri fiind diagnosticate pana la 40 de ani), dar posibilitatea nu trebuie niciodata exclusa. Un efect protector se pare ca il are intreruperea ovulatiei (de exemplu in timpul sarcinii sau alaptarii), el fiind mai frecvent la femeile care nu au nascut sau nu au alaptat. Folosirea pe durata lunga a contraceptivelor orale poate avea acelasi efect benefic, dar nu trebuie uitat ca aceste medicamente nu sunt ele insele lipsite de efecte adverse. Alt risc este legat de terapia de substitutie hormonala dupa menopauza, mai ales cand este utilizat doar estrogen.

×