x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Liber la curele balneare

Liber la curele balneare

11 Apr 2005   •   00:00

SANATATEA BUNICULUI
Pentru varstnici, luna mai este o perioada perfecta pentru o cura balneara. La mare sau in zonele de deal si de munte, batranii pot beneficia in aceasta perioada a anului de mai multe tipuri de tratament pentru afectiunile variate de care sufera si care sunt specifice varstei inaintate.

  • de ANDRADA FLORIA

  • Doctorul Doina Tutu-Pata, medic primar recuperare medicala, medicina fizica si balneologie, specialist in geriatrie si gerontologie de la Institutul "Ana Aslan", recomanda persoanelor in varsta sa evite sa mearga la tratament la mare, in plin sezon. Temperaturile ridicate din lunile iulie-august solicita foarte mult organismul varstnicului. De asemenea, altitudinile de peste 1.000 de metri nu sunt un mediu propice pentru cei care au trecut de prima tinerete.

    Curele balneare la varstnici sunt de 18 zile, timp in care se fac toate tipurile de tratament. Primele 5-6 zile sunt considerate perioada de acomodare, de care batranul are foarte mare nevoie, pentru ca schimba clima si mediul social. Tratamentele in statiuni balneo climaterice creeaza un context favorabil, atat pentru sanatatea fizica, cat si pentru cea psihica a batranului. "El beneficiaza pe de o parte de tratamente tintite pe diferitele afectiuni de care sufera, iar pe de alta parte iese din izolarea specifica varstei si intra in contact cu oameni care au aceleasi probleme si preocupari ca si el", explica dr. Tutu-Pata.

    Clima si apele minerale

    Curele balneare presupun in primul rand un alt fel de clima. Zone cu climat neutru, care nu solicita aproape deloc organismul, sunt: Pucioasa, Caciulata, Slanic Moldova, Olanesti, Herculane, Felix si Ocna Sibiului. Aici se poate face reglarea neurovegetativa, care este baza pentru echilibrarea tuturor functiilor organismului. Plimbarile si odihna in aer liber, asociate cu helioterapie (bai scurte de soare) sunt benefice pentru persoanele in varsta.

    In statiunile balneo climaterice, apele minerale constituie una dintre principalele surse de tratament. Ele pot fi folosite si extern, sub forma de bai, si intern, sub forma de cura (crenoterapie). In ceea ce priveste varstnicii, baile cu ape minerale sunt recomandate doar partial, de la genunchi in jos sau numai bratele. Avantajele bailor termale constau in efectul termic al acestora si in substantele chimice continute de apa. Baile contrastante - rece-cald - sunt indicate pentru refacerea circulatiei sangvine.

    Intern, toate clasele de apa minerala au efecte benefice pentru tubul digestiv. Batranilor le sunt recomandate in special apele carbogazoase, sulfuroase, alcaline, mai putin cele clorosodice. Apa minerala de baut se consuma in cantitati specifice greutatii corporale si tipului de afectiune de care sufera pacientul. "Eu prescriu unei persoane de 50 de kg o cura de 500 ml de apa pe zi, in trei prize, iar daca varstnicul are nevoie de o cura de diureza, cinci prize, pentru un flux renal corespunzator", declara dr. Doina Tutu-Pata.

    Gimnastica in apa

    "Hidroterapia, atat timp cat este partiala, nu are restrictii. Cea generala se recomanda mai rar si cu mare atentie la bolile acute", precizeaza dr. Tutu-Pata. In curele de recuperare se face hidrokinetoterapie (gimnastica in apa). Acest tip de tratament ajuta foarte mult la ameliorarea afectiunilor membrelor inferioare, pentru ca mersul in apa este mai usor, datorita scaderii in greutate. Hidrokinetoterapia se face intotdeauna sub supraveghere medicala, in bazine cu apa calda.

    Masajul este metoda de tratament preferata de persoane de toate varstele. La batrani se aplica fara restrictii si poate fi facut de personalul specializat cu diverse uleiuri si creme ce contin medicamente.

    SFATUL MEDICULUI
    Toate tipurile de cure balneare (profilactice, terapeutice si de recuperare) sunt contraindicate persoanelor cu boli febrile, infectioase, cu neoplasm sau celor cu boli in forme acute. In acelasi timp, varstnicii cu afectiuni dermatologice deranjante nu pot beneficia de astfel de cure. In acest mod, se evita contaminarea celorlalti pacienti.

    Persoanele in varsta beneficiaza si de fizioterapie, insa cu anumite restrictii. Dozele, intensitatile si duratele trebuie sa fie mai mici decat pentru un tanar. In acelasi timp, o atentie deosebita trebuie acordata modificarilor de la nivelul tegumentului, care pot duce la schimbari ale conductibilitatii electrice.

    STIRI
    TIPURI. Curele balneare sunt de trei tipuri: profilactice, terapeutice si de recuperare. Sindromul hipokinetic este o consecinta a lipsei de activitate fizica si consta in scaderea de masa musculara, a capacitatii de efort, cresterea greutatii si a tesutului adipos. Curele profilactice au scopul de a inlatura acest sindrom. De curele de tratament beneficiaza varstnicii care au boli asociate. In cazul lor, medicul recomanda o statiune unde poate fi tratata boala de baza. Cel de-al treilea tip de tratament, cel de recuperare, se recomanda batranilor care au suferit afectiuni cronice si care nu mai pot realiza cu usurinta actiuni zilnice.

    RASUL. Cercetatorii din Canada au realizat un studiu care demonstreaza ca simtul umorului ramane intact o data cu avansarea in varsta. Insa rezultatele studiului arata ca la batranete, ceea ce se pierde intr-o anumita masura este capacitatea de a intelege glumele mai complexe. Medicii de la Centrul pentru Ingrijire Geriatrica din Toronto sustin ca au reusit sa afle care este partea creierului responsabila cu umorul: lobul frontal drept. Ei mai afirma ca aceia care au suferit lovituri in aceasta zona nu mai rad la o gluma buna.

    LONGEVITATE. Barbatii si femeile din America traiesc mai mult. Cele mai recente studii realizate de Centrul National de Statistica pe probleme de sanatate arata ca speranta de viata in aceasta parte a lumii este de 80,1 ani la femei si de 74,8 ani la barbati. Astazi, americanii se pot astepta la aproximativ 67,6 ani de viata sanatoasa, lipsita de bolile specifice batranetii.
    ×
    Subiecte în articol: tratament curele