x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Hernia de disc

de Florin Condurateanu    |    06 Dec 2005   •   00:00
SANATATEA ADULTULUI
Durerea de spate este unul din marile blesteme indreptate impotriva omului zilelor noastre. Poate ca durerea de spate este pretul scump platit de om evoluatei pozitii bipede, cand ridicandu-se din starea de patru labe drept si falnic doar pe doua picioare a incarcat coloana vertebrala cu toata greutatea corpului plus suprasolicitarea generata de multele kilograme ale omului gras si ghiftuit de mancaruri grele, cum se afla pe masa timpurilor noastre. Durerea de spate este un subiect atat de la ordinea zilei incat se organizeaza mari congrese internationale abordand doar un subiect: Durerea de spate. Si mii de mari vedete ale medicinii isi deapana experienta si rezultatele cercetarilor privind chinurile din zona sirii spinarii. Dintre durerile de spate cea mai des intalnita este durerea de mijloc sau durerea de sale, cum spune romanul. Pentru ca in zona mijlocului se concentreaza cele mai multe presiuni, in zona in care se face si unirea coloanei vertebrale cu oasele bazinului. De altfel americanii au ajuns la concluzia ca 15% dintre concediile medicale au ca motiv durerile si bolile spatelui. Foarte des populatia rosteste cu spaima cuvintele hernie de disc.

Cand durerea coboara

Explica aceasta boala asistent universitar Toma Papacocea, medic neurochirurg la Clinica de Neurochirurgie a Spitalului de Urgenta "Sf. Pantelimon", viitor sef al Colectivului de Neurochirurgie ce se constituie si la Spitalul Colentina. Dintre cei cu dureri de mijloc numai 1% au insa hernie de disc. Daca un om are dureri de mijloc se zice ca el are lumbago. Dar daca durerea ii coboara si pe picior pana la degetele picioarelor, este vorba de lombosciatica, si in cazurile de lombosciatica de vina este hernia de disc. Ce este de fapt hernia de disc?

Anatomie

Pentru asta trebuie sa intelegem constitutia coloanei vertebrale, o insiruire de oscioare, adica de vertebre, intre ele existand discuri, adica niste cartilagii cu rol de amortizoare pentru ca sa se evite frecarea si presiunea os pe os. Vertebrele sunt legate intre ele prin ligamente intervertebrale. Dar mai exista si niste muschi care solidarizeaza si ei vertebrele si permit functionarea lor. In coloana vertebrala exista si multe plexuri nervoase. Cum am mai spus, la sale, la mijloc este punctul nevralgic al coloanei, caci acolo coloana sustine greutatea corpului si se articuleaza oasele bazinului. Intre vertebre exista deci discurile intervertebrale. Ele sunt compuse dintr-un miez cartilaginos numit nucleul pulpos, inconjurat de un inel fibros. Prin trecerea timpului, miezul cartilaginos isi pierde apa, resimte si mici traumatisme, astfel ca discurile intervertebrale cedeaza si se fisureaza avand tendinta de imprastiere. Ele sunt totusi mentinute de inelul fibros si de muschi.

Coada de cal

Cu timpul fragmentele de disc rezultate din fisurarea discurilor vor migra dintre vertebre si vor intra in canalul vertebral (rahidian), unde exista maduva si radacini nervoase. Cele mai multe radacini nervoase pornesc de la a doua vertebra lombara si se numesc coada de cal tocmai pentru ca sunt un manunchi cu multe radacini de nervi. Aceasta coada de cal merge pana la nivelul osului sacru. Fragmentele de disc fisurat, dupa ce au migrat dintre vertebre si au intrat in canalul vertebral, vor presa ramificatiile nervoase de unde apar durerile. De regula, discul dintre vertebre face hernie in lateral si preseaza radacinile din zona. Apare lombosciatica cu durere lombara care radiaza pe nervul sciatic in picior pana la degete, caci fragmentul de disc preseaza pe radacinile nervoase.

Predispozitie

Dintre oamenii care se plang de durere de mijloc doar 1% au hernie de disc, cand durerea coboara pana la degetele piciorului. Exista oameni care au o predispozitie la aceasta boala. La ei discul intervertebral se degradeaza mai repede. Dar hernia de disc e provocata si de factori externi ca urmare a traumatismelor si a unor eforturi in timpul unei ridicari in pozitie proasta. Pentru producerea herniei de disc nu e nevoie de un efort fizic mare, hernia de disc nu apare la docheri, apare des la persoanele sedentare, cu munca de birou.

Ridicarea greutatilor

Pentru a evita formarea herniei de disc, la ridicarea unei greutati trebuie sa faci aceasta operatie de pe vine, folosind si genunchii. Nu trebuie sa ridici greutatea doar din efortul coloanei vertebrale. O alta masura de precautie este sa nu rotesti coloana cand porti o greutate. Pe langa evitarea rotirilor, ridicarilor doar din coloana, trebuie sa se apeleze si la alte masuri de protejare a coloanei: greutatile sa fie carate cu ambele maini, repartizandu-le pe cele doua brate, si bineinteles omul trebuie sa scada in greutate. Pe cat posibil trebuie sa te feresti de microtraumatisme. Se stie de exemplu ca soferii de cursa lunga sufera de hernie de disc fiindca preiau in coloana mii de zdruncinaturi. Daca ai o predispozitie pentru hernia de disc e bine sa eviti anumite sporturi ce solicita coloana cum ar fi: schiul, tenisul, atletismul.

TRATAMENT. Cand un om vine la medic cu o lombosciatica, deci cu durere si in sale, si in picior, cand nu poate dormi, cand are dureri, in cele mai multe cazuri sufera de hernie de disc. Hernia de disc este pusa in evidenta prin tomografie sau prin rezonanta magnetonucleara. Circa 85% din cazurile de lombosciatica se rezolva cu tratament conservator si numai 15% necesita o interventie chirurgicala. Tratamentul conservator in lombosciatica, adica in boala cu prezenta de hernie de disc, consta in repaus la pat, timp de 1-2 saptamani, si administrarea de medicamente antiinflamatoare nesteroidiene si la nevoie si de preparate mai tari pe baza de cortizon. In plus sunt recomandate si medicamente ce scad contractura musculara.

TERAPII. La cei cu durere predominanta in sale sunt sanse mari de depasire a crizei prin tratament conservator. Cei la care predomina durerea in picior au sanse mai mici de a se vindeca cu medicamente si stat la pat, la ei recurgandu-se frecvent la operatie. Oricum operatia de hernie de disc trebuie sa fie ultima varianta de rezolvare, cand nu au dat rezultate celelalte terapii nechirurgicale.

OPERATIE. Cand se ajunge in mod cert la chirurgia herniei de disc? In sindromul de coada de cal, cand hernia discului comprima intregul manunchi de nervi. Se ajunge la operatie cand s-a instalat parapareza, adica acea paralizie pe ambele picioare, dar si la sfinctere cu retentie de urina. Se opereaza hernia si cand pareza e generata de presarea nervilor de la vertebra L 5 si omul nu poate misca laba piciorului si nu poate merge pe calcaie. Se impune operatie in hernia de disc si cand este comprimata radacina nervoasa S 1, deci este hernie la vertebrele L 5 si S 1 si omul nu poate merge pe varfuri.
×
Subiecte în articol: hernia durerea coloana disc hernie