x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Fără Strategie HIV/SIDA de mai bine de opt ani

Fără Strategie HIV/SIDA de mai bine de opt ani

de Luciana Grosu    |    12 Aug 2015   •   15:56
Fără Strategie HIV/SIDA de mai bine de opt ani
Sursa foto: luchschen/Getty Images/iStockphoto

România a înregistrat progrese în lupta anti-SIDA, însă eforturile medicilor sunt zădărnicite, în ultimii ani, de nepăsarea autorităţilor şi birocraţia din jurul obţinerii medicamentelor necesare.

Metodele noi de tratament întârzie să fie aplicate pentru că nu are cine să le aprobe, iar cele existente deseori nu sunt disponibile, în lipsa unei strategii centralizate.

România are aproape 13.000 de persoane infectate cu HIV, majoritatea tineri între 20-29 ani. Aproximativ jumătate dintre ei fac parte din valul de infectaţi în spitale prin intervenţii chirurgicale sau transfuzii de sânge în perioada 1987-1990. De atunci, România a recuperat mult. Procentul transmiterii virusului de la mamă la copil în timpul naşterii a scăzut la 2% în 2014. Mulţi dintre tinerii supravieţuitori sunt acum părinţii unor copii sănătoşi.

„România a făcut mari progrese de la începutul anilor ’90, cu o incidenţă redusă a cazurilor noi. Dar acum nu se mai investeşte în educaţie şi prevenţie în rândurile tinerilor”, avertizează Daniela Buzducea, director executiv World Vision.

Acces greoi la medicamente noi

În timp ce medicii se felicită unii pe alţii pentru succesele înregistrate în ultima decadă, noi provocări pândesc după colţ. România nu mai are o Strategie Naţională HIV/SIDA din anul 2007. Mai nou, şi Comisia Naţională de Luptă Anti-Sida (CNLAS) este desfiinţată. În decembrie, ministrul Sănătăţii a dat un ordin privind criteriile de incompatibilitate, în urma căruia toţi membrii comisiei şi-au dat demisia. De atunci, nu s-au găsit alţii.

„Rezultatul: bolnavii nu mai au acces la medicamentele noi pentru că nu mai există o comisie care să aprobe protocolul de tratament pentru moleculele nou-introduse. O altă consecinţă este riscul de haos din cauza lipsei de coordonare dintre cele nouă centre regionale HIV din ţară”, explică Iulian Petre, director executiv al Uniunii Naţionale a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA.

Haosul există deja. În România, tratamentul antiretroviral este accesibil tuturor celor infectaţi cu HIV şi gratuit pentru pacient, dar, din motive pur logistice, adesea indisponibil.

„Din 2008, Ministerul Sănătăţii a descentralizat achiziţia, lăsând fiecare spital să îşi cumpere singur medicamentele. De atunci au apărut problemele legate de aprovizionarea spitalelor şi întreruperi frecvente de tratament”, explică Iulian Petre. Momentan, se doreşte revenirea la achiziţia centralizată, dar nu se ştie încă dacă şi când se va realiza acest lucru.

Supravieţuitorii, epuizaţi şi izolaţi

Generaţia seropozitivă a anilor ’90 este o generaţie obosită, care răspunde tot mai greu la tratament. Unii dintre ei ar beneficia dacă ar avea acces la medicamente coformulate (medicamente care combină într-o singură pastilă echivalentul a 2-3 pastile care altfel trebuie luate separat), dar acestea nu sunt încă disponibile în România. Marius Tănase, vicepreşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului, consideră că medicamentele coformulate sunt încă prea scumpe: „Companiile farmaceutice au propriile interese. Obligaţia statului este să negocieze cu industria şi să ajungă la o înţelegere rezonabilă”.

Un obstacol de care s-au lovit, recent, pacienţii infectaţi cu HIV a fost ieftinirea cu 20% a medicamentelor. Pentru că România nu mai este o piaţă atractivă, producătorii au început să reorienteze distribuţia către alte state, unde pot obţine profituri mai mari. Acest lucru s-a resimţit la Bârlad, unde spitalul care distribuie tratamentul pentru bolnavi nu a mai putut încheia contracte de achiziţie cu producătorii. Această situaţie a fost prezisă de Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România, care a atras atenţia că ieftinirea fără măsuri de siguranţă ar putea duce la o penurie de medicamente.
 

×
Subiecte în articol: hiv sida medicamente bolnavi pastile tratament