x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Gravidă cu iminență de naştere, salvată. Recuperarea unui autovehicul dintr-o râpă – VIDEO

Gravidă cu iminență de naştere, salvată. Recuperarea unui autovehicul dintr-o râpă – VIDEO

01 Dec 2018   •   21:27
Gravidă cu iminență de naştere, salvată. Recuperarea unui autovehicul dintr-o râpă – VIDEO

Asociația de Salvatori Galați 4X4 Salvare Recuperare vine în sprijinul autorităților atunci când sunt solicitați. Aceștia pot ajunge în zone greu accesibile. Este prima asociaţie de intervenţie medicală formată din voluntari din judeţul Galaţi. Membrii asociației au desfășurat deja primele exerciții de salvare.

În primul caz, voluntarii au fost solicitați pentru a ajuta o familie rămasă înzăpezită. În mașină se află o femeie gravidă în ultima lună de sarcină, cu iminență de a naște din cauza intemperiilor. Mașina a rămas într-o zonă greu accesibilă de pe un drum secundar.

Galați 4X4 Salvare Recuperare sunt solicitați să intervină alături de cadre medicale pentru a prelua gravidă și ceilalți doi membri ai familiei.

Ca mijloc de transport au fost folosite mașini 4X4 cu capacitatea de a transporta o targă și de a menține o temperatură optimă pentru persoanele surprinse de vremea nefavorabilă.

Cel de-al doilea caz a fost căutarea unui autovehicul care a suferit un accident (a derapat într-o zonă greu accesibilă din cauza zăpezii).

Urmărește VIDEO și află mai mult despre cele două cazuri și despre contextul în care au avut loc acțiunile de salvare.

×