La un pas de salvare

Andrada scrie poezii şi poveşti. Iubeşte copiii şi crede în Dumnezeu. Andrada este un copil de 24 de ani. Nu şi-a trăit tinereţea. Mintea şi sufletul ei traversează anii copilăriei, când nimic nu perturba liniştea şi veselia jocului ei. Îi e dor de ei. De vremea cal­­mă şi potolită, fără necazuri. În urmă cu patru ani devenea studentă la Drept. Nu a reuşit să meargă la cursuri decât un an.

O umflătură apărută la gât, căreia nu i-a dat atenţie mai bine de ju­mă­tate de an, i-a închis viaţa într-o ca­me­­ră de spital. După nenumărate in­ves­tigaţii făcute la Cluj şi la Ti­mişoara, dia­gnosticul me­di­ci­lor a fost fără tă­ga­dă: limfom non-hodgkin ana­pla­zic cu celule T, stadiul III B. „La pri­ma internare, la Spitalul de hemato­lo­gie din Cluj, am fost de-a dreptul spe­ri­ată de ceea ce vedeam. Oameni care sufereau, care nu aveau păr şi care aveau o privire tristă, obosită. Cre­deam că eu nu sufăr de aceeaşi boa­lă ca şi ei. Credeam că eu am o simp­lă boală care, prin medicamentaţie, se va vindeca."

A crezut asta un an. Vedea însă că părul începea să-i pice şi ei, faţa i se umfla, iar zilele de spitalizare se adunau în luni întregi.
„Nici nu mai ştiu câte cure de citostatice am făcut. Mama a încercat să-mi ascundă că am cancer. Când am aflat adevărul şi am început să ci­tesc despre boală, m-am îngrozit", spune Andrada. Pe blogul său re­me­mo­rează clipele grele prin care a trecut: „Am făcut multe tratamente de chi­miote­rapie, şi boala nu putea fi stopată. Am apelat şi la radioterapie, însă eforturile medicilor erau în van. Am fost trimisă acasă, doar cu pastile. Spe­ranţa mea nu s-a stins.
Dimpotrivă. După tratamentul urmat la domiciliu, în anul 2009, în februarie, am fost trimisă la clinica de transplant din Timişoara, în vederea autotransplantului, deoa­re­ce, ca prin mi­nu­ne, măduva mea nu era încă afectată şi medicii puteau să recolteze celule chiar de acolo. Să fiu propriul meu donator".

Bucuria Andrei, aşa cum îi spun prietenii, a ţinut puţin. Complicaţiile au început să dea peste cap toate planurile sale şi ale medicilor.
La început a făcut varicelă, într-o formă atât de gravă, că medicii au început iar să fie sceptici cu şansele de supravieţuire. Dumnezeu a ve­gheat, iar Andra a reuşit să do­ve­dească varicela. În luna mai a revenit la clinica din Timişoara pentru re­col­tarea de celule. Toată vara, din iunie până în septembrie, a stat pe patul acela de spital, mereu cu gândul la Cel de Sus, să o păzească de vreo com­plicaţie.

A făcut septicemie. Medicii ti­mi­şoreni i-au recomandat fetei să mear­gă la clinica din Cluj. Corpul ei părea că nu mai rezistă. Plină de infecţii şi de ganglioni, fata şi-a zis că lupta nu e încheiată. La Cluj, a urmat iar cure lungi şi obositoare de citostatice. „Am făcut multe complicaţii şi am suferit enorm, dar toată această suferinţă, în­crederea în Dumnezeu şi mai ales optimismul au dat rezultate. Am reuşit din nou să mă pun pe picioare, să stabilizăm boala. Din luna mai şi până în august am fost la Timişoara, unde medicii au reuşit să îmi re­col­teze celule." Lângă căpătâiul An­dra­dei, nelipsită, este mama sa. Pentru că fata abia mai putea să se ţină pe picioare, mama a trebuit să renunţe la serviciu şi să-i fie alături. Cele două, împreună cu bunica paralizată, trăiesc din 8 milioane de lei.

„Cei trei ani de când suntem prin spitale ne-au secătuit toate resursele. Deşi medicamentele ar trebui să fie gratuite, pe multe dintre ele le procurăm noi", explică Andra. 1.000 de euro a dat pe analiza tomograf făcută în Ungaria, menită să-i indice dacă măduva sa osoasă poate fi fo­lo­sită la autotransplant. Mai urmează încă una, după realizarea autotran­splantului. Deocamdată, Andrada strânge din dinţi. „Nici nu mai pot să dorm de teamă să nu mai intervină altă complicaţie. Toate analizele mi-au ieşit bine.

De două săptămâni aştept în spital să fiu băgată în boxa sterilă, pentru a mă pregăti pentru transfuzie." În spital sunt doar trei boxe sterile. Toate, ocupate. Andra simte, poate pentru prima dată, că momentul mult aşteptat a sosit. Să-i fim alături şi să o ajutăm ca recuperarea după autotransplant să fie uşoară şi lipsită de complicaţii!


Să dăruim pentru o viaţă!
După autotransplant, un an, Andrada trebuie să facă raze şi cure cu citostatice, să stea izolată, să se ferească de răceli. Pentru tomograful din Ungaria (1.000 de euro), dar şi pentru celelalte medicamente, al căror cost spitalul nu-l acoperă, Andrada are nevoie de cel puţin 2.000 de euro. Pentru cei care vor să-i fie aproape, pe numele fetei, Gherman Andrada Meda, la BRD, sucursala Sighetu-Marmaţiei, s-au deschis următoarele conturi:

în RON - RO15BRDE130SV77604551300;
în EURO - RO49BRDE250SV33950742500;
în USD - RO45BRDE250SV33950822500;
Cod swift: BRDEROBU.