x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Lentilele de contact şi diabeticii

Lentilele de contact şi diabeticii

de Magda Marincovici    |    01 Mar 2012   •   21:00
Lentilele de contact şi diabeticii

Lentilele de contact capabile de a masura nivelul glicemiei in timp real ar putea sa imbunatateasca in mod considerabil viata diabeticilor. Este promisiunea unui grup de specialisti de la Universitatea din Washington care, in parteneriat cu Microsoft Research, au pus la punct ineditele lentile de contact destinate bolnavilor de diabet. Aceste lentile – care ar putea fi pe piata in urmatorii cinci ani – sunt dotate cu niste mici captatori electronici care ar putea sa estimeze cantitatea de zahar prezenta in lacrimi, implicit in sange, in cazul persoanelor care le poarta. Aceste informatii ar putea fi transmise printr-o mica antena radio unui ordianator, un smartphone sau o tableta. Aceasta inovatie este la inceput. Dar ea a fost primita cu interes, deoarece purtatorul unor astfel de lentile are posibilitatea de a-si monitoriza in permanenta nivelul glicemiei fara ca diabeticul insuli­nodependent sa mai fie obligat sa procedeze la prelevari repetate de sange. De asemenea, cu ajutorul acestor lentile pot corija tulburarile de vedere si sa inregistreze date ce vor putea fi analizate, ulterior, de medicul specialist.

Totusi, profesorul Patrick Ve­xiau, seful serviciului de diabetologie de la Spitalul Saint Louis, remarca faptul ca exista un decalaj intre nivelul glicemiei dintr-un fluid sau din tesuturi si cel din sange. Ceea ce desco­perim in lacrimi nu este in mod obli­ga­toriu echivalent cu ceea ce descoperim in sange.

Profesorul Vexiau mai are si alte rezerve legate de into­le­ranta unor persoane la acest tip de lentile. "Suferinzii de diabet au, in ge­­neral, ochii mai uscati. Din cauza unui nivel mai mare de zahar in san­ge, glandele lor, in special cele la­crimale, secreta mai putine lacrimi, subliniaza specialistul diabetolog.

Evident, mai este si problema pretului. In acelasi articol aparut in Le Figaro, Bernard Ourghanlian precizeaza ca intre Microsoft si cele mai importante companii farmaceutice au loc discutii in acest sens. Pana acum insa nu s-a fixat un pret, dar acesta ar putea fi unul acceptabil pentru pacienti. Se pare ca unele rezerve invoca inclusiv pacientii. Unii dintre acestia sunt de parere ca acest gadget diminueaza gradul de responsabilitate a bolnavului de diabet. "Ceea ce ma deranjeaza la acest gen de inovatie este tocmai faptul ca mareste distanta intre boala si pacient. Este important ca pacientul sa tina sub control boala lui si aceasta misiune sa nu fie luata de aceste lentile. Nu este placut sa te intepi in deget de trei-patru ori pe zi, dar aceasta face parte din acceptarea bolii de catre pacient, povesteste un bolnav de diabet, citat in acelasi articol.

In prezent, in lume sunt 366 de milioane de diabetici si, potrivit estimarilor, acest numar ar putea atinge 552 de milioane in 2030. In tara noastra sunt aproximativ 319 cazuri diagnosticate la suta de mii de locuitori. Din pacate, in ultimii ani se constata o crestere a incidentei diabetului de tip II. Medicii diabeto­logi sustin ca numarul real al roma­ni­lor bolnavi de diabet zaharat este sen­sibil mai mare decat cel al pa­cien­tilor diagnosticati, care sunt de peste 600.000. "Se estimeaza ca numarul celor care sufera de diabet, dar nu au fost diagnosticati, se ridica la aproape un mi­lion", sustine presedintele Asociatiei Romane a Educatorilor in Diabet, prof. dr Maria Mota.

×
Subiecte în articol: lentile de contact