x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate In patru ore, peste 100 de ambulante la Unitatea de Primiri Urgente de la Municipal

In patru ore, peste 100 de ambulante la Unitatea de Primiri Urgente de la Municipal

de Steluta Indrei    |    29 Aug 2011   •   13:01

Noua Unitate de Primiri Urgente a Spitalului Universitar de Urgenta Bucuresti (SUUB) si-a inceput de astazi activitatea. In doar patru ore, peste 100 de ambulante au sosit cu pacienti la Unitatea de Primiri Urgente (UPU), a declarat managerul spitalului, profesor doctor Catalin Carstoiu.

Noua Unitate de Primiri Urgente de la SUUB este cel mai mare departament de acest profil din tara. Sectia a fost realizata printr-un program al Ministerului Sanatatii si a fost inaugurata la inceputul lunii august.

Astazi, imediat dupa deschiderea UPU, numarul de prezentari s-a triplat. Intre 9:30 si 13:00, la spital au venit 106 ambulante, a spus managerul Catalin Carstoiu.

"Sunt cateva aspecte foarte importante in noua UPU, in primul rand interdictia apartinatorilor de a intra dupa bolnavi. UPU nu este policlinica, ci departament pentru urgenta medicala. Echipajele ambulantelor si bolnavii se prezinta la departamentul triaj si, in functie de gravitatea suferintei, sunt indrumati catre un anumit traseu colorat specific. Astfel, linia rosie este pentru traseul urgenta de gradul zero - resuscitare, unde timpul de asteptare este de zero minute, galben - bolnav critic, timp de asteptare 10 minute, verde - non urgent, cu timp de asteptare 30 de minute, albastru - timp de asteptare 60 de minute si alb - 120 de minute', a explicat managerul SUUB.

O alta particularitate a noului departament este aceea ca in zona a fost creat un spatiu de consiliere psihologica.

"Este un spatiu pentru situatiile in care medicii au de anuntat un deznodamant nefericit. Familia sau rudele sunt invitate in acest spatiu unde li se poate anunta un diagnostic grav sau chiar iminenta unui deces', a precizat managerul.

Unitatea sanitara are si o unitate SMURD, a doua din Capitala dupa cea de la Spitalul Floreasca, iar pana la sfarsitul anului va fi dat in folosinta heliportul spitalului.

×