Fabian - copilul care a invins cancerul

Fabian a fost operat acum doi ani de cancer la rinichi. Urmele cumplitei boli se mai văd şi acum in tăietura de pe burtică şi in tratamentul pe care-l are de urmat şi care-i face părul să cadă. In prag de Sărbători, puştiul de 4 ani care nu are jucării şi nici prieteni spune că-şi doreşte de la Moş sănătate. Şi un cămin liniştit. Să-l ajutăm pe Moş Crăciun să-i aducă măcar un zămbet in dar!



"Dragă Moşule,
ştiu că ar trebui să-ţi scriu căteva rănduri in care să-ţi cer ceva. Eu vreau doar să-ţi mulţumesc pentru că trăiesc şi să-ţi spun povestea mea. Era o zi ca oricare alta, abia implinisem doi anişori. Primisem o jucărie de la bunica, fiinţa cea mai dragă căreia eu ii spun "mama", dar nu mai aveam puterea să mă bucur de ea: imi venea să vomit, aveam fruntea fierbinte şi tremuram din cănd in cănd. Nici să mănănc nu mai puteam. "Mama" m-a luat in braţe, m-a imbrăcat cu hainele bune şi m-a dus la spital la Ploieşti. Am stat o vreme acolo, am făcut injecţii, analize, ca nenea doctorul să descopere ce boală am. Era vineri şi "mama" nu reuşea să afle de la tanti asistenta ce am: ba zicea că am pietre la rinichi, ba o infecţie. Luni, cănd a venit nenea doctorul, i-a spus "mamei" că am o boală cu nume complicat - "nefroblastom stăng" şi, cănd aceasta l-a privit mirată, doctorul a adăugat ca să inţeleagă - "cancer". "Mami" a plăns mult-mult, aproape la fel de tare ca atunci cănd tatăl meu bun nu a vrut să mă recunoască drept copilul lui şi cănd bunicul se imbată şi vorbeşte urăt, izgonindu-ne de acasă. Chiar după ce a aflat că am cancer, bunicul i-a zis "mamei" să se ducă unde o vedea cu ochii cu boleşniţa din casa lui. Bunica a mai plăns aşa tare cănd mama mea cea adevărată, căreia eu ii zic pe nume, Elena, şi care e fata ei, a furat banii din casă şi a fugit in Spania in primăvara acestui an. Pentru că nu a avut bani, "mami" stă acum mereu cu frica in săn că n-a apucat să facă actele pe casa in care locuim acum, in Dărvari. Căci cheltuind atătea pentru a mă salva de boală nu ne mai permiteam să stăm la oraş, la bloc.


In zilele care au urmat, am inţeles de ce plăngea "mama": eu mă simţeam din ce in ce mai rău, aveam nevoie de medicamente scumpe, de măncare bună. Am plecat curănd la Bucureşti ca să mă opereze un nene foarte priceput de la Spitalul de copii "Grigore Alexandrescu", căruia "mama" ii mulţumeşte de fiecare dată cănd vorbeşte de boala mea. Tare rău mi-a fost in vremea aceea: mă mănca şi pielea tare şi-mi apăruseră o mulţime de bubiţe pe faţă, pe măini, peste tot. "Mama" mi-a zis că se cheamă "rujeolă" ceea ce am. Mă durea tare şi burtica, mai ales că nu mai reuşeam să fac pipi aproape deloc. După operaţie am văzut-o pe "mami" zămbind pentru prima oară după multe luni cănd nenea doctorul i-a spus: "Am scos tumoarea, o să fie bine". La căt lupta pentru mine, nici n-avea cum să fie altfel. De atunci trebuie să iau timp de trei ani citostatice ca nu cumva răul acela mare să se intoarcă. De la unele mi-a căzut părul, dar ştiu că trebuie să fac asta pentru ca să fiu sănătos. Deşi sunt mare acum, mami nu m-a dat la grădiniţă pentru că incă sunt sensibil şi nu trebuie să mă mai imbolnăvesc. Nu de alta, dar nu mai vreau o tăietură aşa urătă pe burtică.

Mami a inceput de la o vreme să mă intrebe ce-mi doresc de Moş Crăciun, dar eu o să-ţi spun, Moşule, numai ţie, la ureche, căci nu vreau să o necăjesc şi să o pun să cheltuiască din cei aproape 3 milioane jumătate cu care mă creşte lunar. Jucării nu prea am, dar incerc să-mi găsesc de joacă prin casă sau o pun pe mami să se ascundă şi eu o caut. Mama face mereu curat in căsuţa noastră de chirpici in care trebuie să facem economie şi la lemne, astfel că uneori e tare frig. Şi, cănd mai vine şi bunicul peste noi, mă sperii tare-tare şi imi vine să-ţi cer, Moşule, numai linişte. Şi sănătate pentru mine şi mami, căci fără ea eu nu aş mai fi".


MICUŢUL LUPTÃ...TOR. Jurnalul Naţional l-a vizitat pe Fabian cu căteva zile inainte de Crăciun. Puştiul ne-a privit curios o vreme, apoi, la vederea jucăriilor, şi-a dezlegat limba. Fabian vorbeşte ca un om mare. "De Crăciun vreau sănătate de la Dumnezeu şi să plecăm din această casă", spune cu seriozitate. Bunica lui, Geta Constantin, şi-a făcut din creşterea şi salvarea nepoţelului - ţelul vieţii: tratamente, alimentaţie sănătoasă, controale periodice, le respectă cu sfinţenie pentru ca puiul de om să se facă mare şi voinic. In căsuţa umilă de la intrarea in satul Dărvari, cu incăperile strălucind de curăţenie, singura bucurie e băieţelul cu ochii vii, zămbitor tot timpul. "Trăim din banii lui de alocaţie şi ce ia pentru boală. Ne e greu, pentru că soţul meu care lucrează nu-mi dă bani şi imi zice mereu să-l iau şi să plec, dar n-am unde să mă duc. Aş avea nevoie de un loc liniştit pentru el pentru că fără el viaţa mea nu mai are rost. Nimeni nu a vrut acest copil, nici tatăl lui, nici mama lui, nici bunicul, eu sunt tot ce i-a rămas", spune inlăcrimată femeia cu trăsături asprite de suferinţă. Apoi soarele-i răsare in priviri cănd il vede pe Fabian apăsănd pe butoanele unei jucării abia primite şi răzănd cu foc. Darnic din fire, Fabian vrea să impartă ciocolata lui cu toţi oamenii mari şi, de bucurie, că are oaspeţi, ne pune muzică populară la televizor, preferata lui. "M-am luptat pentru acest copil de cănd s-a născut. Acum am fost la Protecţia Copilului să le spun să-mi dea drepturile asupra nepoţului meu, dar mi-au spus că fără semnătura mamei, oricum ar fi mama asta, n-am nici o şansă. Şi nu e drept. Dacă eu, Doamne fereşte n-o să mai fiu, o să fie al nimănui, fără nici un drept", se plănge "mama". Fabian devine serios şi imbrăţişează străns-străns omul căruia ii pasă cel mai mult pe lume de el.

Oferiţi-i o viaţă mai bună!