x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Înotul la orice vîrstă

Înotul la orice vîrstă

de Steluta Indrei    |    Andrada Floria    |    10 Iun 2008   •   00:00

Înotul este mai mult decît un sport. Este o adevărată terapie blîndă pentru trup şi minte, de care oricine se poate bucura – gras sau slab, femeie sau bărbat, copil sau bunic.



Înotul este mai mult decît un sport. Este o adevărată terapie blîndă pentru trup şi minte, de care oricine se poate bucura – gras sau slab, femeie sau bărbat, copil sau bunic.

Înotul este una dintre puţinele activităţi fizice care nu are contraindicaţii. Cît despre beneficii, lista este lungă. Să începem cu copiii. Fie că de-abia învaţă să înoate, fie că sînt înotători iscusiţi, copiii se distrează de minune în apă. Dr Elena Căciulan, kinetoterapeut la Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului, spune că “înotul este cea mai complexă activitate fizică recomandată copiilor, pentru că pune în mişcare toate grupele musculare”. Mişcarea în apă este o metodă excelentă de călire a organismului copiilor. Astfel, copiii care practică înotul răcesc mai rar decît copiii sedentari. De asemenea, înotul ajută la dezvoltarea încrederii în sine, mai ales în cazul copiilor care îşi înving teama de apă. Tot înotul le stimulează copiilor mofturoşi pofta de mîncare, iar celor agitaţi le oferă un somn liniştit.

Copii la apă!

Copiii se nasc cu reflexele de a se mişca în apă şi de a respira sub apă (nu înghit apa cînd sînt scufundaţi). De aceea, ideal ar fi ca programul de aclimatizare a bebeluşilor cu apa să înceapă încă de la 2-6 luni, cînd aceste reflexe native se menţin. Important este ca instinctele să fie dezvoltate prin continuarea şedinţelor de gimnastică în apă pentru bebeluşi, iar de la 4-5 ani pot fi începute cursurile de înot. Respectînd aceste etape, cu siguranţă, copiii nu se vor teme de apă.

Ce facem însă cu cei care nu au fost obişnuiţi cu apa de mici şi refuză să se atingă de apă? În cazul copiilor fricoşi este recomandată o acomodare mai îndelungată cu apa. Părinţii trebuie să aibă grijă la alegerea instructorului de înot. El nu trebuie să sperie şi mai mult copilul prin metode dure, cum ar fi aruncarea în apă. O asemenea experienţă poate fi traumatizantă pentru copii, aceştia dezvoltînd ulterior o veritabilă aversiune faţă de apă, pentru o lungă perioadă de timp, dacă nu chiar pentru totdeauna. Copilului fricos i se pune un colac şi va fi lăsat uşor în apă. Astfel va simţi pe pielea lui că pluteşte şi se poate convinge că nu i se întîmplă nimic rău. Instructorul nu trebuie să uite că are de-a face cu copii. Iar jocul este cel mai bun mijloc de a le capta atenţia. Măiestria instructorului: fiecare lecţie de înot să fie concepută sub forma unui joc.

Relaxare ca în pîntecele mamei

Înotul poate fi privit ca un joc chiar şi de adulţi. Însă un joc serios, care, practicat cu regularitate, ne oferă o serie de beneficii. Medicul Gigi Teodoru, şeful secţiei de recuperare medicală şi balneoterapie din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Militar Central, ne asigură că înotul tonifică aproape fiecare muşchi al corpului. Inclusiv miocardul, muşchiul inimii, este foarte bine antrenat prin înot. Astfel sunt stimulate circulaţia sîngelui şi respiraţia, iar tensiunea arterială este menţinută în limite normale.

Pentru că se desfăşoară într-un mediu plăcut – apa, înotul este o excelentă modalitate de a scăpa de stres, de a ne limpezi mintea şi de a ne recăpăta energia. În apă, în lipsa gravitaţiei, organismul se relaxează, regăsind senzaţii asemănătoare celor resimţite de bebeluş în pîntecele mamei. Senzaţia de plutire duce la eliminarea tensiunii fizice şi psihice. Creierul se destinde la rîndul lui, pentru că înotul favorizează secreţia de endorfine, celebrii hormoni ai fericirii.

