Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
SĂ NU-I FIE DE DEOCHI DE VIAŢĂ!
Uneori destinul duce tratative cu tine şi nu te pune în faţa faptului împlinit. Te caută destinul, sună la uşă, se curăţă pe tălpile pantofilor pe hol şi acceptă să facă o şuetă cu tine în faţa unei ceşti aburinde de cafea, anunţându-te cum vrea să umble la macazul vieţii tale. Alteori însă destinul n-are chef de politeţuri şi năvăleşte pur şi simplu pe geam, pe uşă, pe coş, ca barza sau ca moş Crăciun.
Uneori destinul duce tratative cu tine şi nu te pune în faţa faptului împlinit. Te caută destinul, sună la uşă, se curăţă pe tălpile pantofilor pe hol şi acceptă să facă o şuetă cu tine în faţa unei ceşti aburinde de cafea, anunţându-te cum vrea să umble la macazul vieţii tale. Alteori însă destinul n-are chef de politeţuri şi năvăleşte pur şi simplu pe geam, pe uşă, pe coş, ca barza sau ca moş Crăciun.
SĂ NU-I FIE DE DEOCHI DE VIAŢĂ!
Uneori destinul duce tratative cu tine şi nu te pune în faţa faptului împlinit. Te caută destinul, sună la uşă, se curăţă pe tălpile pantofilor pe hol şi acceptă să facă o şuetă cu tine în faţa unei ceşti aburinde de cafea, anunţându-te cum vrea să umble la macazul vieţii tale. Alteori însă destinul n-are chef de politeţuri şi năvăleşte pur şi simplu pe geam, pe uşă, pe coş, ca barza sau ca moş Crăciun. El nu te pregăteşte cu ce va urma, ci zdrang şi iarăşi zdrang umblă la macazul destinului tău, încât te trezeşti abătut pe o altă linie a vieţii. Păi chestia asta se întâmplă foarte des în ceea ce priveşte meseria pe care o vei urma. Un caz în care destinul a anunţat din timp şi cu răbdare o carieră fulminantă s-a întâmplat cu soarta lui Mutu. Ei bine, Adi Mutu, frumosul, rebelul, genialul, aşa cum îl caracterizează şi exigenta presă italiană, a ştiut de mic copil că va fi marele fotbalist. Alegerea meseriei de fotbalist n-a fost surprinzătoare, ivită ca urmare a unei întâmplări ciudate. Adi Mutu de mic copil anunţa că fotbalul îi va fi năpraznică iubire toată viaţa. Îmi povestea că l-a buzunărit pe bunic şi pur şi simplu i-a luat nişte bani, un mărunţiş din buzunar, ducându-se pe furiş la librăria din colţ de unde şi-a cumpărat o minge de cauciuc. Una dintre acelea ţipătoare, în roşu sau albastru, o minge ieftină, pe care a învârtit-o de dimineaţă şi până seara în faţa blocului. De altfel, Mutu nu suporta ideea înfrângerii nici când era un prichindel, în meciurile dintre echipele diferitelor scări ale blocului el se dădea peste cap pur şi simplu ca formaţia de puşti de la intrarea A a blocului din Piteşti să câştige toate meciurile cu puştii din celelalte apartamente.
Dar iată şi un alt exempu, în care destinul a schimbat brusc alegerea meseriei de către un alt român foarte îndrăgit. Horaţiu Mălăiele a desenat cu patimă tot timpul în anii de liceu, a încercat şi caricatura cu succes, îi plăcea să fie grafician şi s-a gândit să se înscrie la Institutul de Arte Plastice. După ce a terminat liceul, Mălăiele a coborât din Târgu-Jiu şi şi-a introdus cererea de înscriere la examenul de admitere la Arte Plastice. Mai erau patru zile până la examenul de admitere şi într-o seară Mălăiele, adolescentul, a ieşit în zona Cişmigiu să-şi mai limpezească "creierele" burduşite de atâta învăţătură. A trecut pe strada din spatele Teatrului Bulandra, acolo unde răspundeau ferestrele cabinelor de actori. Printr-unul din geamurile deschise a auzit tinerelul Horaţiu Mălăiele vocile lui Caragiu şi Liviu Ciulei. A rămas vrăjit ascultând vocile marilor maeştri ai scenei fără să se clintească de pe trotuar. La un moment dat, în cadrul ferestrei a apărut Liviu Ciulei, care şi-a aruncat mucul de la ţigară în stradă. Numai că acest chiştoc al ţigării lui Ciulei a căzut tocmai în capul lui Horaţiu Mălăiele. Şi s-a întrebat Mălăiele de ce soarta a aranjat să-i pice mucul de ţigare tocmai lui în moalele capului. N-a găsit răspunsul, dar a fugit şi a retras cererea de înscriere de la Arte Plastice, înscriindu-se la examenul de admitere de la facultatea de teatru. Destinul s-a jucat cum a vrut cu Mălăiele fără să-l anunţe, dar totul a ieşit excelent.
