x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Deputatul Liana Dumitrescu: boală acută vasculară cerebrală ireversibilă

Deputatul Liana Dumitrescu: boală acută vasculară cerebrală ireversibilă

de Magda Colgiu    |    26 Ian 2011   •   15:02

Deputatul Liana Dumitrescu suferă de boală acută vasculară cerebrală, afecţiune ireversibilă, funcţiile vitale sunt menţiunute cu ajutorul aparatelor, iar prognosticul e rezervat, a declarat într-o conferinţă de presă prof. dr. Doina Dimulescu, manageul Spitalului Universitar de Urgenţă "Elias.  Diagnosticul a fost confirmat şi de medici din străinătate, pe baza  dosarului medical al pacientei, cu aproximativ 150 de file.

Liana Dumitrescu ocupă unul dintre fotoliile deputaţilor aparţinând grupului minorităţilor naţionale. Pe 20 ianuarie a împlinit 38 de ani. În 2008 a fost aleasă pentru un al doilea mandat de deputat, reprezentând în Parlament Asociaţia Macedonenilor din România. Liana Dumitrescu este unul dintre membrii Comisiei juridice, dar şi ai Comisiei pentru Regulament. Din mai 2009, aceasta face parte şi din Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor. A fost numită şi preşedinte al Subcomisiei pentru spaţiu.

×