x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Cu lesinul nu-i de glumit!

Cu lesinul nu-i de glumit!

31 Ian 2005   •   00:00

PRIMUL AJUTOR
Lesinul, denumit de medici lipotimie, presupune imposibilitatea mentinerii pozitiei ortostatice, spune dr. Laura Bandut, medic primar medicina de urgenta la Spitalul Clinic de Urgenta "Floreasca".
STELUTA INDREI

Cu alte cuvinte, omul nu se poate tine pe picioare si are senzatia de pierdere iminenta a constientei. Cel mai frecvent se confrunta cu lesinul persoanele hipersensibile, care trec prin emotii puternice, discutii in contradictoriu, stres, atacuri de panica, anxietate. Lesinul poate surveni in cazul unei dureri subite, al unei luari de sange, al unei mese copioase, servita intr-o atmosfera inchisa sau atunci cand gatul este foarte strans, de exemplu, din cauza gulerului camasii. Alaturi de acestea mai sunt si alte cauze benigne, precum spatiile aglomerate si lipsite de aer. De asemenea, mai pot lesina persoanele care nu au mancat toata ziua, pe fondul unei crize de hipoglicemie. Medicii spun ca orice persoana cu glicemia scazuta trebuie sa poarte cu sine o gustare dulce sau cu proteine, pentru a fi consumata atunci cand are senzatia de lesin.

Un lesin este o stare de rau treptat, in care subiectul are impresia de cap gol, de incetosare a vederii, este palid, confuz si transpira excesiv. Potrivit medicului Laura Bandut, lesinul poate surveni si in cazul celor care sufera de hemoragii digestive, atacuri cardiovasculare sau femeile cu sarcina extrauterina. Stare de lesin pot avea persoanele cu tensiune arteriala scazuta (hipotensiune) la ridicarea brusca din sezut, din pat sau la aplecare.

Intins pe spate

Toate aceste cauze nu se pot preciza cu certitudine de alte persoane neavizate aflate in preajma celui lesinat. De aceea, prima masura de ajutor consta in chemarea imediata a ambulantei. Lesinul este o problema serioasa, desi poate parea banala la prima vedere, fiind in acelasi timp cea mai frecventa situatie care necesita acordarea primului ajutor. Pana la sosirea medicilor, cei care se afla in preajma bolnavului trebuie sa il aseze in pozitie orizontala, intins pe spate, eventual cu ridicarea usoara a picioarelor, si sa il supravegheze cu atentie. Daca este posibil, trebuie sa sustraga bolnavul din circumstantele declansatoare ale starii de rau. Pentru ca, in general, lesinul este insotit de scaderea brusca a tensiunii arteriale, ceea ce provoaca slaba oxigenare a creierului, trebuie evitate mentinerea in pozitie sezanda sau, mai grav, mentinerea in picioare.

Cei care lesina din cauze benigne isi revin dupa 2-3 minute sau daca mananca un dulce. In schimb, bolnavii nu-si revin complet, fiind necesara chemarea ambulantei. In anumite cazuri, lipotimia poate fi urmata de o sincopa, pierderea constientei pret de cateva secunde.

POZITIA DE SIGURANTA
Daca bolnavul prezinta varsaturi trebuie intors pe o parte si asezat intr-o pozitie de siguranta. Aceasta il va ajuta sa respire si sa-si mentina caile aeriene deschise. Atentie! Nu asezati bolnavul in aceasta pozitie daca suspectati un traumatism la nivelul capului sau gatului. Sprijiniti capul bolnavului si intoarceti-l pe burta. Indoiti-i bratul si genunchiul spre partea mai apropiata de dumneavoastra. Daca persoana lesinata este inconstienta mai mult de cinci minute si/sau nu are puls, efectuati controlul functiilor vitale, procedand ca in desenele alaturate.

1
2
3
PASUL 1. Mentineti deschise caile respiratorii ale bolnavului. Cu blandete, dati-i capul pe spate si ridicati-i barbia.

PASUL 2. Ascultati si palpati respiratia. Observati ridicarea toracelui bolnavului. Puneti urechea la gura victimei si ascultati.

PASUL 3. Controlati pulsul. Apasati usor cu doua degete, in partea laterala a gatului bolnavului, langa marul lui Adam si observati pulsul.
×
Subiecte în articol: lesinul