x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Curcanul, la mare pret

Curcanul, la mare pret

de Georgeta Licsandru    |    27 Dec 2005   •   00:00
Curcanul, la mare pret
ALIMENTATIE ECHILIBRATA
Curcan la cuptor, tort cu multa frisca si ciocolata si sampanie... pe toate mesele festive din noaptea dintre ani. Toate sunt deosebit de tentante, insa, daca facem excese, ne pot priva de bucuria de a sarbatori alaturi de cei dragi trecerea in noul an. Mai ales ca Revelionul vine la cateva zile dupa Craciun, atunci cand au fost la mare cinste alimentele grase, sarate, afumaturile, dulciurile bogate in grasimi si zaharuri.

O friptura mai usoara


La Craciun ne-am ospatat cu "de-ale porcului" - carnati, toba, sarmale, de Revelion vom pregati ceva apetisant din carne slaba. De aceea, din meniul de Anul Nou la loc de cinste este platoul cu friptura de curcan. Carnea de pui, de curcan, pestele - asa-numita carne alba - are un atu fata de carnea rosie: contine mai multe proteine si mai putine grasimi. Este una dintre cele mai bune surse de aminoacizi esentiali, este bogata in fier, zinc si magneziu, minerale esentiale pentru sanatate.

100 grame de piept de curcan fara piele si grasime contin 110 calorii, 70 mg colesterol, 40 mg sodiu, 0,5 g grasimi, 25 g proteine. Carnea de curcan este mult mai usor de digerat decat cea de porc. Aceasta din urma contine mai multe calorii si grasimi: 250 calorii/100 g, 90 mg colesterol, 60 mg sodiu, 18 g grasimi, 20 g proteine. "Daca o degresam si daca nu este sarata, carnea de curcan este ideala si mai ales delicioasa pentru masa de Revelion", ne asigura prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari Alimentare.

Desertul


Dar poate deliciul meniului special de Anul Nou este tortul, garnisit cu multa frisca, pe care scrie cu ciocolata "La multi ani, 2006!". "Frisca este de fapt grasimea din lapte, ceea ce face sa fie un produs foarte bogat in calorii. Daca nu avem restrictii, putem manca una-doua lingurite cu frisca. Felia de tort cu multa frisca le este interzisa suferinzilor de bila, celor care au colesterolul crescut", avertizeaza prof. dr. Gh. Mencinicopschi. Pe langa frisca traditionala, care se pregateste din grasimile din lapte, exista si sortimente de frisca vegetala. Aceasta contine grasimi hidrogenate si partial hidrogenate, mai daunatoare decat cele din lapte.

Si tot de Sarbatori mancam mai multa ciocolata decat de obicei. Atentie, ciocolata de calitate, care nu ne pune in pericol silueta, contine minimum 70% cacao, unt de cacao, si nu cu inlocuitori. "Inlocuitorii de unt de cacao sunt grasimi hidrogenate si partial hidrogenate, care favorizeaza aparitia aterosclerozei si a bolilor cardiovasculare", precizeaza prof. dr. Mencinicopschi. Daca are un continut ridicat de cacao, ciocolata este o sursa buna de antioxidanti, care reduc riscul bolilor cardiovasculare si neurodegenerative. Daca are lapte, proprietatile benefice ale ciocolatei sunt reduse, proteinele din lapte impiedicand absorbtia antioxidantilor.

Ciocolata stimuleaza sistemul nervos, conferind o stare de bine intregului organism si eliminand stresul. Substantele active din cacao protejeaza serotonina, o substanta ce transmite creierului informatia ca organismului ii este foame, un nivel scazut al ei determinand dorinta permanenta de a manca. Numita si "hormonul fericirii", serotonina ne apara si de depresie sau tulburari de somn. Ciocolata este un produs bogat in calorii - 531 calorii/100 g, de aceea trebuie consumata cu moderatie - nu mai mult de 10-20 g pe zi.

VANATUL. Pe masa de Sarbatori pot trona si apetisante preparate din carne de vanat, mai slaba decat carnea de porc. 100 g carne de vanat contin numai 120 de calorii, 70 mg colesterol, 35 mg sodiu, 1,5 g grasimi, 26 g proteine. Vanatul este o carne rosie, bogata indeosebi in fier. Contine mai multe fibre, ceea ce o face destul de greu de digerat. De aceea, carnea de vanat se prepara prin fezandare: se lasa intr-un amestec de condimente cateva ore. Astfel, carnea devine mai frageda, capata un gust si un miros mai placute.

PRUDENTA. Curcanii si puii de gaina sunt susceptibili in aceasta perioada de a transmite virusul aviar. Fierberea este cea mai eficienta metoda de distrugere a tuturor virusurilor. Carnea trebuie fiarta cel putin 30 de minute dupa ce apa a dat in clocot, taiata in bucati, ceea ce permite fierberea si atingerea pana in profunzime a temperaturii de 70 de grade Celsius. La aceasta temperatura, virusurile sunt distruse. Cand carnea este pusa pe gratar, temperatura de 70 de grade nu este atinsa, riscurile ca virusul sa reziste fiind mai mari. De aceea, este indicat sa fierbem intai carnea, apoi s-o punem pe gratar.

SAMPANIE. Un moment special, cum este trecerea in Noul An, trebuie stropit cu o bautura speciala - sampania. "Adevarata sampanie este obtinuta prin fermentarea direct in sticla. Bioxidul de carbon nu este adaugat, ci rezulta din fermentare. Exista sampanii seci, demiseci, demidulci. Cele mai bune sunt cele seci. De sampanie chiar nu trebuie sa facem exces, pentru ca poate fi mai periculoasa decat vinul daca ne imbatam", arata prof. dr. Mencinicopschi. Aceasta bautura trebuie servita neaparat rece, nicidecum la temperatura camerei.

×
Subiecte în articol: ciocolata carnea grasimi frisca