x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Reţeta electronică, în stand by

Reţeta electronică, în stand by

de Magda Marincovici    |    05 Iun 2012   •   17:52
Reţeta electronică, în stand by

Startul retetei electronice ar putea fi amanat, ministrul Vasile Cepoi cerand Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS) sa-i prezinte, in regim de urgenta, o informare cu privire la implementarea sistemului de prescriere electronica. "Punerea in functiune a retetei electronice ar putea fi amanata daca discutiile cu CNAS scot la iveala probleme. Nu am vrea ca aceasta idee sa fie compromisa, intrucat ea este buna in esenta", a declarat ministrul Sanatatii la seminarului cu tema "Unitati de primiri-urgente.

Prezent si viitor". Motivul principal al temporizarii retetei electronice il reprezinta dotarile absolut necesare cabinetelor medicilor prescriptori si farmaciilor pentru a putea sustine functionarea in bune conditii a sistemului. "Dintre cei aproape 12.000 de medici de familie din Romania, 3.800 au cabinetele in mediul rural si ar putea reprezenta una dintre problemele implementarii coerente a e-prescriptiei in Romania, in conditiile in care, pentru prescrierea medicamentelor in acest sistem, este nevoie de internet de banda larga, iar unele localitati rurale din Romania nu sunt nici macar electrificate", avertizeaza Sandra Adalgiza Alexiu, secretar al Societatii Nationale de Medicina Familiei. Sistemul electronic de prescriere a medicamentelor ar fi trebuit sa intre in functiune experimental la 1 iunie, noile retete urmand sa fie eliberate, pana la sfarsitul anului, in paralel cu cele clasice.

Asistenta de urgenta, finantata din bugetul de stat
De asemenea, ministrul Sanatatii a mai anuntat ca "toate cheltuielile privind asistenta medicala de urgenta, inclusiv cele ale Ambulantei, ar putea fi finantate din bugetul de stat, conform propunerilor la proiectul noii Legi a sanatatii, deoarece "sumele colectate prin asigurari nu acopera pachetul de baza de servicii medicale". La ora actuala, una dintre problemele majore ale asistentei medicale de urgenta o reprezinta supraaglomerarea unitatilor de primiri urgenta (UPU). Legat de acest subiect, subsecretarul de stat Raed Arafat a explicat ca in UPU s-au prezentat, anul trecut, 3.280.000 de persoane, 28% dintre acestea fiind internate. "In garda trebuie sa ajunga toti cei care suspecteaza o problema de sanatate. 25% dintre pacienti ajung pe picioare, nu cu ambulanta.

Sigur ca poate 10%-15% nu ar fi trebuit sa ajunga la UPU, ci sa fie investigati in alta parte, dar medicii au obligatia sa-i consulte pe toti, nu pot refuza pe nimeni", a mai spus Raed Arafat. Cele mai aglomerate unitati de primiri-urgente sunt in Bucuresti, la Spitalul Floreasca si la Spitalul Universitar de Urgenta, si la Craiova. Ministerul Sanatatii va finaliza analiza unitatilor de primiri-urgente pentru a vedea situatia reala a functionarii acestora.

×
Subiecte în articol: starea de sănătate