Scoala din spital - Copii care invata bucurosi si in timpul verii

In vreme ce colegii lor se balacesc in valurile marii, se catara pe crestele muntilor ori dau iama in ciresul de la tara al bunicilor, copiii bolnavi de leucemie sau cancer merg la scoala chiar si in vacanta.

Mai bine spus, ajunge scoala ambulanta din spital la ei. La patul in care zac, doborati de boala. Este vorba despre "sectiunea" mobila a scolii din Spitalul de Copii "Sf. Maria" Iasi, cea mai mare unitate de profil din Moldova. Pe primele doua etaje ale spitalului sunt internati proscrisii, copiii mentinuti in viata cu ajutorul dializei sau al citostaticelor. De la un capat la altul vezi copii mutilati, ascunsi, parca, in dosul scheletelor inalte din fier, suporturile ce poarta povara sticlelor din plastic cu lichidul ce asigura efectuarea tratamentului - transfuzia si, implicit, supravietuirea.

NEINTRERUPT. La sfarsitul anului scolar, la 15 iunie, copiii au primit, aici, in loc de diplome, medicamente, coronitele lor au fost incarcate de spini, iar premiul cel mai valoros a constat in cel mult inca o luna de viata. Aici nu intra in calcul vacantele - caci functionarea scolii nu este intrerupta pe perioada verii. O mana de oameni le ofera copiilor bolnavi respectul de care se bucura altii in cadru obisnuit, unde exista dascali adevarati. Aici fac un fel de voluntariat, in principal, un pedagog si un asistent social. Sunt incurajati de frantuzoaica Josette, o sufletista care prin intermediul unei fundatii ajuta copiii cu grave probleme de sanatate.

RECUPERAREA ABSENTELOR. Cei doi voluntari vin zilnic la spital, in sala de mese transformata ad-hoc in sala de lectii sau la pat, pentru bolnavii care nu pot fi sub nici o forma deplasati. Pentru ca unii se urnesc sprijinindu-se in carje, ajutati de mame sau de personalul medical. Ajunsi la "clasa" isi ingramadesc foile de desen si caietele ori jucariile printre blidele pline cu resturi de mancare. "Din pacate, spatiul restrans ne impiedica sa respectam o programa. Am incercat de exemplu sa studiem engleza cu o parte din ei, dar nu s-a putut din cauza varstelor diferite, intre 3 si 19 ani. Cei mici ii deranjeaza pe cei mari sau invers. Unii citesc, altii mai mari scriu, deseneaza sau picteaza si, de aceea, nu putem sa-i supraveghem foarte bine pe toti", spune Serena Matei, pedagogul scolii ambulante din spital. Asa-zisele materiale didactice, destul de saracute, sunt aduse fie prin fundatie, fie de pedagog. Aici, la scoala ambulanta din spital, se incearca recuperarea cunostintelor pierdute din cauza absentelor inregistrate in urma internarii in spital.

NEVOIE. Copiii ar avea nevoie de carti, pentru ca cele pe care studiaza sunt aduse de pedagog sau de fundatia franceza

DORITORI DE STUDIU. O fetita foarte buna la matematica, cu scrisul extrem de ordonat, vroia tot timpul sa faca exercitii si a scris pana in clipa mortii. O alta fetita, Costina, dansa foarte frumos. "Am facut o sceneta, ne-am pregatit si a dansat extraodinar de frumos, eu si colega mea eram uimite, avea muzica in sange, dar cand sa danseze in fata asistentei, de rusine, nu a mai schitat nici un pas." Ce sa mai spunem de Gina, care a invatat limba spaniola la spital, l-a rugat pe pedagog sa-i aduca mai multe carti pentru studiu.

Andrei Oniciuc a fost si el elev al scolii din spital. Pedagogul i-a stat alaturi inca de la internare, cand i-a fost amputat si un picior. "Jucam sah cu el, eu l-am invatat, si pana la urma ma invingea de fiecare data. A inaintat infectia in organism, a urcat la plamani, a facut metastaza si a murit... Pe alt copil, mama lui il duce si aduce de la salon, are o tumora la picior si se plange tot timpul ca il doare spatele, transpira foarte des, cu toate acestea are o mare vointa de a invata." Lavinia are pareza si nici ea nu poate merge, iar Sabina din Harghita trebuie tot timpul dusa de mana. Alt copil, cu sindrom Down, este imobilizat in salon, iar pedagogul sau asistentul social merg la el la pat. Parintii sunt bucurosi ca aceasta activitate ii mai anima pe copii, iar micii pacienti sunt entuziasmati atunci cand, cu desenele lor, se organizeaza mici expozitii in spital.

"Pana de curand a existat o lista cu zilele de nastere ale copiilor si pentru fiecare aniversare se facea cate o mica serbare." "Astfel compensam suferinta lor, pentru ca nimeni nu stie daca acel copil va mai apuca inca o astfel de zi, in care sa fie in centrul atentie." Se aduna toti cei de la sectia de oncologie, petrec si copiii se bucura. Aceasta reprezinta de fapt singura lor vacanta, sarbatoarea zilei de nastere. Apoi se asaza tacerea.

POVESTI CU HAPPY END. Un copil scrie poezii si are o deosebita placere sa i le citesti si sa-ti spui parerea. "Avem un program, se numeste «Daca am visa», in care le dam copiilor o fotografie si ii lasam sa isi imagineze ca se afla in acel loc. Multi spun ca nu mai sunt bolnavi si nu mai sunt aici, altii ca sunt la mare, pentru ca, desi nu au voie sa stea la soare, viseaza ca se afla la plaja sau isi imagineaza ca alearga si ca-s eroi ce se catara pe culmi. Au si multa imaginatie. Leonard, spre exemplu, la compunere imi dicta cum o insecta-gigant cat pamantul dadea tarcoale pamantenilor, dar toate povestile lor se termina cu bine. E ca o regula nescrisa. Insa toti au o predilectie sa picteze cu negru. La un moment dat, un copil a desenat cu maro o scara pana la cer. Asa a descris-o el. A zis ca acolo vrea sa ajunga, in timp ce plangea de durere. Sunt multi copii care sufera si viseaza ca el. Insa, daca ii iei in brate si stai cu ei, fie si numai cinci minute, se simt in siguranta. E ca si cum ai zbura cu ei pana la cer."

PLANG COPACII "Daca intarzii cinci minute imi fac observatii, povesteste pedagogul. Sunt foarte atenti la detalii. Vin la sala cu venula sau cu stalpul de perfuzie, unii au cateter in gat, altii tumori localizate in diferite parti «si arata foarte rau», dupa cum cred ei insisi. Spun ca arata ca niste monstri, dar nu e adevarat. Sunt copii si sunt frumosi. Urata e imaginea pe care o au ei asupra vietii nemiloase. Stau tristi si se uita pe geam cum ploua si plang copacii" Serena Matei pedagogul scolii ambulante din spital

OGLINDA MORTII "O fetita si-a pierdut oglinda si i-am dat-o pe a mea. Dupa aceea, am aflat ca a murit. Am plans ca nu-i oferisem mai multe lucruri. De obicei, inainte sa moara sunt foarte apatici. Un alt caz cutremurator a fost al unei fetite care-si facuse o prietena tot din randul pacientelor. Copila a plecat insa de Pasti si nu s-a mai intors, pentru ca a murit. Prietena ei a aflat, iar de atunci este nervoasa, apatica si vorbeste numai de moarte. Nu o putem consola cu nimic" Serena Matei pedagogul scolii ambulante din spital