x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Corectarea dintilor

Corectarea dintilor

07 Feb 2005   •   00:00

LA STOMATOLOG

IOANA FLORESCU - Medic stomatolog

Ortodontia, cand si de ce? Iata intrebarile frecvente cu care ne confruntam. Sa precizam ca ortodontia vizeaza prevenirea sau corectarea anomaliilor de pozitie ale dintilor. Pacientii pot beneficia de tratament ortodontic indiferent de varsta, iar rezultatele pe care le urmarim sunt imbunatatirea fizionomiei si o ocluzie functionala. Ocluzia corecta, functionala este unul dintre factorii principali care asigura sanatatea cavitatii bucale. Metodele terapeutice in ortodontie variaza in functie de anomalia intalnita, varsta pacientului si cerintele fizionomice (aparate estetice).

Aparate dentare

Tratamentele preventive (pana la varsta de 6 ani) sunt dificile, cooperarea cu pacientii fiind destul de greu de stabilit, de aceea se impune controlul de specialitate obligatoriu in jurul varstei de 6 ani. Este varsta la care se poate intercepta anomalia dento-maxilara, se pot face previziuni legate de concordanta intre dezvoltarea maxilarelor si dimensiunea dintilor definitivi, previziuni de crestere.

Tratamentul inceput la aceasta varsta se face in general cu aparate ortodontice ce dezvolta forte blande si stimuleaza cresterea, deconditioneaza obiceiurile vicioase. Cele mai frecvente sunt respiratia orala, sugerea degetului. Tratamentul se intinde pe o perioada lunga de timp, pana la incheierea permutarii dentare. Incepand cu varsta de 14 ani, tratamentul anomaliilor dentare se face predominant cu aparatura fixa si uneori cu extractii ale dintilor definitivi. Adultii prezinta o cazuistica aparte. In cazul acestora, pe langa tratamentul anomaliilor dento-maxilare generale, sunt necesare tratamente ortodontice preprotetice pentru a reduce migrari dentare, extruzii si intruzii aparute in urma extractiilor.

In multe cazuri, adultii prezinta afectiuni parodontale locale sau generalizate puse pe seama ocluziei incorecte. De aceea tratamentul ortodontic trebuie facut in cooperare cu specialistul parodontolog pentru a impiedica avansarea afectiunii parodontale, imbunatatind chiar starea pungilor parodontale prin stimularea osteogenezei la nivel periodontal.

In concluzie, trebuie retinut ca rezultatele tratamentelor ortodontice nu depind de varsta, dar depind mult de cooperarea si de constiinciozitatea pacientilor.

SFATUL MEDICULUI
In general, igiena orala este foarte importanta. Dar in timpul tratamentelor ortodontice regulile igienei orale trebuie strict respectate, deoarece in cazurile in care este deficitara poate compromite rezultatul interventiilor prin aparitia unor afectiuni dentare si parodontale severe.

STIRI
SOLUTII. Periuta de dinti si ceaiul negru ajuta in lupta contra cariilor si placii bacteriene. Aceasta este concluzia unui studiu efectuat de o echipa de cercetatori de la Universitatea din Illinois (Statele Unite ale Americii), prezentat la congresul Societatii americane de Microbiologie. Pana acum, numeroase studii au dovedit beneficiile ceaiului verde, dar putini cercetatori s-au ocupat de studierea ceaiului negru, desi este foarte consumat. Specialistii ne sfatuiesc sa nu ne ferim de ceaiul negru din cauza cafeinei. Ceaiul negru contine de trei ori mai putina cafeina decat cafeaua.

CHIRURGIA ORALA. Prin aceasta metoda sunt tratate bolile dentare persistente care nu sunt remediate prin metode stomatologice curente. De asemenea, se apeleaza la chirurgie orala in situatia dintilor irecuperabili, dar care, prin pastrarea lor, ar putea cauza complicatii grave. In aceste cazuri, diagnosticul si terapia sunt rezultatul conlucrarii dintre medicul stomatolog si medicul chirurg.

GINGIVITA. Aceasta este o infectie serioasa, deoarece este "poarta de intrare" a bacteriilor spre fluxul de sange, afectand astfel sanatatea generala a femeii gravide. Studiile recente arata ca gingivita cronica pe perioada celui de-al doilea trimestru de sarcina poate fi o cauza a nasterilor premature. Nasterea prematura este principala cauza a mortii nou-nascutilor. Bebelusii care supravietuiesc nasterii premature sunt insa supusi unui risc mare de imbolnavire in timp, putand avea probleme serioase de sanatate mai tarziu.

EVOLUTIE. Imediat dupa venirea pe lume, alveolele dentare sunt deja pregatite sa gazduiasca dintii de lapte. Intre a 6-a si a 9-a luna de viata apar primii dinti de lapte. Dupa aceea, se definitiveaza radacinile. Pana la a 24-a luna de viata sunt formati toti cei 20 de dinti ai danturii de lapte. Dupa aparitia primului dinte de lapte, copilul trebuie sa se obisnuiasca treptat cu igiena dintilor de exemplu printr-un indepartar delicat cu varful din vata. Igiena bucala este cheia care ar putea rezista toata viata.

TRATAMENT. Fara indoiala ca pierderea unui dinte necesita tratament imediat, nu numai din ratiuni estetice, dar si din ratiuni medicale. Numai un tratament corespunzator poate reda un contact natural intre dintii antagonisti si cei vecini, cat si o imbunatatire a calitatii vietii dintilor. Tratamentul edentatiei trebuie efectuat individual, in functie de timpul necesar vindecarii. Medicul dumneavoastra apreciaza starea dintilor si a gingiilor, incluzand aceste informatii in planul de tratament.

IMPLANTUL DENTAR. Este o metoda moderna ce presupune manevre deosebit de complexe. El presupune implantarea unor radacini artificiale in oasele maxilare, care reprezinta baza de protezare prin punti si coroane ceramice. Astfel se obtine o protezare fixa.
×
Subiecte în articol: vărsta dintilor dentare