Reconstruirea organelor

Unele afecţiuni impun îndepărtarea organelor afectate de boală. Dar sunt organe care nu pot lipsi din ansamblul organismului, de exemplu vezica urinară, splina, laringele. Unele organe pot fi scoase şi organismul se descurcă în absenţa lor. Un exemplu este vezica biliară.

Vezica biliară este organul care se îndepărtează atunci când de vină sunt calculii biliari. Scoaterea acesteia se execută prin laparoscopie, adică prin intervenţie minim invazivă. Umblă expresia că, atunci când vezica biliară a produs pietre, ea se scoate împreună cu calculi cu tot, nu are rost să laşi pe loc acea carieră, vezica producătoare de pietre în continuare. Pacientul rămas fără vezica biliară, după două luni poate duce o viaţă normală, doar că e cazul să mănânce mai des, căci nu mai există camera intermediară, vezica, unde se stocau secreţiile biliare între mese. Cu totul diferit stau lucrurile cu cealaltă vezică, cea urinară. Dacă o boală canceroasă în fază avansată a străpuns pereţii vezicii, chirurgul scoate toată vezica urinară, cu ganglionii şi vecinătăţile. Dar se impune construirea unei alte vezici, ca să funcţioneze ca depozit temporar al urinei. Chirurgul va încerca să modeleze o nouă vezică urinară, cel mai des din intestine. Când în urma unui traumatism este lezată splina, chirurgul caută să păstreze o porţiune din ea. Dacă însă sunt afectate vasele, se scoate toată splina, dar se porneşte la reabilitarea ei. Fragmente din splina afectată sunt tăiate în cuburi mici, ele se reintroduc în locul acesteia şi aceste fragmente preiau sarcinile organului de dinainte. Splina este un fel de cimitir al globulelor roşii care au murit, dar ea face şi un fel de curăţenie în organism. Un alt component al organismului care nu poate lipsi fără repercusiuni este laringele. Dacă nu este descoperit cancerul laringian în faze de început, trebuie scos tot laringele. Dacă însă suferindul se sesizează de o răguşeală care persistă peste o lună şi prin investigaţii se descoperă cancerul în etape de început, poate fi îndepărtată doar porţiunea lezată din laringe. Cu fragmentul rămas pe loc, bolnavul poate vorbi şi se poate hrăni normal. Când cancerul a cuprins tot organul, se scoate tot laringele. Bolnavul se va hrăni printr-un tub implantat în gât. El va vorbi punând un aparat pe zona unde era laringele, vocea este metalică, asemănătoare roboţilor. Când s-a îndepărtat tot laringele, în urma unor exerciţii, pacientul va vorbi utilizând aerul din stomac, va vorbi precum ventrilocii.

Din aceste informaţii, se trage concluzia ca oamenii să se supună unor controale medicale în vederea diagnosticării unor boli în etapa incipientă.