x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Casa de Sănătate desfiinţează medicina primară

Casa de Sănătate desfiinţează medicina primară

de Gina Matei    |    03 Mar 2011   •   18:59
Casa de Sănătate desfiinţează medicina primară
Sursa foto: /Thinkstock

154644-thinkstock86796587.jpgContractul-cadru pe 2011-2012 ar pu­tea fi semnat la 1 aprilie. El li­mi­tea­ză numărul consultaţiilor acordate asiguraţilor, dar şi numărul reţetelor compensate. „1 aprilie o să ne găsească cu contractul-cadru pe 2011-2012 semnat”, spune doctorul Dorin Ionescu, directorul general al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS). Reprezentanţii pacienţilor, furnizorilor şi distribuitorilor de medicamente, precum  şi ai patronatelor sus­ţin că noul contract-cadru va aduce consultaţii medicale mai puţine, dar şi impunerea plafonului la nivelul farmaciilor.

Dar cei mai nemulţumiţi de prevederile noului contract sunt medicii de familie. Totuşi, ei au absentat de la dezbaterea publică organizată la CNAS, la solicitarea Asociaţiei Române a Producătorilor Inter­na­ţio­nali de Medicamente (ARPIM).

Amalia Teodorescu, reprezentant COPAC (Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice), avertizează că „maximul de 20 de consultaţii pe zi este insuficient. Pot apărea situaţii neprogramate”. De asemenea, o altă nemulţumire este cea conform căreia medicii vor putea prescrie reţete compensate pentru pacienţii cronici o dată la trei luni. În replică, directorul general al CNAS spune că:  „Ordinul conform căruia reţetele pentru bolnavii cronici se dau o dată la trei luni este în vigoare încă din 1996 şi nu au fost semnalate probleme. Mai ales că se pot face excepţii pentru evenimentele neprogramate, acute”. În ceea ce priveşte numărul consultaţiilor, reprezentantul CNAS a precizat că, anul trecut, media de consultaţii a fost de 15 pe zi. Ceea ce înseamnă că limitarea la 20 de consultaţii pe zi nu va ridica nici o problemă. În cazul în care numărul solicitărilor pacienţilor este prea mare, medicii au posibilitatea de a-şi prelungi programul.

Potrivit noului contract, se stabilesc plafoane la nivelul farmaciilor, nu la nivel de judeţ, aşa cum era până acum. În această situaţie, pacienţii din oraşele cu deficit de farmacii vor avea de suferit. „Farmaciile vor eli­bera reţete doar în limita plafonului, după care nu se mai eliberează nimic. Nu e corect pentru pacienţii din zonele defavorizate, unde plafoanele se epuizează rapid”, a declarat Robert Popescu, reprezentantul Asociaţiei Distribuitorilor Farmaceutici din România.

Doina Mihăilă, preşedintele Pa­tronatului Medicilor de Familie din Ro­mânia, susţine că absenţa re­pre­zentanţilor medicilor de familie de la această dezbatere este una motivată. „Am ştiut despre organizarea dez­baterii. Astfel, am vrut să ne mani­festăm dezacordul faţă de normele contractului-cadru, mai ales că ne-am obişnuit ca reprezentanţii CNAS să nu ţină seama de propunerile noastre. Rodica Tănăsescu, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie, a precizat că medicii nu au fost interesaţi de această dezbatere. „Nu era o so­lu­ţie să răspundem prezent la acestă dez­ba­tere, pentru că ne dorim o rezolvare la pachet atât a normelor cu care nu sun­tem de acord, cât şi a altor ho­tă­râri de guvern. Nu suntem birocraţi, suntem medici”.

×
Subiecte în articol: starea de sănătate