x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Franţa: Primul deces din cauza noului coronavirus

Franţa: Primul deces din cauza noului coronavirus

de Magda Marincovici    |    28 Mai 2013   •   18:23
Franţa: Primul deces din cauza noului coronavirus

În Franţa, unul din cei doi pacienţi infectaţi cu noul coronavrius a decedat a anunţat ieri CHU (Centre Hospitalier Universitaire) din Lille şi Ministerul francez al Sănătăţii. Este primul bolnav din cei doi care a fost confirmat şi anunţat la 8 mai de autorităţile sanitare franceze. Ministrul francez al sănătăţii, Marisol Touraine, a salutat, într-un comunicat, aportul deosebit al echipelor medicale implicate în acest caz. Pacientul este un bărbat în vârstă de 85 de ani care a luat virusul în timpul unei călătorii în luna aprilie la Dubai, unde deocamdată nu a fost identificată cu certitudine sursa de infectare. Pacientul a fost spitalizat începând din 23 aprilie la Valenciennes pentru că acuza tulburări gastrice, urmate de probleme respiratorii. Apoi, pacientul a fost transferat la Douai şi, în final, la Lille.

Al doilea pacient infectat cu noul coronavirus, anunţat de autorităţile franceze, are 50 de ani şi a împărţit cu primul pacient salonul la spitalul din Valenciennes. La ora actuală, se derulează o anchetă epidemiologică care vizează persoanele posibil să fi fost în contact cu cei doi pacienţi infectaţi cu noul coronavirus. În total, noul coronavirus -  apropiat celui care provocat SRAS care a ucis 775 de persoane -  este  cauza a 22 de decese.

×
Subiecte în articol: coronavirus