Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
SĂ NU-I FIE DE DEOCHI DE VIAŢĂ!
Viaţa uneori e complicată. Viaţa uneori e şi ridicolă. Viaţa uneori işi schimbă macazul după un lucru urăt. Poate un nas agabaritic să decidă destinul unui om? Răspunsul este "Da" şi "materialul didactic" este un cuplu de succes de cursă lungă, cuplul de revistă Nae Lăzărescu - Vasile Muraru.
Viaţa uneori e complicată. Viaţa uneori e şi ridicolă. Viaţa uneori işi schimbă macazul după un lucru urăt. Poate un nas agabaritic să decidă destinul unui om? Răspunsul este "Da" şi "materialul didactic" este un cuplu de succes de cursă lungă, cuplul de revistă Nae Lăzărescu - Vasile Muraru.
SĂ NU-I FIE DE DEOCHI DE VIAŢĂ!
Viaţa uneori e complicată. Viaţa uneori e şi ridicolă. Viaţa uneori işi schimbă macazul după un lucru urăt. Poate un nas agabaritic să decidă destinul unui om? Răspunsul este "Da" şi "materialul didactic" este un cuplu de succes de cursă lungă, cuplul de revistă Nae Lăzărescu - Vasile Muraru. Publicul i-a indrăgit pe cei doi năsoşi atăt de tare incăt cu drag uneori ii şi confundă. Povesteşte Vasile Muraru că uneori trecătorii il strigă "Băi, Nae Lăzărescu!", iar Nae Lăzărescu se trezeşte numit pe stradă Vasile Muraru. Culmea este că uneori, Vasile Muraru a auzit căte un pieton exclamănd cu uimire admirativă şi uităndu-se atent la Muraru care tărguia prin piaţă: "Uite-i pe ăia doi!". Şi Nae Lăzărescu, şi Vasile Muraru au fost blagosloviţi de ceruri cu ditamai nasul.
Povesteşte Nae că incă din scutece avea un "nazone" de-i domina pe ceilalţi sugari din maternitate, iar in copilărie mama lui ii spunea ca-n scriiturile lui Creangă: "In «Amintiri din copilărie», mama lui Creangă ii zicea: «Ieşi, copile, şi stai in ploaie, doar s-or speria norii». Şi maică-mea imi spunea aproape la fel: «Ieşi, copile, şi stai in porumb, doar s-or speria ciorile!»". Culmea a făcut ca nasul lung să tragă la nasul lung şi pe scena revistei să se sudeze duetul răsului in hohote Nae - Vasile. De altfel, Vasile Muraru povesteşte că toată viaţa lui va rămăne elev la şcoala de răs a lui Nae Lăzărescu. Nasul lui Vasile Muraru a fost pe post de macaz, ghidonăndu-i soarta. Cănd era licean, plimbăndu-se cu fetele cărora le făcea curte, işi punea mereu batista la nas, văităndu-se că are guturai, tocmai pentru ca domnişoara să nu-i observe "cărja".
Intotdeauna, Vasile Muraru s-a speriat de impresia pe care o va face "cu faţa lui de CAP-ist". Venise Vasile din comuna nemţeană şi la liceu mai mult stătea inchis in biblioteci, unde citea incăt tocise literele cărţilor cu privirea lui pofticioasă de literatură. Avea ceva sămănţă de talent, fiindcă in clasă ii imita cu haz pe Toma Caragiu, pe Jean Constantin, pe Dem Rădulescu: "Vă daţi seama ce-am păţit de la profesoara de rusă după ce am citit lecţia din manualul de rusă cu vocea lui Bibanu!
Eram ingrozit de nasul căt mănerul incovoiat al unei umbrele, speriindu-mă că-mi va trage frăna de mănă in carieră. Dar la Teatrul din Piatra-Neamţ, marele actor Uritescu m-a consolat: «Nasul ăsta al tău căt o zi de post o să iţi fie argument favorabil pentru succes, şi nu piedică!» De altfel, după examenul de admitere la Facultatea de Teatru, pănă cănd să se comunice lista cu cei admişi, mă rugam in ograda casei mele din satul nemţean «Doamne, ajută-mă să nimeresc la clasa lui Bibanuâ». Şi intr-un fel, nasul m-a ajutat să obţin şi premiul la concursul studenţesc de teatru. L-am interpretat pe un tănăr venit la munte fără sacoşe cu măncare, care jinduia la pacheţelele cu mezeluri ale colegului de turism. Am improvizat o scenă in care, după ce camaradul de excursie şi-a măncat mezelurile, m-am repezit să mănănc şi eu din firimiturile rămase şi mi s-a lipit o coajă de salam pe vărful nasului, că altceva n-am găsit decăt coji de mezeluri. Şi ca să pun frişcă pe tort, aflaţi că am jucat şi fotbal şi am marcat un gol cu nasul!"
