x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Bolnavii de cancer, diabet şi SIDA riscă să rămână fără medicamente, de la 1 august

Bolnavii de cancer, diabet şi SIDA riscă să rămână fără medicamente, de la 1 august

22 Iul 2011   •   07:08
Bolnavii de cancer, diabet şi SIDA riscă să rămână fără medicamente, de la 1 august

500.000 de oameni ar putea ramane fara aproximativ 1.500 de medicamente suportate integral de stat. Este vorba despre medicamentele aflate pe lista C2 care se acorda gratuit pentru pacientii cu boli precum diabet, tuberculoza, HIV/SIDA sau cancer.

De la 1 august, Ministerul Sanatatii vrea sa scada pretul de decontare a medicamentelor din programele nationale de sanatate cu 15 procente. Producatorii, farmacistii si distribuitorii resping ideea si spun ca masura nu va duce decat la disparitia pastilelor.

Prin acelasi ordin, vor mai fi diminuate si adaosurile corespunzatoare distribuitorului si cele percepute de farmacii. Producatorii internationali de medicamente atrag insa atentia asupra comertului paralel, ce va exploda odata cu acesta schimbare.

"Producatorul isi aduce medicamentele in Romania pentru romani. Profitand de marea diferenta dintre Romania si UE, exportatorii le iau si le vand, iar pacientii raman fara medicamente", a explicat Cristian Lutan, director executiv adjunct la ARPIM, citat de Antena3.

"Tratamentele uzuale nu se gasesc in mai multe judete. Au anuntat si Casele ca nu mai au fonduri. Sunt peste 3.000 de pacienti pe lista de asteptare si asteapta. Asteapta sa moara. Oricat ar parea de cinic, asta este situatia", a declarat Cezar Irimia, presedintele COPAC.

Situatia nu le este straina nici oficialilor de la Ministerul Sanatatii.

"Din nefericire, sunt zone in tara unde anumite medicamente lipsesc. Din lipsa de aprovizionare, din lipsa de finantare, nu as sti ce sa va spun", a spus Cristian Irimie, secretar de stat in Ministerul Sanatatii.

Anul trecut, peste 20% din totalul pietei a fost reexportat. Medicamentele care au plecat cel mai repede peste granita au fost cele scumpe, adica cele pentru oncologie, diabet sau HIV. (V.M.)

×