x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Parodontoza se mosteneste

Parodontoza se mosteneste

de Dr. Mioara Tuvene    |    03 Ian 2006   •   00:00
Parodontoza se mosteneste

Femeia insarcinata poate sa faca tratamente stomatologice? Detartrajul subtiaza smaltul? Dintii mobili trebuie detartrati?...

LA STOMATOLOG
1. Femeia insarcinata poate sa faca tratamente stomatologice?
Da, dar cu anumite precautii. Este indicat sa se evite interventiile in primele trei luni de sarcina si in ultimele doua saptamani. Dar in masura in care se poate, este bine sa se temporizeze orice interventie.

2. Detartrajul subtiaza smaltul?
Nu, indiferent ca este manual sau ultrasonic, nu afecteaza smaltul sanatos. Se recomanda sa se faca o data pe an, astfel eliminandu-se o sursa ce provoaca iritatia gingiilor.

3. Infectiile bucale provoaca probleme doar in gura?
Nu, infectiile dentare pot determina boala de focar. Astfel, glomerulonefrita, miocardita bacteriana pot fi provocate de germeni ce au ca punct de plecare cavitatea bucala. De aceea este bine sa se faca controale periodice, ca aceste infectii sa fie decelate in timp util si tratate. Consecintele pot fi mult mai grave si mai greu de tratat decat niste afectiuni dentare.

4. Dintii mobili trebuie detartrati?
Da, bineinteles, pentru ca, prin detartraj, se indeparteaza suportul pe care stau bacteriile ce intretin boala parodontala, cauza mobilitatii dentare. Pacientul poate constata ca, la cateva zile de la detartraj, mobilitatea dintilor se micsoreaza.

5. Este indicata apa de gura?
Da, pentru ca indeparteaza placa bacteriana. Se mai foloseste si ata dentara pentru indepartarea placii bacteriene interdentare. Si toate acestea, impreuna cu un periaj corect, vor contribui la mentinerea sanatatii gingiilor.

6. Inflamatia gingiilor duce la parodontoza?
Da, inflamatia gingiilor constituie primul stadiu al bolii parodontale. Periajul zilnic, cu o tehnica buna, apa de gura ce indeparteaza placa bacteriana si detartrajul periodic se constituie in cea mai buna profilaxie a acestei boli.

7. Paradontoza se mosteneste?
Da. Boala parodontala are o componenta ereditara. De aceea, persoanele care au in familie asemenea cazuri este bine sa se prezinte periodic la cabinetul stomatologic, unde sa i se faca o evaluare atenta a situatiei.

8. Boala parodontala se vindeca?
Nu, boala parodontala nu se vindeca. Se amelioreaza si, in cel mai bun caz, se opreste din evolutie. Solutiile miraculoase propuse de diversi confrati nu au prea multi sorti de izbanda. Un tratament bine condus, folosind toate tehnicile, chirurgicale, laserul chirurgical si tratamente sistemice (antibiotice, vitaminoterapie), poate cel mult sa opreasca boala in evolutie, sa prelungeasca durata de viata a dintilor pe arcada. La acestea contribuie si alti factori precum varsta pacientului, tipul de boala parodontala, eventuale afectiuni generale.

9. Obturatiile (plombele) trebuie schimbate dupa cativa ani?
Da, durata de viata a unei obturatii este in medie de cinci ani. Dupa acest interval, materialul din care e facuta obturatia sufera o imbatranire, pot aparea carii secundare.

10. Lucrarile protetice dureaza toata viata?
Nu, si durata de viata a lucrarilor protetice e limitata, dupa zece ani fiind bine sa se schimbe, chiar daca aparent arata bine. Trebuie verificate tratamentele de canal, gingia poate suferi o retractie care favorizeaza afectarea prin carie a dintilor de sub lucrare.

11. Lucrarile protetice necesita o ingrijire speciala?
Pentru a prelungi durata de viata a unei lucrari protetice, implicit a dintilor situati sub ea, este bine sa se faca o data la sase luni un detartraj profesional. Sunt de asemenea periute speciale pentru curatarea spatiilor de sub corpurile de punte si igiena normala a cavitatii bucale.

12. Laserul trateaza orice?
Laserul reprezinta un tratament adjuvant in stomatologie. Are multe aplicatii, dar nu poate sa inlocuiasca in totalitate clasicele instrumente, precum turbina, piesa contraunghi. Nu poate face de unul singur manopere stomatologice, precum extractiile. Principala lui menire e de a steriliza si de a distruge bacteriile din pungile parodontale, din canalele radiculare.

13. Din cabinetul stomatologic pacientul poate sa contacteze boli ca hepatite B, C sau SIDA?
Da. Ele se transmit prin sange, iar hepatita B chiar si prin saliva. De aceea este bine sa analizati cu atentie cum arata cabinetul in care faceti diverse tratamente. Sa observati cum se face sterilizarea instrumentarului, cum se igienizeaza aparatele. In prezent, pe piata sunt solutii active pe toate aceste virusuri. Si cu o minima atentie in manevrarea instrumentarului, transmiterea acestor virusuri este practic nula.

14. Implanturile sunt garantate pe viata?
Nu, in primul rand implanturile nu pot fi garantate. Nu putem garanta integrarea osoasa a unui implant. Pentru ca organismul pacientului il poate respinge, iar noi sa nu avem nici o vina. Este adevarat ca sunt foarte putine cazuri de respingere (1%-2%). Iar durata de viata a unui implant bine pus si cu o supraprotezare ireprosabila este de maximum 15 ani. Dupa aceea trebuie schimbat.

15. Exista sisteme de finantare a lucrarilor protetice?
Da, bancile au inceput sa ofere finantari si pentru aceste tratamente. Reprezinta o solutie pentru persoanele cu niste venituri limitate si care isi doresc tratamente de calitate superioara.

BAUTURILE ACIDE favorizeaza aparitia cariilor? Da. Din cauza ph-ului acid se produce o demineralizare superficiala a smaltului, care, in colaborare cu alti factori, determina aparitia cariilor. In cazul sucurilor de citrice si al unui periaj puternic al dintilor apare o abraziune accentuata a suprafetelor vestibulare ale dintilor
×
Subiecte în articol: viata boala