x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Dispozitivul care i-ar reda copilăriaote

Dispozitivul care i-ar reda copilăriaote

de Carmen Preotesoiu    |    09 Iul 2010   •   00:00
Dispozitivul care i-ar reda copilăriaote

Din cauza deviaţiei coloanei vertebrale, Luca, un copil de 1 an şi 7 luni, riscă să facă insuficienţă pulmonară



5806-125879-untitled1.jpgÎncă de la naştere, Luca a trebuit să se chinuie. S-a născut fără trei vertebre, iar coloana vertebrală îi este strâmbă. Atât de strâmbă, încât umă­rul drept i-a ajuns aproape să fie tot una cu prelungirea corpului. Tot din cauza coloanei deformate, toate or­ga­nele lui interne şi-au modificat po­zi­ţia, iar unul dintre plămâni abia da­că mai poate face faţă chiar şi celor câţi­va paşi pe care cel mic încearcă ti­mid să-i facă. Luca s-a născut în urmă cu 1 an şi 7 luni. Cântărea pe atunci 4 kilograme şi 200 de grame. Abia după trei zile, când copilul a slăbit un kilogram, medicii de la maternitatea din Buzău i-au spus mamei că băieţelul nu poate fi externat din cauza unei probleme apărute la plămâni. Multă vreme a fost hrănit artificial, prin furtunaşe. Doctorii abia dacă îi mai dădeau vreo speran­ţă de viaţă. Mama a hotărât să meargă cu el la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală. "Nu au vrut să ne primească. Ne-au spus că nu pot să-i facă nimic, că e prea mic. Ne-au trimis la Marie-Curie", îşi aminteşte mama băiatului, Nicoleta Gonţescu.

Diagnosticul clar a venit de-ndată ce medicii de la Marie-Curie au văzut copilul: scolioză toraco-cervicală. O malformaţie congenitală pe care doctorii au încercat să o dovedească prin tot felul de tratamente, de şedinţe de recuperare. Timp de şase luni, copilul a fost obligat să poarte un corset, "un fel de maieuţ care avea un bureţel pe dedesubt. Din cauza lui, Luca a făcut răni pe spate. Era foarte greu să su­por­te acel corset, mai ales când era foarte cald", povesteşte mama clipele în care copilul ei urla de usturime şi de durere. Efectele corsetului nu au apă­rut. Coloana băiatului nu s-a în­drep­tat nici un pic. Ba dimpotrivă. Luca nu poate să stea în fund, nu e noapte în care să nu plângă din cauza durerilor provocate de coloană, iar după doi-trei paşi făcuţi, ritmul respi­ra­ţiei este extrem de agitat şi abia cu greu, după ce mama îl aşază culcat pe pat, poate să îşi revină. "Am trecut prin emoţii îngrozitoare. Mi-era tea­mă ca nu cumva creierul să-i fie afectat. Sau măduva osoasă. Analizele însă au arătat că doar rinichiul şi plămânul drept ar avea de suferit. Din cauza presiunii coloanei, riscul la care este supus Luca ar fi insuficienţa respiratorie", spune mama.

Singura şansa ca băiatul de 1 an şi 7 luni să se facă bine este implan­ta­rea în coloană a unui dispozitiv VEPTR adus din Elveţia, care costă 40.000 de euro. Luni în şir au aşteptat părinţii lui Luca să audă din gura medicului care s-a ocupat de copilul lor, Gheorghe Burnei, că dispozitivul a sosit din străinătate. Din păcate însă, de la celălalt capăt al firului de telefon medicul de la Spitalul Marie-Curie le cerea răbdare. Până într-o zi, când le-a spus adevărul: "fundaţia care le oferea gratuit aceste dispozitive nu-i mai poate ajuta din cauza lipsei banilor". Din acel moment, părinţii băiatului au început să spună drama lor peste tot, în speranţa că oamenii cu suflet larg ar putea să-i ajute. Cei doi părinţi au reuşit să strângă până acum doar 1.000 de euro. Speranţele familiei Gonţescu au crescut atunci când au văzut un copil din Caransebeş recuperat, care odinioară fusese la fel ca şi băiatul lor. "Reuşise să facă operaţia de implan­tare. Nu ai fi zis că a avut vreo suferinţă vreodată. Era complet recuperat. Stătea drept, putea să meargă, respira normal." Dumnezeu ve­ghează asupra lui Luca. Să întindem şi noi o mână de ajutor copilului şi să întregim ceea ce numai Cel de Sus poate să facă: o minune!


Să fim alături de el!

Pentru cei care vor să-l ajute pe Luca să se facă bine, pe numele mamei, Gonţescu Nicoleta, la Banca Transilvania, Buzău, s-a deschis următorul cont în lei: RO74BTRL01001201R85664XX
Pentru mai multe detalii, familia Gonţescu poate fi contactată la numărul de telefon: 0747.200.467

×
Subiecte în articol: pagina de suflete