x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate O şansă pentru bolnavii cu AVC

O şansă pentru bolnavii cu AVC

de Oana Antonescu    |    03 Iun 2008   •   00:00

Spitalul Universitar de Urgenţă Bucu­reşti a inagurat o Unitate de Urgenţe Neurovasculare şi Angiografie, cea mai performantă din România, comparabilă cu cele occidentale.

Spitalul Universitar de Urgenţă Bucu­reşti a inagurat o Unitate de Urgenţe Neurovasculare şi Angiografie, cea mai performantă din România, comparabilă cu cele occidentale. Bolnavii cu accident vascular cerebral pot fi diagnosticaţi şi trataţi în această unitate mult mai eficient şi mai rapid, durata spitalizării reducîndu-se la numai două-trei zile. Costurile investiţiei au fost suportate integral de Ministerul Sănătăţii Publice (MSP).

Accidentele vasculare cerebrale (AVC) reprezintă o cauză îngrijorătoare de mor­ta­litate în România, mai ales în rîndul populaţiei adulte. Numai anul trecut, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti s-au înregistrat aproximativ 2.400 de accidente vasculare cerebrale, cu 30% mai multe decît în urmă cu 10 ani. “Conside­răm că ele reprezintă o problemă naţională de sănătate, de aceea era important să luăm măsuri. Dotarea şi organizarea acestei unităţi ne dau garanţia unui diagnostic rapid, dar şi corect. Dacă aplicăm şi un tra­tament adecvat, avem şansa să recuperăm bolnavul în condiţii eficiente”, a declarat ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, prezent la inaugurarea Unităţii de Urgenţe Neurovasculare şi Angiografie.

Prof. dr Ovidiu Băjenaru, şeful clinicii de neurologie de la Spitalul Universitar de Urgenţă, a explicat că un pacient cu accident vascular cerebral are mai mul­te şanse de supravieţuire şi recuperare da­că este diagnosticat corect şi rapid. Inter­ven­ţia în cazul unui AVC trebuie să vină în primele patru-şase ore de la instalarea lui.

Urgenţe cardiologice

În urmă cu cîteva săptămîni, la Spita­lul Universitar a fost inaugurată şi Unita­tea de Terapie Intensivă Coronariană (UTIC), un compartiment al secţiei de cardiologie. Ea are 31 de paturi, dintre care zece conectate la o staţie centrală de monitorizare, cinci paturi postterapie intensivă coronariană şi 16 paturi destinate pacien­ţi­lor în stare gravă, care necesită su­pra­veghere medicală continuă. UTIC este destinată urgenţelor cardiologice grave, precum infarctul miocardic, aritmiile severe sau edemele pulmonare.

 

ANGIOGRAF. Spitalul Universitar a achiziţionat şi un angio­graf (foto), unic în România şi printre puţinele din Europa. El permite o vizualizare biplană a organelor investigate şi permite achizi­ţia digitală a imaginilor, ceea ce reduce timpul de expunere. Apa­ratul este de un real ajutor în chirurgia endo­vas­culară. “Cu acest angiograf se pot face între 4 şi 12 in­vestigaţii pe zi, în funcţie de complexitatea cazurilor”, precizează prof. dr Ovidiu Băjenaru. “Sperăm ca în anii următori să achiziţionăm şi alte asemenea aparate în România”, a anunţat ministrul Nicolăescu.

×
Subiecte în articol: eveniment