Povestea Amaliei, un om, trei destine

Ultima dată cănd a văzut-o pe mami, Tudor i-a promis lui Ioan, tatăl său, că nu va mai plănge, că toate acele multe broboane de lacrimi nu-i vor mai inăbuşi ochii de dor, de speranţa revederii. Erau in aeroport şi Tudor, la cei 5 ani ai săi, se ţinea tare căci doar e bărbat in toată firea, cum il incurajase tatăl incă de cănd porniseră de acasă.

 Mama, Amalia Ţuglea, se mişca greu şi, pentru că obosea repede, pănă să urce in avion s-a aşezat intr-un cărucior. Urma să plece la spitalul S. Raffaele Del Monte, din Milano, unde medicii o aşteptau pentru un transplant de măduvă.

Pe Tudor, căruţul, plecarea, avionul l-au adus din nou in clipa vărstei inocente şi a izbucnit in plăns. Nu atunci ce-i drept, nu de faţă cu mama, ca să nu o supere, ci intors cu spatele, pe cănd ea se dezlipea de pămănt inspre Italia. A plăns cu tatăl său şi l-a intrebat deznădăjduit: "de ce mama stă in căruţ?".

Â

Â
80% ANEMIE NEAGRĂ. Cănd s-au cunoscut, in 2000, Amalia era studentă in Bacău şi Ioan a ţinut mult să o aducă lăngă el. Se aveau doar pe ei, formau un tot aşa cum rar se intămplă ca primele cifre din numărătoare alăturate să formeze unu, nu doi. Ambii, economişti, lucrau in Bucureşti cănd, prin 2004, Amaliei incepuse să-i fie din ce in ce mai rău; un soi de anemie ar fi crezut ei, pe atunci. A fost prin spitale şi nimeni nu-i dădea de cap pănă intr-o zi cănd, la Colţea, medicii s-au găndit să-i facă analiza săngelui. Era deja foarte tărziu, boala intinzăndu-şi negura peste 80% din trupul ei. Sfăşietoarea leucemie acută mieloblastica 4. Au internat-o de urgenţă, mai intai la Colţea, apoi la Spitalul Municipal şi "asta a mai adus-o pe picioare", spune Ioan. I-au administrat trombocite dar nimeni nu i-a spus. Doar inima şi sufletul lui Ioan ştia. Apoi, stănd mai mult prin saloanele tăcerii, a inceput să se intrebe. Aflase că mai toţi de acolo suferă de aceeaşi boală. Şi anemia ei neliniştitoare s-a transformat intr-o muchie de cuţit, care a determinat-o ulterior să vrea să cadă pe partea fără tăiş.

Â

Â
"0" NEGATIV. I s-a făcut testul de măduvă, medulograma, şi Ioan a inceput să caute un donator. Fiind singură la părinţi, avea nevoie de un donator de grupa 0 negativ. "Eu am 0 pozitiv", spune Ioan cu măinile tremurănde. In baza internaţională a donatorilor au găsit la inceputul acestui an două persoane compatibile. Avănd donatorul şi-au incercat norocul la clinica din Milano, clinică ce face transplant medular. Au acceptat-o pe Amalia insă operatia e in "stand by" păna cănd familia va strănge suma de 100.000 de euro necesară.

Â

Â
TORTUL CU DORINŢE. Acasă, din 2004 incoace, Ioan e deopotrivă şi tată, şi mamă lui Tudor. Merg amandoi la grădi’, discută, răd, se joacă, plăng şi vorbesc de mama.

Uneori, cănd mai stau ei prin casă, pe la televizor, Tudor se opreşte deodată şi incepe să vorbească cu mami. O strigă, o intreabă, alteori, spune Ioan, se trezeşte şi din somn vorbind cu ea. Durerea familiei Ţuglea, povestea Amaliei, se găseşte şi pe site-ul www.amalia.bravehost.com pe care Ioan l-a creat cu scopul de a spune mai mult decăt o poveste. Altminteri, cea mai frumoasă poveste a lor a fost anul trecut, la 17 octombrie, de ziua lui Tudor. Atunci i-au spus amăndoi Amaliei, "roagă-l pe Dumnezeu să iţi iasă analizele bine şi să vii acasă, să fim cu Tudor". Chiar in seara aia rugăcinea pare că a intrat prima pe uşa dorinţelor căci Amaliei i-a fost bine. Au fost doar ei şi o lumănare pe care Tudor a stins-o cu o dorinţă aprinsă.

Â