Un alt caz în care destinul a urmat calea etapelor pregătitoare fără să dea buzna s-a petrecut cu adorabilul comic Doru Octavian Dumitru. Chiar de când măsura cât o şchioapă el prevestea talentul comic. Educatoarele de la grădiniţă i-au chemat părinţii rugându-i să vină să-l ia acasă mai devreme cu o oră decât programul, pentru că puştiul de grădiniţă Doru Octavian Dumitru dădea asemenea recitaluri pline de haz încât la cinci după-amiaza nu numai că nu mai plecau copiii acasă, dar rămâneau uitându-se vrăjiţi în gura lui şi părinţii care întârziau să-şi ia copiii, pentru a râde de prichindelul Doru Octavian Dumitru.
Uneori destinul duce tratative cu tine şi nu te pune în faţa faptului împlinit. Te caută destinul, sună la uşă, se curăţă pe tălpile pantofilor pe hol şi acceptă să facă o şuetă cu tine în faţa unei ceşti aburinde de cafea, anunţându-te cum vrea să umble la macazul vieţii tale. Alteori însă destinul n-are chef de politeţuri şi năvăleşte pur şi simplu pe geam, pe uşă, pe coş, ca barza sau ca moş Crăciun. El nu te pregăteşte cu ce va urma, ci zdrang şi iarăşi zdrang umblă la macazul destinului tău, încât te trezeşti abătut pe o altă linie a vieţii. Păi chestia asta se întâmplă foarte des în ceea ce priveşte meseria pe care o vei urma. Un caz în care destinul a anunţat din timp şi cu răbdare o carieră fulminantă s-a întâmplat cu soarta lui Mutu. Ei bine, Adi Mutu, frumosul, rebelul, genialul, aşa cum îl caracterizează şi exigenta presă italiană, a ştiut de mic copil că va fi marele fotbalist. Alegerea meseriei de fotbalist n-a fost surprinzătoare, ivită ca urmare a unei întâmplări ciudate. Adi Mutu de mic copil anunţa că fotbalul îi va fi năpraznică iubire toată viaţa. Îmi povestea că l-a buzunărit pe bunic şi pur şi simplu i-a luat nişte bani, un mărunţiş din buzunar, ducându-se pe furiş la librăria din colţ de unde şi-a cumpărat o minge de cauciuc. Una dintre acelea ţipătoare, în roşu sau albastru, o minge ieftină, pe care a învârtit-o de dimineaţă şi până seara în faţa blocului. De altfel, Mutu nu suporta ideea înfrângerii nici când era un prichindel, în meciurile dintre echipele diferitelor scări ale blocului el se dădea peste cap pur şi simplu ca formaţia de puşti de la intrarea A a blocului din Piteşti să câştige toate meciurile cu puştii din celelalte apartamente.
Dar iată şi un alt exempu, în care destinul a schimbat brusc alegerea meseriei de către un alt român foarte îndrăgit. Horaţiu Mălăiele a desenat cu patimă tot timpul în anii de liceu, a încercat şi caricatura cu succes, îi plăcea să fie grafician şi s-a gândit să se înscrie la Institutul de Arte Plastice. După ce a terminat liceul, Mălăiele a coborât din Târgu-Jiu şi şi-a introdus cererea de înscriere la examenul de admitere la Arte Plastice. Mai erau patru zile până la examenul de admitere şi într-o seară Mălăiele, adolescentul, a ieşit în zona Cişmigiu să-şi mai limpezească "creierele" burduşite de atâta învăţătură. A trecut pe strada din spatele Teatrului Bulandra, acolo unde răspundeau ferestrele cabinelor de actori. Printr-unul din geamurile deschise a auzit tinerelul Horaţiu Mălăiele vocile lui Caragiu şi Liviu Ciulei. A rămas vrăjit ascultând vocile marilor maeştri ai scenei fără să se clintească de pe trotuar. La un moment dat, în cadrul ferestrei a apărut Liviu Ciulei, care şi-a aruncat mucul de la ţigară în stradă. Numai că acest chiştoc al ţigării lui Ciulei a căzut tocmai în capul lui Horaţiu Mălăiele. Şi s-a întrebat Mălăiele de ce soarta a aranjat să-i pice mucul de ţigare tocmai lui în moalele capului. N-a găsit răspunsul, dar a fugit şi a retras cererea de înscriere de la Arte Plastice, înscriindu-se la examenul de admitere de la facultatea de teatru. Destinul s-a jucat cum a vrut cu Mălăiele fără să-l anunţe, dar totul a ieşit excelent.
Un alt caz în care destinul a urmat calea etapelor pregătitoare fără să dea buzna s-a petrecut cu adorabilul comic Doru Octavian Dumitru. Chiar de când măsura cât o şchioapă el prevestea talentul comic. Educatoarele de la grădiniţă i-au chemat părinţii rugându-i să vină să-l ia acasă mai devreme cu o oră decât programul, pentru că puştiul de grădiniţă Doru Octavian Dumitru dădea asemenea recitaluri pline de haz încât la cinci după-amiaza nu numai că nu mai plecau copiii acasă, dar rămâneau uitându-se vrăjiţi în gura lui şi părinţii care întârziau să-şi ia copiii, pentru a râde de prichindelul Doru Octavian Dumitru.
