Ghips sau operație, după o fractură?

Imaginea clasică a unei secţii de ortopedie înecată într-un nor de praf de ghips este de domeniul trecutului. Ortopedia modernă imprimă o altă viziune, pentru că peste 90% dintre fracturi se operează. Mâinile, picioarele fracturate la care s-a intervenit chirurgical pot fi folosite mai rapid decât dacă erau imobilizate în ghips luni şi luni. Explică noua abordare a fracturilor medic primar doctor Mihai Negruşoiu, ortoped la Clinica de ortopedie a Spitalului Colentina.

Imobilizarea în ghips se practică mai ales la fracturile fără dezaxarea marginilor osului, deci la fracturile de mică amploare, la fracturile unde segmentele de os nu s-au deplasat unul faţă de celălalt. Se pune ghips, de exemplu, la fracturile de la pumn, de la gleznă. Dacă osul este fisurat, se aplică ghips. Este de menţionat că dacă e vorba de un accident la picior şi se constată o fisură, piciorul nu se pune în pământ pentru că există riscul ca această fractură incompletă să devină completă, cu sporirea gravităţii şi chiar cu posibilitatea deplasării segmentelor de oase. În cazul oaselor lungi, de exemplu femurul sau tibia, sau în cazul oaselor bra- ţului, chirurgul montează o tijă metalică în osul rupt. Această tijă preia mai bine forţele decât alte piese metalice de genul plăcuţelor, agrafelor, şuruburilor. Dacă fractura s-a petrecut la porţiunile de oase din apropierea unei articulaţii, în intervenţia chirurgicală se montează pe os plăcuţe metalice, agrafe, scoabe, şuruburi. Pacienţii nu agreează ideea de a se scoate după o vreme aceste piese metalice care au participat la rezolvarea fracturii. Dar e necesar să fie scoase după un timp pentru că ele au preluat sarcinile osului şi nu este în regulă să fie menținute. Dacă piesele metalice rămân în os, după 1-2 ani osul se leneveşte şi nu este bine. Structura osoasă este menită să facă faţă forţelor, altfel oasele se fragilizează. Oasele trebuie să se descurce cu forţele de gravitaţie fără niciun ajutor metalic. Operaţia de îndepărtare a accesoriilor metalice este mai uşoară decât intervenţia chirurgicală de rezolvare a fracturii imediat după accident. Plăcuţele metalice, şuruburile se scot din femur după doi ani, iar piesele metalice din tibie se îndepărtează după un an şi jumătate.

Fracturile la persoanele în vârstă se vindecă mai greu deoarece procesul de sudare osoasă încetinește după vârsta de 35 de ani.

Când medicii au intervenit la o fractură prin operaţie şi nu au montat ghips, bolnavul are voie să pună piciorul în pământ după puţine zile. Recuperarea este mai uşoară dacă nu se pune ghips. Bolnavul va începe să se deplaseze cu un cadru metalic, apoi cu o cârjă şi în final cu un baston. Mult mai rapid, piciorul sau mâna operate şi fără imobilizare în ghips revin la folosirea normală.