x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Primele declarații ale ministrului demisionar de la Sănătate. De ce au murit bebelușii din Argeș

Primele declarații ale ministrului demisionar de la Sănătate. De ce au murit bebelușii din Argeș

de Antena 3    |    09 Mai 2016   •   22:10
Primele declarații ale ministrului demisionar de la Sănătate. De ce au murit bebelușii din Argeș

Fostul ministru al Sănătății, Patriciu Achimaș Cadariu, a fost invitatul Danei Grecu, în ediția de luni a emisiunii La Ordinea Zilei. Cadariu a dat primele explicații, după ce și-a prezentat demisia din funcția de ministru.

Fostul ministru a fost întrebat dacă știe care a fost cauza deceselor bebelușilor. Cadariu a explicat că știe care este cauza și aceasta nu este o surpriză:

"Eu am înțeles de ce au murit acei copii. Îmi pare extrem de rău. Lucrul acesta nu poate fi modificat. Cauza este cunoscută, este vorba despre bacteria de care s-a vorbit. Copiii au murit din cauza complicațiilor bolii în urma contactării acestei bacterii. E dificil de explicat, dar încerc: În jurul nostru este plin de microbi. Ei sunt de multe tipuri, unii mai liniștiți, alții mai agresivi. Pentru copii, o astfel de bacterie poate fi fatală. Anul trecut au fost 500 de îmbolnăviri și 23 de decese. Faptul că am constatat n timp anumite probleme de sistem, asta e cu totul altceva. Nu cred că m-ați auzit pe mine vreodată pronunțând vreun nume de firmă, pentru că trebuie să am probe științifice în acest sens."

VEZI VIDEO, PE ANTENA3.RO

×