Condamnată să nu se poată mişca

Şansa Robertei de a se vindeca este recuperarea medicală din străinătate

Pe Roberta, mama sa a aşteptat-o să apară în viaţa ei doi ani. Ani de tratamente şi de rugăciuni neîncetate către Cel de Sus. Ani de emoţii, de spe­ran­ţe, de gânduri... Roberta s-a născut când avea puţin peste 8 luni. Medicii au liniştit-o pe mamă spunându-i că singura problemă cu care se va confrunta va fi greutatea copilului, un pic mai mică.

"A doua zi după ce am năs­cut am fost transferată de la tera­pie intensivă în salon. Când a venit mo­mentul să îmi văd copilul, am fost anunţată că trebuie să merg eu la ea, pentru că nu o pot aduce în salon. Am găsit-o pe Roberta la terapie in­t­ensivă, pe o masă caldă, cu masca de oxigen, perfuzii, branule, gavaj pe nas. Am îndrăznit să o ating şi am simţit cum o durere cumplită îmi inundă tot corpul şi, la un moment dat, m-am trezit într-o baltă de sânge. Aveam o hemoragie pe fond emo­ţi­o­nal. Şocul a fost prea mare", îşi amin­teşte mama copilei, Claudia Pe­trişor, momentul în care a aflat că fe­ti­ţa ei este bolnavă. Trei săptămâni a stat în maternitate. Roberta se năs­cuse cu o greutate de 1 kilogram şi 820 de grame. Stătea mereu cu pi­cioa­rele încrucişate, era foarte rigidă.

"A făcut o convulsie cerebrală, ru­gaţi-vă să trăiască!", i-au spus medicii mamei disperate. Ulterior, la mai bine de un an de la naşterea Ro­bertei, mama a aflat de la un medic ne­u­rolog, care-i citise cu atenţie fişele de externare din maternitate, că fetiţa fusese supusă în primele zile de viaţă la o puncţie în coloana vertebrală. "Nu ştiu de ce i-a fost făcută acea puncţie. Nu ştiu de ce nu ni s-a cerut consimţământul, mai cu seamă că am aflat că paralizia muşchilor din ju­rul coloanei vertebrale, problemă cu care copila mea se confruntă, poa­te surveni şi de la acea puncţie. Ni­meni nu ne-a spus nimic şi nici în ziua de azi nu ştiu care este cauza bolii fiicei mele", spune mama cu tris­teţe.

Diagnosticul Robertei a venit do­uă luni mai târziu, când "spitalele de­­ve­niseră casa noastră" - tetrapa­re­ză spastică flască. Atunci a aflat ma­ma că fata ei va avea nevoie de re­cu­pe­rare permanentă, de gimnastică me­­dicală, ba chiar şi de un certificat de handicap. "Timp de şase luni am sim­ţit o ură imensă pentru mine, pentru oamenii din jurul meu, eram si­gu­ră că eu sunt de vină, că undeva am gre­­şit pe timpul sarcinii. Am reuşit să înţeleg că o astfel de boală poate apă­­rea oricând în viaţa oricărui om, în urma unei hemoragii interne la cap sau a unui accident vascular, ceea ce cred că s-a întâmplat şi cu Roberta."

La 6 luni, în urma unei tomografii, unde femeia a fost la un pas să-şi piardă copilul din cauza unei doze duble de fenobarbital, Claudia a reali­zat cât de mult îşi iubeşte copilul şi că "prefer să o am aşa toată viaţa, numai să fie lângă mine. Am trecut prin momente critice, prin dureri imense. Poate sună sinistru, dar am avut două zile în care mă rugam la Dumnezeu să o ia la El, pentru că su­fe­rea enorm şi nimeni nu putea face nimic pentru ea, să îi aline du­re­rile. Dacă atunci Dumnezeu a decis să o ajute şi să o lase lângă mine, în­seamnă că eu tre­bu­ie să fiu lângă ea me­reu şi să fiu to­tul pentru ea.

După ho­pul ăsta am ­re­nunţat să mă mai în­treb care a fost ca­u­z­a bolii ei şi am în­cercat să gă­sesc soluţii. Am cunoscut alte mămici cu aceeaşi problemă ca a mea, am fost la zeci de medici, am făcut zeci de ana­­lize, mai exact am in­trat într-o lu­­me pe care nu o ştiam şi care nu cre­deam că există. O lume a în­ge­ra­şilor bolnavi. O lume crudă şi du­re­ro­­a­să, scufundată în lacrimi de du­re­re. Toţi aceşti copii sunt speci­ali, ei te învaţă să îi iubeşti, ei îţi cer alt­fel mâncarea, lucrurile de care au ne­vo­ie, ei comunică altfel cu tine, ei chiar au nevoie de tine, de iubirea ta".

După nenumărate şedinţe de re­cuperare la Oradea, la Sibiu, la Târ­govişte, rezultatele s-au lăsat aşteptate. Abia după cele trei tratamente efectuate la clinica din Ucraina, cu ajutorul unui om darnic, au apărut mici modificări, dar extrem de importante, în comportamentul co­pilei: "Era mult mai atentă, ur­mă­rea cu privirea mişcările pe care le făceam, mânca mult mai bine, răspundea cu privirea la strigătele mele". Au trecut însă doi ani şi Roberta nu a mai reuşit să ajungă la clinica din Ucraina. Cei aproape 4.000 euro de care ar avea nevoie sunt prea greu de procurat pentru mamă. Femeia a aflat de curând că, în Turcia, efecte benefice pentru sănătatea fiicei sale ar avea terapia cu delfini. O şedinţă costă 250 euro, iar ca rezultatele să fie vi­zibile ar fi nevoie de cel puţin patru şedinţe.

Roberta nu stă în picioare, nu mănâncă singură, nu vorbeşte. Zâmbeşte însă când îşi zăreşte mama şi încearcă timid să ridice mâinile către ea. Şedinţele de recuperare sunt singura şansă ca fetiţa să poată ajunge să fie pe picioarele ei. Roberta are nevoie de noi!


DĂRUIŢI PENTRU A SALVA UN COPIL!
Tatăl fetiţei a hotărât să meargă pe alt drum faţă de cel al ei şi al mamei sale. Acum, bunica are grijă de Roberta la Slobozia, oraşul de baştină al Claudiei, în timp ce mama sa, pentru a-şi păs­tra locul de muncă, stă cu chirie în Bucureşti până când partajul dintre ea şi soţul ei va fi gata. Abia la sfârşit de săptămână, mama reuşeşte să îşi vadă copila.

Pentru cei care o pot ajuta pe Roberta să ajungă la recuperare fie în Ucraina, fie în Turcia, pe nu­me­le mamei,
Petrişor Claudia Ramona, la RBS Bank România, s-a deschis următorul cont: - în lei: RO31ABNA0000001001393917.
Pentru mai multe detalii, mama fetei poate fi contactată la numărul de telefon: 0761.449.455.


Din cauza lipsei banilor, Roberta nu a mai ajuns la clinica din Ucraina de mai bine de doi ani, acolo unde era programată să facă recuperare medicală