Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"Am fost mândră când am fluturat tricolorul la conferinţa de presă de după concursul Eurovision de la Kiev. Simţeam patriotismul, simţeam că am reuşit să ocup locul trei la acest mare concurs teribil de mediatizat în toată lumea.
Puţini ştiu că, deşi luasem medalia de bronz la Eurovision în numele României, inima îmi era ca un purice de spaimă să nu se prăpădească tata până ajung să-l înmormântez eu. N-a realizat că fata lui nu s-a făcut de ruşine la marele concurs de muzică, fiindcă era în comă. Acum, mama e şi ea grav bolnavă, dar mă rog s-o ţină Dumnezeu cât mai mult în viaţă, dar să nu se chinuiască.
Lumea crede că noi, artiştii, ducem o viaţă de huzur, că suntem alintaţi şi oamenii se miră când, de exemplu, eu intru şi mă rog în biserică precum un om obişnuit." Luminiţa Anghel, solista care a urcat pe podium la Eurovisionul de la Kiev, cea mai de sus poziţie ocupată de România în acest mare festival, al doilea ca expunere de televiziuni şi presă după premiile Oscar.
Nu s-ar zice că Luminiţa Anghel a avut zaruri câştigătoare la capitolul sentimental. A fost mai mereu o păguboasă în iubiri. Ultima încercare fiind divorţul de fostul soţ, Marcel Puşcaş. Spune că la câteva zile după victoria de la Eurovision şi îngroparea tatălui a luat viaţa de la început plecând de mână cu băieţelul ei spre un apartament gol-gol.
"Probabil că pentru bucuria că pe scenă pot să dăruiesc ceva publicului şi pentru că simt dragostea oamenilor trebuie să plătesc cu neîmpliniri sentimentale." Videoclipul Luminiţei Anghel cu melodia premiată începe şi se sfârşeşte cu zbaterea unei inimi pe ecograf. E simbolul că în tic-tacul inimii îşi trăieşte viaţa sufletista Luminiţa Anghel. Aprobat cu unul dintre cele mai înălţătoare gesturi, a înfiat un copil de la orfelinatul din Prahova.
"David acum, la 14 ani, îmi arată că trebuie să mă protejeze pe mine, în orice clipă mă urmăreşte cu ochii nu cumva să fiu tristă. Când a aflat de la televizor că este un copil înfiat s-a zbuciumat şi a plâns multe zile. Îi era teamă să nu-l las cândva de izbelişte. M-a uluit când mi-a descris exact cum eram îmbrăcată şi ce culoare de ruj aveam când am ieşit pe uşa orfelinatului cu el de mână spre noua lui viaţă.
David având atunci doar 2 ani. E o fire boemă, romantică, pictează şi e viaţa mea." Îi spun că nu întâmplător prenumele ei este un diminutiv, un alint Luminiţa. Râde. "Când eram mică uram numele de Luminiţa, chiar mă recomandam Alexandra, nu ştiu de ce, dar simt că oamenii mă îndrăgesc cu numele Luminiţa."
