x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Institutul intineririi

Institutul intineririi

06 Iun 2005   •   00:00

ISTORIA MEDICINEI
Ana Aslan si Constantin I. Parhon, doua personalitati de exceptie, au fost atrasi de procesul de imbatranire, astfel ca, in 1952, ei infiinteaza primul Institut de Geriatrie Clinica si Experimentala din lume.

  • de OANA ANTONESCU

  • Cladirea din Strada Manastirea Caldarusani avea o capacitate de 148 de locuri, care s-a pastrat pana in prezent. Ea a fost ridicata in 1905 si apartinea Fundatiei Regale "Carol si Elisabeta". Initial, cladirea era camin de batrani. Profesorul Parhon, pe atunci presedintele Consiliului de Ministri, nu s-a implicat in conducerea institutului, incredintand aceasta misiune medicului Ana Aslan, ca director general.

    Intre 1946 si 1952, cei doi se preocupa in mod deosebit de gasirea unei denumiri pentru noua stiinta si, dupa mai multe variante, au ramas la termenul de "geriatrie" (geros = batran, iatros = medicament), cu intelesul de stiinta care ii trateaza pe batrani. Mai tarziu, in anii ’60, apare denumirea de "gerontologie", ca stiinta ce studiaza fenomenul de imbatranire (logos = stiinta).

    Brevet de inventator

    In caminul de batrani, atat pe oameni, cat si pe animale, incep studiile fenomenului de imbatranire si administrarea unei substante numite procaina (un anestezic local descoperit in 1915). Ana Aslan a demonstrat ca aceasta substanta are un efect intaritor pentru persoanele varstnice. Procaina avea sa stea la baza crearii celebrului produs realizat in Romania: Gerovital. Actualul director al institutului, conferentiar doctor Maria Georgescu, urmasa profesorului Ana Aslan, spune ca Gerovitalul este un medicament cu actiune asupra mecanismelor comune ale bolilor degenerative specifice varstei a treia, care incetineste fenomenul de imbatranire. Produsul se bucura de faima in intreaga lume, iar Ministerul Sanatatii il omologheaza. In 1970, Ana Aslan primeste brevetul de inventator pentru Aslavital, un produs eficient in bolile sistemului nervos si in bolile cardiovasculare. Dupa anii ’65, institutul se dezvolta, creste numarul sectiilor clinice, apare gerontologia sociala si gerontoprofilaxia (prevenirea imbatranirii). Toate aceste ramuri ale geriatriei sunt fondate si dezvoltate mai intai in Romania, pentru ca apoi celelalte tari sa preia modelul Institutului "Ana Aslan". Institutul roman de geriatrie a fost propus de OMS, in 1970, ca model de organizare si dezvoltare pentru toate tarile lumii.

    Lume buna

    In 1974, Institutul de Geriatrie Clinica si Experimentala se transforma in Institut National de Gerontologie si Geriatrie. In acelasi an se extinde prin infiintarea unui nou sediu in Bucuresti, pe Strada Spatarului, unde sunt primiti pacienti in ambulatoriu. Interesul international creste foarte mult, iar institutul primeste pacienti straini, de renume: Somerset Maugham, Salvador Dali, Charlie Chaplin, Pablo Neruda. A fost solicitata chiar si de Aristotel Onassis, Jacqueline Kennedy, Indira Gandhi, Marlene Dietrich, de Gaulle, Lilian Gish, Tito.

    Nicolae Ceausescu a inteles importanta institutului si i-a oferit alte doua locatii: Hotel Flora si un al doilea sediu, la Otopeni. Acesta din urma a fost mai intai casa de oaspeti a lui Gheorghiu-Dej, apoi sanatoriu, pentru ca in cele din urma impunatorul conac sa ii fie cedat institutului.

    Aici se va construi un nou corp de cladire cu 150 de camere, in prezent capacitatea totala fiind de 334 de locuri.

    Pentru ca renumele tratamentului pus la punct de Ana Aslan a depasit imaginatia, in toate centrele turistice si statiunile de la Marea Neagra vor aparea sedii ale Institutului de Geriatrie de la Bucuresti.

    In 1988, Ana Aslan se stinge din viata. Abia in 1990, institutul primeste numele celei care l-a facut celebru in toata lumea.

    Treptat, dupa 1990, dispar multe dintre centrele existente in tara. Au mai ramas astazi cabinete medicale "Ana Aslan" la Eforie, Mangalia, Herculane si Baile Felix.

    PERSONALITATE. Ana Aslan s-a bucurat de faima internationala, de onoruri si nenumarate distinctii. Pacientii sai au fost nu doar numerosi, dar si de rang inalt: din sfera politica, stiintifica si artistica din intreaga lume. Ea devine astfel una dintre cele mai importante personalitati mondiale. In 1974, Ana Aslan este aleasa membru al Academiei Romane. Ea este autorul conceptului de "profilaxie a imbatranirii" si s-a preocupat de batranii abandonati de familie, fara sa le perceapa taxe de camin. Organizatia Mondiala a Sanatatii i-a oferit Premiul "Leon Bernard" pentru medicina sociala.

    INVESTIGARE. Metoda de investigare a pacientului folosita azi este cea stabilita de profesorul Ana Aslan. In geriatrie-gerontologie pacientul este investigat in totalitate. El este vazut atat de geriatru, cat si de doctori de alte specialitati, in functie de afectiuni. Echipa institutului este constituita din medici specializati in geriatrie. In prima zi de internare la Institutul "Ana Aslan" se recolteaza probele biologice si se evalueaza starea de sanatate fizica si psihica, acolo unde este cazul, functia cognitiva pentru depistarea dementei, investigatie foarte importanta in realizarea bilantului starii de sanatate a pacientului. Analizele continua cu examenul de recuperare fizica medicala. Durata de internare este de 14 zile. La Otopeni exista o subsectie de nutritie si un serviciu de estetica faciala si corporala. Toti pacientii care nu au contraindicatii (alergii sau forme de cancer) beneficiaza de tratamentul Anei Aslan.

    INNOIRE. "Batrana" cladire din Strada Manastirea Caldarusani trece in prezent printr-un amplu proces de modernizare
    LUXOS. Cea mai eleganta dintre locatiile Institutului "Ana Aslan" se afla la Otopeni, in fosta casa de oaspeti a lui Gheorghiu-Dej
    ×
    Subiecte în articol: institutul institutului aslan ana