Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"Cred cu toată tăria în spiritualitatea românească. De altfel, pe cerul omenirii se întâlnesc două fenomene cosmice: naiul şi doina românească." Această zicere care te tulbură este rostită de Gheorghe Zamfir. Omul care a dus faima României şi care a încântat lumea largă cu naiul şi compoziţiile sale în faţa a mii de oameni dintr-o sală uriaşă, sau într-o catedrală, sau interpretând laitmotivul unor rafinate filme franţuzeşti. Acum câteva săptămâni pe Insula Ventone din Italia se aflau la o masă discutând despre genialitatea românească nişte români premiaţi în Italia. Primiseră premiul internaţional Pace, Fede, Progreso pentru contribuţia la colaborarea şi înţelegerea în lume nişte români: Maestrul Gheoghe Zamfir, Prinţul Paul de România şi Paul Tudor, vicepeşedintele Camerei de Comerţ Româno-Ruse. Cu ei se afla şi profesorul universitar Ion Deaconescu, preşedintele şi cel care a înfiinţat Academia Internaţională Mihai Eminescu, având printre membrii fondatori şi trei laureaţi ai Premiului Nobel, şi acest român de vază primind a doua zi în Panteon premiul La Bristore acordat de Senatul Italian. La această discuţie s-a luat hotărârea ca prof. Ion Deaconescu, preşedintele Academei Internaţionale Mihai Eminescu, să scrie într-o carte biografia marelui artist Gheorghe Zamfir. Mi se destăinuia într-un interviu maestrul Gheorghe Zamfir, care este explicaţia faptului senzaţional că la nai se poate cânta şi Vivaldi şi muzică pop, şi folclor. "Naiul este instrumentul tuturor posibilităţilor, fiindcă el reprezintă natură pură. Nu şi-a băgat tehnica nici un vârf de unghie. Naiul este mai vechi decât omul. El este de fapt o trestie ruptă prin care a şuierat vântul. La începuturi de lume, în naiuri se toarnă doar ceară de albine rămânând adică numai natură pură."
Când l-am ascultat odată pe Gheorghe Zamfir interpretând la nai "De ce m-aţi luat de lângă boi, de ce m-aţi luat de-acasă" am trăit uluiala de a simţi cum plânge naiul lipit de fiinţa lui Gheorghe Zamfir. Maestrul Zamfir nu cânta cu buzele şi cu plămânii, cânta cu sufletul, cânta cu toate sensibilităţile. A avut succese colosale. În celebra sală în formă de scoică uriaşă din Australia, Zamfir a cântat la nai în faţa a mii de spectatori, fiind acompaniat de o orgă uriaşă cu mii de tuburi. N-a avut nevoie de microfon, dar, după acest concert, culegând aplauze nesfârşite, marele artist a scuipat sânge din cauza efortului depus de organism.
Cu o vreme în urmă am mai fost martor al genialiltăţii artiştilor români. Gheorghe Zamfir înregistra un disc, în calitate de dirijor, cu atât de îndrăgita Irina Loghin. În sala Electrecordului, Irina Loghin a scos din poşetă un carneţel unde-şi notase versurile unui cântec popular auzit la o nuntă. Melodia i se întipărise renumitei cântăreţe în minte. A cântat din memorie şi de pe carneţelul cu versuri melodia populară doar de trei-patru ori, iar maestrul Gheorghe Zamfir i-a făcut orchestraţia doar auzind-o şi zburându-i degetele pe clapele pianului. I-a cântat apoi de câteva ori piesa folclorică orchestrei de virtuoşi care tot după ureche au învăţat-o. După o oră, piesa născută lângă sufletul de români, într-un sat românesc a devenit disc Electrecord spre bucuria atâtor şi atâtor români.
