x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Parodontoza si laserul chirurgical

Parodontoza si laserul chirurgical

17 Ian 2005   •   00:00

LA STOMATOLOG
Una dintre cele mai raspandite boli din sfera stomatologica este parodontoza, care cunoaste o larga raspandire la toate categoriile de varsta si in toate regiunile geografice.
DANA CARANOVIC - medic stomatolog

Boala are o evolutie lenta, de cele mai multe ori fara o simptomatologie manifestata, ceea ce explica si adresabilitatea tardiva la medic, uneori in stadii terminale, nerecuperabile.

Se considera ca factorii favorizanti sunt tartrul, modificarile de forma si structura ale arcadelor dentare si dintilor, tulburari functionale, articulare si factori generali care afecteaza starea de sanatate.

Desigur, principala cauza este igiena deficitara, care determina formarea unei placi bacteriene (aglomerarea depozitelor de bacterii pe suprafata dintilor in functie de alimentatie, inghesuirea dintilor). Contrar parerii larg raspandite, tartrul dentar nu reprezinta decat un factor secundar pentru producerea bolii parodontale, depunerea tartrului fiind determinata de consumul de alimente bogate in calciu, fosfor, glucide (dulciuri), proteine si absenta vitaminelor A, B6 si PP. Cariile dentare netratate, edentatiile (absenta dintilor), inghesuirile dentare, bruxismul (scrasnirea dintilor), obiceiurile vicioase (roaderea unghiilor, muscarea buzelor, tinerea intre dinti a diverselor obiecte - la croitori, cizmari, sugerea degetului), fumatul, iritatii chimice produse de aspirina folosita in exces pentru reducerea durerilor dentare sunt factori favorizanti producerii bolilor parodontale.

In afara de factorii locali, un rol important il are si transmiterea ereditara, stresul, preferinte alimentare.

Pana in prezent, tratamentul de electie al acestei boli consta in detartraj (indepartarea manuala sau cu ultrasunete a tartrului), reusindu-se doar stoparea evolutiei bolii, in nici un caz vindecare, adica refacerea integrala a osului distrus.

Revolutie

Aparitia diverselor sisteme de laser a constituit un eveniment deosebit de important, care a revolutionat modul de intelegere si de practicare a artei dentare.

Tratamentul bolii parodontale urmareste indepartarea tesutului de granulatie care se formeaza in spatiul care se creeaza, initial, intre gingie si dinte, apoi intre osul alveolar si dinte. Pe acest tesut se grefeaza microbi care intretin infectii bacteriene ce determina marirea spatiilor initiale prin distrugerea tesuturilor care fixeaza dintele in osul maxilar, spatii ce poarta denumirea de pungi parodontale. Se formeaza asadar un cerc vicios, parodontita marginala cronica fiind o boala ce se autointretine. Urmarea fireasca a bolii parodontale netratate este mobilizarea dintilor si apoi pierderea lor. Teoretic, daca se reuseste indepartarea tesutului de granulatie se poate obtine vindecarea bolii parodontale. Dar acest lucru este foarte greu de realizat si este important ca interventia sa se efectueze intr-un moment in care boala nu se afla intr-un stadiu prea avansat. Cu cat boala este mai avansata, cu atat sansa de reusita a interventiei scade. Spre deosebire de chirurgia clasica, tratamentul laser este mult mai usor de suportat de pacient, de cele mai multe ori nefiind necesara nici anestezia. Fasciculul laser, orientat spre tesutul de granulatie, il vaporizeaza pur si simplu, ajungand in locuri inaccesibile instrumentarului folosit in chirurgia clasica. Tesutul de granulatie si infectia grefata pe el sunt indepartate in proportii mult mai mari decat prin metode conventionale. De asemenea, efectul antibacterian al laserului nu mai face necesara administrarea de antibiotice. Iar progresul extraordinar pe care il aduce laserul in terapia parodontala este ca stimuleaza refacerea osoasa, determinand sinteza de proteine ce vor forma viitoarea matrice osoasa.

Speranta

Timpul de interventie variaza in functie de leziune, care trebuie tratata cu laser timp de 30-40 de secunde, cel putin 4 sedinte, la interval de 10-12 zile. Nu exista contraindicatii legate de varsta, stare de sanatate. Nici gravidele nu au contraindicatie pentru acest tratament. De asemenea, durerea este considerabil redusa, in cele mai multe cazuri nefiind nevoie de anestezie. Rezultatele se obtin imediat, reducandu-se mobilitatea dintilor si starea de inflamatie a gingiei, iar imaginea radiologica dupa 6 luni arata o reconstructie osoasa.

Un pacient suferind de boala parodontala este un om afectat psihic si fizic, pentru ca lipsa dintilor determina o serie intreaga de tulburari ale starii de sanatate. Dar prin aparitia laserului ce poate trata boala parodontala, suferinzii pot fi optimisti, pot sa spere ca viata lor va reveni la normal.

STIRI

RISC DIABETICI. Persoanele cu diabet trebuie sa acorde mare atentie ingrijirii dintilor, semnaleaza un studiu efectuat la Institutul american pentru Diabet si Boli Digestive din Arizona. Doctor Robert G. Nelson, coordonatorul studiului, a urmarit 628 de pacienti cu diabet de tip II. In urma unor radiografii dentare, dr. Nelson a observat ca 60% dintre pacienti sufereau de parodontoza severa, dintre care 70% isi pierdusera toti dintii. Astfel, parodontoza reprezinta un factor de risc major pentru persoanele cu diabet.

REGULI. Riscul cariei dentare este foarte mare in adolescenta. Ignorarea regulilor de igiena bucala si a importantei controalelor periodice stomatologice maresc pericolul instalarii premature a parodontozei. Regulile de igiena sunt simple. Ele sunt spalatul pe dinti de doua-trei ori zilnic, fluorizarea si detartrajul. Aceste reguli trebuie sa intre in reflex inca din copilarie. Ele asigura nu numai sanatatea danturii, dar totodata previn un alt fenomen neplacut - halena (mirosul urat al gurii).

CEAIUL verde contine fluor, substanta care intareste smaltul dintilor si impiedica formarea tartrului. Astfel este prevenita parodontoza, boala care provoaca clatinarea si chiar pierderea dintilor in ultima instanta. Pentru protejarea dintilor impotriva cariilor sunt recomandate compresele cu frunze de ceai verde. Frunzele ramase dupa fierbere se aplica pe dintele afectat de carie sau pe abces. Acestea au o puternica actiune bactericida. In cazul sangerarii gingiilor este indicat sa se faca regulat gargara cu ceai caldut. Pe langa fluor, frunzele de ceai verde mai contin si vitamine si saruri minerale, aminoacizi, glucide si uleiuri volatile.
×
Subiecte în articol: boala dintilor dentare