Aquagimnastica

O altă formă de mişcare în apă indicată tuturor este aquagimnastica. Ea constă în exerciţii fizice realizate în apă pînă la piept, care ne ajută să ne menţinem în formă, să scădem în greutate, dacă este necesar, şi să ne ameliorăm starea de sănătate. Mişcările sînt uşor de efectuat, deoarece apa preia 70% din greutatea corporală.

Aquagimnastica este recomandată încă din copilărie, micuţii care realizează exerciţii de gimnastică în apă dezvoltîndu-şi armonios atît aparatul locomotor, cît şi sistemul nervos. Este esenţial însă ca la această vîrstă părinţii să fie ajutaţi de un medic pediatru care să îi recomande micuţului acest tip de mişcare şi de un instructor specializat în aquagimnastică. Mişcările de gimnastică în apă sînt extrem de benefice pentru copiii care au probleme cu coloana vertebrală: scolioze, cifoze etc.

Gimnastica în apă poate fi practicată de femeile însărcinate, avînd efecte benefice asupra tonusului muscular şi a sistemului cardiovascular. Gravidele care fac aquagimnastică încă din primele luni de sarcină vor acumula mai puţine kilograme pe parcursul celor nouă luni. Iar după naştere, proaspetele mămici vor reveni mult mai uşor la silueta dinainte de sarcină. “Datorită factorului termic şi contactului cu apa din bazin, aquagimnastica induce relaxare, fiindcă acţionează la fel ca un masaj. Este un excelent mod de a preveni apariţia tulburărilor circulatorii de la nivelul membrelor inferioare, de tipul varicelor şi edemelor limfatice, care pot apărea în timpul sarcinii”, explică dr Georgiana Tache, şeful secţiei de recuperare medicală de la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca. Gravidele care practică aquagimnastica se vor mişca mai uşor în timpul sarcinii, deoarece mişcarea în apă uşurează presiunea asupra articulaţiilor.

EXERCIŢII. Cele mai bune exerciţii de înot recomandate copiilor cu cifoză (cocoaşă) sînt înotul pe spate şi deplasarea în apă cu mîinile pe un obiect plutitor (plută din lemn, colac, minge), forfecînd picioarele şi menţinînd permanent capul ridicat la suprafaţă. Pentru corectarea scoliozei (deformarea coloanei în formă de “S”) sînt indicate următoarele exerciţii: pluta pe spate, cu ridicări repetate ale trunchiului şi bazinului, alunecarea în apă pe spate, fără a mişca picioarele, înotul în stil crawl şi bras.

DUPĂ 60 DE ANI. Niciodată nu este prea tîrziu să vă apucaţi de înot. Spre deosebire de alte sporturi, înotul este chiar indicat bunicilor, pentru că îi ajută să se menţină în formă fără a face un efort exagerat. Or, se ştie că, după 60 de ani, inima, plămînii, articulaţiile, musculatura nu trebuie puse la grea încercare. Înotul nu suprasolicită organismul vîrstnicilor, ba chiar îl protejează. Important este să meargă la înot cel puţin o dată pe săptămînă.

RECUPERARE. Datorită efectului benefic asupra articulaţiilor şi a sistemului cardiovascular, gimnastica acvatică este recomandată inclusiv vîrstnicilor. Aquagimnastica ajută la recuperarea după o serie de suferinţe ale aparatului locomotor, la calmarea durerilor în cazul reumatismului. Medicii recomandă gimnastica în apă celor cu afecţiuni neurologice, cardiovasculare (după infarct, by-pass coronarian), pulmonare (pneumonii, bronşectazii, bronşite).

ÎN CUPLU. Gimnastica în apă prezintă avantajul că poate fi realizată alături de partener sau parteneră, pentru ca împreună să daţi jos kilogramele în plus. Este suficient să mergeţi la piscină de trei ori pe săptămînă pentru a slăbi două-trei kilograme. După primele trei săptămîni de aquagimnastică, femeile vor observa că talia se subţiază, coapsele sînt mai bine definite, iar celulita se reduce datorită hidromasajului. Iar bărbaţii nu doar că vor slăbi, dar vor căpăta forţă musculară efectuînd exerciţii rapide şi mobilitate dacă mişcările sînt executate lent.

×
Subiecte în articol: copiii apă inot sînt inotul recomandări