x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Cele 14 alimente pe care doctorii le consumă întotdeauna

Cele 14 alimente pe care doctorii le consumă întotdeauna

de Anca Arambaşa    |    19 Ian 2017   •   16:03
Cele 14 alimente pe care doctorii le consumă întotdeauna

Nu este nimic exagerat în a spune că mâncarea îţi poate salva viaţa. Dar dacă spui „da” alimentaţiei nesănătoase, bogată în zahăr, grăsimi industriale, sare, carne în exces şi făină, te îndrepţi cu succes către dezastru.

Prin alegerea corectă a alimentelor vei ţine departe diabetul, luarea în greutate, bolile de inimă şi chiar cancerul. Prevention.com a intervievat doctorul şi expertul în medicina integrativă,Tasneem Bhatia, autorul cărţii „Ce mănâncă doctorii”, pentru a vedea ce pun în farfurie cei mai buni doctori.

Fasole

Bogată în antioxidanţi, proteine şi fibre, fasolea ajută la reducerea riscului apariţiei diabetului, bolilor cardiace şi chiar obezităţii. Pe lângă asta, este un antioxidant natural, eliminând toxinele, colesterolul rău şi estrogenul din organism. Este de preferat să nu cumpăraţi conserve (conţin substanţe chimice periculoase) şi să luaţi fasole uscată, pe care să o fierbeţi bine înainte de a fi gătită.

Ceaiul verde

Şi ceaiul este foarte cunoscut pentru proprietăţie antioxidante, studii după studii demonstrează cum reduce riscul apariţiei cancerului de colon, mamar, de plămâni, gastric şi de prostată. Se poate servi şi rece şi fierbinte.

Rodiile

Sunt în top şi au şi de ce. Seminţele bogate în antioxidanţi sunt arhipline de aminoacizi foarte importanţi şi minerale care susţin sistemul imunitar, precum zincul, cuprul şi alţi compuşi care pot scădea nivelul colesterolului şi pot proteja pielea de arsuri. Dacă optezi pentru un suc de rodii, alege unul sută la sută natural şi nu adăuga zahăr deloc.

Legumele verzi

Broccoli este saturat de sulforafan, un compus care protejează împotriva cancerului sau recidivării anumitor tipuri de cancer. Frunzele verzi ale verzei spre exemplu sunt anti-inflamatorii, conţin vitamina K şi luteină, o vitamină carotenoidă extrem de importană pentru menţinerea unei vederi sănătoase şi a stopării degenerării maculare. Potrivit Harvard Nurses' Health Study consumul de alimente verzi zilnic, nu foarte mult, scade riscul atacurilor cardiace cu 23%. Fierbe broccoli până capătă o culoare verde intesă; dacă îl fierbeţi mai mult, îşi pierde proprietăţile şi devine amar. Dacă nu îl agreaţi în starea naturală, îl puteţi servi cu ardei roşii, morcovi, nuci, sau cereale integrale.  

Coacăzele

Dintre toate fructele de pădure, coacăzele au cel mai ridicat conţinut de comuşi antocianini, antioxidantul ce ţine cancerul departe şi care dă fructului culoarea albastră. O singură cană de coacăze pe săpămână reduce riscul diabetului cu 23%.Cumpără en gros atunci când este sezonul lor şi bagă-le la congelator, consumându-le timp de un an.

Ouăle

Cel mai popular mic-dejun ajută la producerea neurotransmiţătorilor dopaminei, noradrenalinei şi adrenalinei, stimulând vigilenţa, energia şi starea de spirit. De asemenea, ouăle sunt bogate în vitamina B7, responsabilă de buna funcţionare a creierului. Recomandat este să consumaţi ouăle produse de găini care au crescut pe păşuni, natural, decât cele închise. Au de şase ori mai mult vitamina D, de două ori mai mult acizi graşi omega-3 şi cu o treime mai puţin colesterol.

Kefir

Asemănător iaurtului, kefirul are o cantitate bogată de proteine şi calciu, sporind nivelul de bacterii sănătoase şi reducând nivelul de lactoză. Aceste băuturi fermentate ajută popularea intestinului cu substanţe sănătoase ce stimulează sistemul imunitar şi pierderea în greutate. Indiferent că optezi pentru iaurt sau kefir, fii sigur că alegi variantele cu cel mai puţin zahăr,sau deloc.

Somon 

Somonul este plin de acizi graşi omega-3, compuşi care îţi dau energie, sprijină celulele reparatoare să funcţioneze şi îndepărtează ridurile. Doar 42 de grame de somon sălbatic poate oferi cantitatea zilnică necesară de vitamina D, vitală pentru sănătatea oaselor şi prevenirii cancerului. Asigură-te că peştele este prins în mediul lui natural şi nu este crescut în ferme, unde sunt folosite pesticide pentru a elimina paraziţii maritimi şi pentru a menţine curăţenia.

Merele

Este un adevăr în spatele zicalei: „Un măr pe zi ţine doctorul departe” („An apple a day keeps the doctor away"). Fructul este plin de fibre solubile, cele care ajută la reducerea nivelului de colesterol. Antioxidanţii puternici şi fitonutrienţii vindecă inflamaţiile. În plus, merele sunt bune pentru talie. Un studiu a descoperit că dacă mănânci un măr 15 minute înainte de o masă, reduce ingerarea caloriilor cu 15%. Cum spuneam şi anterior, alege merele organice, naturale, sănătoase.

Nuci si alune

Cercetătorii Departamentului de Agricultură a Statelor Unite susţin că midgalele şi fisticul au mai puţine calorii decât se spune în mod original, iar acest lucru se poate extrapola tuturor tipurilor de nuci. Oamenii mai în vârstă care au optat pentru diete bogate în vitamina E şi omega-3, nutrienţi întâlniţi în nuci, au prezentat o activitate mai bună a creierului. Consumă nucile ca gustarea de la prânz, dintre mese.

Uleiul de cocos

Uleiul de cocos este o sursă excelentă de grăsimi medii care accelerează metabolismul fără a stresa inima. Alege formele cât mai crude, neprocesate ale uleiului de cocos.

Avocado

Grăsimi şi fibră, egal, suprimarea poftei de mâncare. Îmbinarea unică a acestora în avocado te va face să te simţi sătul pentru mult timp. Este dovedit ştiinţific că doar o jumătate de avocado creşte producerea leptinei, hormonul saţietăţii. Dacă adaugi în salate, ajută la absorbirea antioxidanţilor din salata verde, spanac sau morcovi.

Cafea

Cafeaua este una dintre cele mai bogate surse naturale de antioxidanţi de pe Planetă. Studiile au sugerat că reduce riscul cancerului mamar şi al afecţiunilor hepatice maligne. Cafeina din cafea accelerează metabolismul cu până la 16%. Evită să bei cafea în oraş, pentru că este plină de zahăr.

Mango

Acest fruct este plin de vitamina A şi E, iar studiile au corelat consumul regulat lunar de mango cu nivelul grăsimilor sănătoase din sânge, inclusiv reducerea nivelului trigliceridelor care duc la un risc sporit ale bolilor de inimă. Adaugă-l în băuturi răcoritoare precum smoothie-uri, în salate, sau în garnituri.

 

×