x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Din 2006, control obligatoriu

Din 2006, control obligatoriu

de Steluta Indrei    |    15 Noi 2005   •   00:00
Din 2006, control obligatoriu
MEDICUL DE FAMILIE
Toamna, anotimpul in care incepem sa ne facem un bilant al activitatilor de peste an sau "numaram bobocii", cum se mai spune, ei bine, in aceasta perioada ar fi cazul sa ne amintim ca trebuie sa-i facem o vizita medicului de familie pentru controlul medical anual.

Medicul de familie Dana Mihaela Dinu spune ca, in mod normal, controlul medical anual se face in trimestrul ce cuprinde ziua de nastere a pacientului. Insa uitucii si neglijentii, care nu s-au prezentat la control in perioada respectiva, au posibilitatea de a se adresa ulterior medicului. De exemplu, nu este nici o problema pentru cei nascuti in luna octombrie. Ei pot face controlul periodic pana la sfarsitul anului. Din fericire, inclusiv cei nascuti in iunie mai au timp sa se programeze la medicul lor de familie. Asa ca nu lasati sa treaca anul si profitati de un control general al sanatatii la care aveti dreptul ca asigurat.

Investigatii


Scopul examenului medical periodic este de a preveni si de a depista din vreme, intr-o faza tratabila si cu cat mai putine resurse, diverse afectiuni, dintre care unele foarte grave cu mortalitate mare, precum cancerul, diabetul, bolile cardiovasculare.

Controlul medical anual consta in examen clinic general, pe aparate si sisteme, prin palpare si ascultare. Consultul se axeaza in special pe sistemul cardio-pulmonar, ganglionar, hepatic. In plus, pacientului i se masoara tensiunea, pulsul, greutatea si inaltimea. In functie de modificarile descoperite se recomanda o serie de investigatii uzuale, care depind de sexul, varsta si antecedentele patologice ale pacientului.

De cele mai multe ori, investigatiile includ analize de sange: hemoleucograma, VSH, glicemie, colesterol, trigliceride, creatinina, uree, transaminaze hepatice, bilirubina, teste pentru depistarea sifilisului, sumar de urina, radioscopie cardio-pulmonara. Pentru femei, consultul implica si trimiterea catre ginecologic pentru efectuarea gratuita a testului Papanicolau in scopul depistarii leziunilor precanceroase sau a cancerului de col uterin si examen al sanilor cu o eventuala mamografie (atunci cand exista anumite suspiciuni). Barbatilor de peste 50 de ani li se efectueaza un examen in vederea depistarii cancerului de prostata. Totodata, un pacient care are o ruda de gradul intai cu cancer va fi testat mai amanuntit in vederea depistarii unor eventuale tumori.

SFATUL MEDICULUI


La adulti peste 35 de ani se depisteaza din ce in ce mai frecvent hipertensiunea arteriala, dislipidemia (tulburari de metabolism), diabetul, supranumite si bolile secolului. Pacientilor predispusi la aceste afectiuni, dr. Dana Mihaela Dinu le recomanda schimbarea stilului de viata, insa, daca starea de boala este avansata, alaturi de regimul sanatos de viata se impune tratamentul medicamentos. Hipertensiunea, nivelul colesterolului, al glicemiei se pot corecta cu un regim de viata adecvat si alimentatie sanatoasa, dar este important ca pacientii sa se prezinte precoce la medic. Uneori nu este suficienta doar prezentarea la controlul periodic. Este important ca acest demers sa fie dus pana la capat. In sensul ca pacientul este bine sa urmeze recomandarile medicului, sa-si faca analizele de laborator si, eventual, sa se adreseze pentru investigatii suplimentare medicului specialist.

PERSPECTIVA. De anul viitor se preconizeaza ca examenul medical anual sa devina obligatoriu, in sensul ca persoana care nu se prezinta la data programata va suporta o metoda coercitiva. Si acum este obligatoriu controlul medical anual, dar asiguratii nu sunt sanctionati in nici un fel daca nu merg la medic. Receptivitatea pacientilor fata de controlul medical anual este foarte mica. In ciuda faptului ca sunt convocati de medicul de familie, ei nu se prezinta. Sunt situatii in care unii vin foarte des dorindu-si analize si de trei ori pe an, iar altii nu se prezinta nici macar o data pe an la control.

STATISTICA. Aproximativ 70% dintre asigurati se prezinta la controlul medical anual. Numarul celor care fac acest control depinde si de varsta pacientilor. In general, extremele de varsta, copiii si pacientii peste 60 de ani merg la medic pentru bilantul anual. In schimb, persoanele active, intre 25 si 60 de ani, se prezinta in numar foarte mic la control. In functie de sex, femeile sunt cele care fac mai des acest control, fiind mai preocupate de propria sanatate decat barbatii. Referindu-se la categoria sociala a pacientilor, dr. Dana Mihaela Dinu spune ca mai frecvent vin la controlul anual cei din clasa medie.
×
Subiecte în articol: control medical controlul anual