Primul ajutor, după ureche

O serie de legende umblă în popor, sunt interpretări şi sfaturi spuse prin telefonul fără fir între cetăţeni fără nicio pregătire în domeniul sănătăţii. Multe din aceste legende sunt aiureli.

Dacă un om înfulecă mâncarea şi se bat turcii la gura lui, se mai întâmplă ca mâncăciosul să se înece cu un dumicat. Nu mai poate respira, bucata de mâncare a astupat traheea, se panichează că moare, cei din jur se grăbesc să intervină şi încep să-i care pumni în spate, spre ceafă, celui în prag de asfixie. Acţiune nu numai inutilă,  dar loviturile în spinare îi accentuează disconfortul celui păţit de acest moment al înecului cu un dumicat. Intervenţia apropiaţilor trebuie să fie o zdruncinare a corpului celui aflat în necaz, omul sufocat se ia în spate de salvator precum un rucsac, spate în spate şi cel ce a intervenit îl zguduie pe omul înecat de mâncarea apucată  pe drumul greşit. Se eliberează traheea, respiraţia revine şi dumicatul porneşte pe esofag sau este scuipat. Un alt incident este înfundarea urechilor la decolarea avionului sau la parcurgerea unor serpentine. Urechile se astupă, auzul e prejudiciat, se simte o durere surdă, o tensiune în interiorul urechii. Starea de înfundare se poate prelungi şi 1-2 zile. Cauza este blocarea aerisirii urechii medii prin canalul lui Eustachio, legătura între spatele nasului şi ureche. Acest canal subţire, dacă are o inflamaţie, aerisirea se întâmplă anevoios sau deloc. Soluţia este înghiţitul în sec repetat sau sugerea unei bomboane. Astfel, prin înghiţirile repetate sau procesul de sugere a unui drops se activează muşchii vecini canalului Eustachio, astfel se forţează aerisirea necesară a urechii medii.

O practică greşită este intervenţia împământenită în popor asupra bolnavului de epilepsie, care cade şi intră într-o criză epileptică, se zice că suferindului e bine să i se muşte degetul mic de către unul din martori. Muşcarea degetului bolnavului nu are niciun efect favorabil. Ajutorul de la cei din jur trebuie să fie aşezarea suferindului de criză epileptică cu capul pe o parte pentru a nu-şi înghiţi limba şi trebuie evitată lovirea capului suferindului de vreo piatră, de bordură. Se cheamă Salvarea.