Pupatul in somn!

Romanul are ziceri, dar si cuvinte superbe. Proverbele romanesti mustesc de adevar al vietii surprins in cele mai subtile nuante de un popor destept. Dupa cum in privinta cuvintelor limba romana are licente de Premiul Oscar. Nici o alta limba nu a inventat un cuvant atat de fermecator si profund precum cuvantul "dora", brevet romanesc. Intre zicerile romanesti se afla si aceea cum ca "e bine sa-ti pupi copiii doar in somn". Personal am indoieli in privinta embargoului pupatului de zi al copilului, cu argumentatia celor ce nu vor sa razgaie copiii la lumina zilei ca sa nu si-o ia in cap si sa le creasca cornite de Dl Goe. Eu cred ca a-l pupa pe copil si ziua a-i recunoaste faptele bune inseamna a-l vitaminiza cu pofta de performanta. Nu cred ca vorba de lauda a parintelui, fara exagerare bineinteles, poate anestezia copilul. Si iata doua exemple de viata. O asistenta medicala a fost crescuta de parinti in alint, o aveau doar pe ea si i-au oferit toate conditiile de a fi si in pas cu moda, si cu sansa de a se bucura de vacante frumoase. Au sprijinit-o si in casatorie supraveghindu-i copilul si despovarand-o chiar si de griji financiare. Nu si-a luat-o in cap tanara, era apreciata la serviciu, blanda si buna cu bolnavii, facand totdeauna mai mult decat i-o cerea fisa postului de asistenta medicala. S-a intamplat ca mama ei sa sufere un accident cerebral vascular si sa ramana paralizata trei ani. A ingrijit-o ca pe ochii din cap tanara pe mama ei. O purta in brate pana la toaleta, o pieptana in fiecare zi ca sa nu ii cuprinda delasarea urma de incredere in sine. Ofta biata mama paralizata. "De ce te chinuiesc atata si patimesti atata cu boala mea, fata mea?" La care tanara sarea ca arsa: "Dar tu cand m-ai nascut nu te-ai chinuit?". Tanara asistenta nu era fata nascuta de mama. Fusese infiata. Toata viata mama adoptiva s-a temut ca nu cumva fiica ei sa afle. Ei bine a murit impacata ca fiica nu aflase de infiere si ca nu era copilul ei natural. De fapt fiica adoptiva stia de la 10 ani ca nu erau parintii ei. Si iata al doilea exemplu. O femeie de 30 de ani aspectuoasa si desteapta culegea aprecieri atat la serviciu, unde era consilier, cat si in viata de zi cu zi de la oamenii cu care se intersecta. Avea doi copii frumosi si silitori, avea un sot apreciat si el de toata lumea. Isi insotea copiii, inotand alaturi de ei la piscina, schia cot la cot cu ei, opintindu-se in betele de schi. Cand intra intr-o incapere deschidea usa larg pana la tatani, privea increzator, avea acel aplomb atat de necesar in viata si cu pivirea sus demonstra o laudabila siguranta de sine. Cand faceai cunostinta cu ea iti intindea mana dreapta ca sa o saruti conform politetei romanesti. Dar maneca dreapta a rochiei ei era taiata mult mai scurt decat maneca stanga. Batul de schi tinut in mana dreapta era construit mult mai lung decat batul de schi manevrat cu stanga. Pentru ca se nascuse consiliera cu un defect. Mana ei dreapta ramasese un rudiment de dimensiunea manutei unui sugar. Parintii de dimineata pana seara ii spusesera: "Esti plina de calitati, vei fi o invingatoare, lupta-te sa fii mereu prima". Metaforic, parintii n-o pupasera numai noaptea, ci si ziua. Si laudand-o ii dadusera incredere in sine, facand-o sa nu ia in considerare dizgratiosul defect. Fara perfuzia de incredere aratata de parinti ar fi fost o complexata. Iesind sa se plimbe doar pe intuneric de rusinea manutei atrofiate.