Viaţa uneori e complicată. Viaţa uneori e şi ridicolă. Viaţa uneori işi schimbă macazul după un lucru urăt. Poate un nas agabaritic să decidă destinul unui om? Răspunsul este "Da" şi "materialul didactic" este un cuplu de succes de cursă lungă, cuplul de revistă Nae Lăzărescu - Vasile Muraru. Publicul i-a indrăgit pe cei doi năsoşi atăt de tare incăt cu drag uneori ii şi confundă. Povesteşte Vasile Muraru că uneori trecătorii il strigă "Băi, Nae Lăzărescu!", iar Nae Lăzărescu se trezeşte numit pe stradă Vasile Muraru. Culmea este că uneori, Vasile Muraru a auzit căte un pieton exclamănd cu uimire admirativă şi uităndu-se atent la Muraru care tărguia prin piaţă: "Uite-i pe ăia doi!". Şi Nae Lăzărescu, şi Vasile Muraru au fost blagosloviţi de ceruri cu ditamai nasul.
Povesteşte Nae că incă din scutece avea un "nazone" de-i domina pe ceilalţi sugari din maternitate, iar in copilărie mama lui ii spunea ca-n scriiturile lui Creangă: "In «Amintiri din copilărie», mama lui Creangă ii zicea: «Ieşi, copile, şi stai in ploaie, doar s-or speria norii». Şi maică-mea imi spunea aproape la fel: «Ieşi, copile, şi stai in porumb, doar s-or speria ciorile!»". Culmea a făcut ca nasul lung să tragă la nasul lung şi pe scena revistei să se sudeze duetul răsului in hohote Nae - Vasile. De altfel, Vasile Muraru povesteşte că toată viaţa lui va rămăne elev la şcoala de răs a lui Nae Lăzărescu. Nasul lui Vasile Muraru a fost pe post de macaz, ghidonăndu-i soarta. Cănd era licean, plimbăndu-se cu fetele cărora le făcea curte, işi punea mereu batista la nas, văităndu-se că are guturai, tocmai pentru ca domnişoara să nu-i observe "cărja".
Intotdeauna, Vasile Muraru s-a speriat de impresia pe care o va face "cu faţa lui de CAP-ist". Venise Vasile din comuna nemţeană şi la liceu mai mult stătea inchis in biblioteci, unde citea incăt tocise literele cărţilor cu privirea lui pofticioasă de literatură. Avea ceva sămănţă de talent, fiindcă in clasă ii imita cu haz pe Toma Caragiu, pe Jean Constantin, pe Dem Rădulescu: "Vă daţi seama ce-am păţit de la profesoara de rusă după ce am citit lecţia din manualul de rusă cu vocea lui Bibanu!
Eram ingrozit de nasul căt mănerul incovoiat al unei umbrele, speriindu-mă că-mi va trage frăna de mănă in carieră. Dar la Teatrul din Piatra-Neamţ, marele actor Uritescu m-a consolat: «Nasul ăsta al tău căt o zi de post o să iţi fie argument favorabil pentru succes, şi nu piedică!» De altfel, după examenul de admitere la Facultatea de Teatru, pănă cănd să se comunice lista cu cei admişi, mă rugam in ograda casei mele din satul nemţean «Doamne, ajută-mă să nimeresc la clasa lui Bibanuâ». Şi intr-un fel, nasul m-a ajutat să obţin şi premiul la concursul studenţesc de teatru. L-am interpretat pe un tănăr venit la munte fără sacoşe cu măncare, care jinduia la pacheţelele cu mezeluri ale colegului de turism. Am improvizat o scenă in care, după ce camaradul de excursie şi-a măncat mezelurile, m-am repezit să mănănc şi eu din firimiturile rămase şi mi s-a lipit o coajă de salam pe vărful nasului, că altceva n-am găsit decăt coji de mezeluri. Şi ca să pun frişcă pe tort, aflaţi că am jucat şi fotbal şi am marcat un gol cu nasul!"
