x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Infecţiile respiratorii ţin copiii acasă

Infecţiile respiratorii ţin copiii acasă

de Magda Colgiu    |    02 Feb 2011   •   14:09

Numărul infecţiilor respiratorii în grădiniţele sibiene este în continuă creştere, motiv pentru care absenteismul în rândul copiilor mici este de peste 15%, au anunţat reprezentanţii DSP Sibiu. Potrivit unui comunicat de presă, în perioada 24-30 ianuarie, în judeţ s-au înregistrat 2.426 de cazuri de infecţii respiratorii acute (IRA), cu 72 de cazuri în plus faţă de săptămâna precedentă, cele mai multe fiind înregistrate la copii cu vârste până la 4 ani. "Numărul pneumoniilor din această săptămână de supraveghere este în scădere cu 20,19% faţă de săptămâna trecută, înregistrându-se 321 de cazuri. Cele mai multe cazuri, peste 40%, au survenit la grupa de vârstă 0-4 ani. În schimb, nu s-a semnalat activitate cu virus gripal pe teritoriul judeţului", se arată în comunicat. Şi la Serviciul de Ambulanţă, unde s-au înregistrat 483 de astfel de cazuri, două treimi din solicitările pentru IRA au fost pentru copii mici.

×