x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Nu mancati dupa ora 20:00!

Nu mancati dupa ora 20:00!

de Georgeta Licsandru    |    26 Iul 2005   •   00:00
Nu mancati dupa ora 20:00!
ALIMENTATIE ECHILIBRATA
Un obicei frecvent, intalnit atat la adulti, cat si la copii. Seara ne asezam la masa si ne umplem stomacul cu cantitati uriase de mancare si lichide.
Iar la final mai luam si o cafea sau o bautura carbogazoasa. Este cel mai nesanatos mod cu putinta de a ne incheia ziua, spune specialistul.

Fara "prajeli"


"Nu ar trebui sa luam masa de seara dupa ora 20:00. Se cunoaste ca digestia se desfasoara mai intens in anumite momente ale zilei si mai greu in altele. Dupa ora 20:00, activitatea aparatului digestiv se reduce treptat, astfel incat noaptea au loc mai mult procese de detoxifiere, de prelucrare si asimilare a ceea ce am mancat in timpul zilei. Cea mai activa digestie este in prima parte a zilei, cand ar trebui sa luam micul dejun.

Ca pondere, dimineata ar trebui sa fie masa cea mai bogata, dupa aceea la pranz ar trebui sa luam o masa mai putin consistenta, iar seara si mai putin consistenta. Intre ele este bine sa mancam cat mai multe fructe si legume crude", arata prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari Alimentare.

Seara, metabolismul nostru se converteste spre dezintoxicare si depunere de rezerve energetice sub forma de grasime in organism. De aceea, dieteticienii ne recomanda ca masa de seara sa nu fie bogata in calorii sau greu digerabila.

La cina, nu sunt indicate meniuri cu cartofi prajiti, friptura sau alte mancaruri pregatite prin prajire. Cina trebuie sa fie usoara, bogata in fructe si legume proaspete. "Seara putem manca si o cantitate mica de carne preparata prin fierbere sau la gratar. Cina trebuie sa contina mai putine grasimi saturate, mancare preparata intr-un stil mai dietetic si care sa nu aduca un aport caloric foarte mare. Acesta ar solicita metabolismul si ar contribui la aparitia supraponderalitatii si chiar a obezitatii, pentru ca seara nu mai desfasuram activitate decat o ora, doua", precizeaza prof. dr. Mencinicopschi.

Masa de seara


Masa de seara este importanta si pentru ca poate asigura un somn linistit.
Astfel, daca vrem sa avem un somn linistit si sa nu ne trezim mai obositi decat ne-am culcat, de la ultima masa si pana la momentul in care ne culcam ar trebui sa treaca minimum o ora.
Indeosebi cei care sforaie noaptea, cei care sufera de dispnee (greutate in respiratie cauzata de boli cardiace sau respiratorii) sau apnee (oprire temporara a respiratiei in somn) nu ar trebui sa manance seara preparate grele, bauturi alcoolice, bauturi carbogazoase, deoarece contribuie la un somn agitat. De asemenea, dupa cina este bine sa facem o plimbare in aer liber, macar 20-30 de minute, ceea ce ar contribui la o asimilare mai buna a alimentelor, la prevenirea depunerii caloriilor sub forma de tesut adipos si la un somn linistit. Masa de seara nu trebuie sa depaseasca 15%, maximum 20% din aportul caloric zilnic.

Persoanele care au probleme digestive, care sufera de gastrita, ulcer, cei care au reflux gastro-esofagian nu ar trebui sa faca abuz de alimente dupa ora 20:00. Refluxul gastro-esofagian se poate agrava daca bolnavii merg la culcare cu stomacul plin si poate contribui la aparitia altor boli, inclusiv a cancerului de esofag.

SFATUL MEDICULUI


"Cei care sunt bolnavi de ulcer ar trebui sa aiba cinci mese pe zi. Seara, acesti bolnavi vor manca alimentele cu efect calmant asupra ulcerului, care reduc hiperaciditatea. In aceasta categorie se gasesc lactatele, care au putere de tamponare a aciditatii gastrice, anumite salate cu ulei de masline, care calmeaza durerile gastrice si se comporta ca un pansament gastric. In nici un caz seara nu vor manca: mezelurile, tocaturile, alimentele moderne supranumite junk-food, care contin aditivi alimentari iritanti ai mucoasei gastrice", ne sfatuieste prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi.

LICHIDELE. In timpul mesei nu este bine sa bem lichide. "Pe mine m-a frapat foarte mult ordinea felurilor de mancare la o masa chinezeasca: supa lor este servita printre ultimele feluri de mancare, pentru a usura digestia. Apa nu se bea nici inainte, nici in timpul mesei, ci cu o jumatate de ora inainte sau dupa masa. In nici un caz seara nu trebuie sa consumam bauturi carbogazoase sau alcoolice. De asemenea, ne vom abtine de la cafea.

SOMNUL. In timpul somnului, in stomac este prelucrata melatonina sau hormonul somnului, care regleaza ciclul zi-noapte al organismului, ciclu important pentru sanatatea fizica si emotionala, pentru performantele intelectuale. In somn, temperatura corpului scade, iar noi dormim mai profund. In acest timp, in organism, celulele distruse in timpul zilei se regenereaza. Dupa o cina copioasa insa, organismul nostru nu se mai odihneste, nu se mai reface dupa o zi agitata, ci toata noaptea digera alimentele.
×
Subiecte în articol: masa seară