x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Si fluturii de acasa, si ploaia de acasa se afla adinc in noi

Si fluturii de acasa, si ploaia de acasa se afla adinc in noi

de Florin Condurateanu    |    08 Aug 2008   •   00:00

SA NU-I FIE DE DEOCHI DE VIATA!
Era o fata frumoasa, incit incepeai sa crezi ca i se potriveste zicerea din povestile copilariei "La soare te puteai uita, dar la dinsa ba!". Si nu numai ca era frumoasa trasnet, se involbura din ea si o veselie isteata, incit cei din jurul ei ii cautau prezenta, stringindu-se ca fluturii la abajurul lampii luminate. Avea ea cam prea multe ginduri teleghidate spre lux, asa ca tineretea a numit-o spre cele strainataturi, plecind in Germania prin casatoria cu un neamt bogat care a scos-o din epoca de aur.



SĂ NU-I FIE DE DEOCHI DE VIAŢĂ!
Era o fată frumoasă, încît începeai să crezi că i se potriveşte zicerea din poveştile copilăriei "La soare te puteai uita, dar la dînsa ba!". Şi nu numai că era frumoasă trăsnet, se învolbura din ea şi o veselie isteaţă, încît cei din jurul ei îi căutau prezenţa, strîngîndu-se ca fluturii la abajurul lămpii luminate. Avea ea cam prea multe gînduri teleghidate spre lux, aşa că tinereţea a numit-o spre cele străinătăţuri, plecînd în Germania prin căsătoria cu un neamţ bogat care a scos-o din epoca de aur.

Au trecut ani şi frumoasa româncă mi-a scris o scrisoare. Şi ce credeţi că scria românca cu pix nemţesc? Că dimineaţa se scoală tîrzior, dă perdelele grele de catifea din dreptul ferestrei şi se uită în curte, oscilînd cu ce maşină să plece la plimbare, cu Audi, cu BMW sau cu Jeep-ul. Şi se confesa mai departe frumoasa noastră plecată în Occident. "Mă răsfaţă bărbată-meu tare-tare şi, cu toate astea, ştiţi ce mi-aş dori eu? Să stau de cu noaptea la o coadă ca să prind dimineaţa nişte pungi cu tacîmuri, dar numai să aud ore lungi vorbindu-se româneşte." Citeşti aceste destăinuiri şi parcă-ţi vine să te scarpini în creştetul capului a nedumerire.

Ce a apucat-o asemenea dor de vorbele româneşti pe frumoasa româncă, încît îşi dorea să stea ore lungi la coadă pentru nişte gîturi şi gheare de găină, aşa cum se făcea pe timpul ceauşeştilor?! Păi, chiar şi ştiinţa modernă a demonstrat cu analize, cu teste medicale cum că omul nu se poate rupe de fapt de locul unde a văzut lumina zilei şi unde în pămînt, sub brazda de iarbă, în ţintirim, dorm bunii şi străbunii lui. De ce ne cheamă atît de puternic locul natal? De ce ne pîrjoleşte dorul de el? Păi, teoriile ştiinţifice au explicat ce pînă acum noi credeam că e numai chemarea sufletului. Date precise au fundamentat ştiinţific proverbul acela: "Fie pîinea cît de rea/ Tot mai bine în ţara mea!". Pentru că, de generaţii şi generaţii, un om este adaptat la aerul din locul unde se naşte. Organismul lui funcţionează cu apa din acel loc, cu iarba pe care o simte pe tălpile goale îmbibată de roua plaiului unde a văzut lumina zilei. Metabolismul omului moştenit de la bunica merge cu carnea de văcuţă care a păscut din poiana din spatele casei şi cu vîntul care bate irepetabil pe meleagurile lui. Probabil că şi cîntecul ciocîrliei sau al cucului din păduricea vecină cu ograda părintească face şi el să se învîrtă destinul omului cel mai bine acolo unde s-a născut şi el şi unde s-au născut şi moşii lui. În locul natal, şi bolile poartă amprenta zonei, aşa că organismul omului ştie să lupte cu suferinţele, cu bolile din cîmpia şi dealurile lui.

De ce este acea teribilă chemare spre acasă? Poate răspunsul se află şi în următoarea istorisire depănată de un căpitan de vapor de cursă lungă. Vaporul românesc se stricase undeva în largul Atlanticului şi a trebuit să se tîrască pînă în port la New York, unde a intrat în reparaţii. Într-una din zile, pe chei, lîngă nava românească a oprit o limuzină strălucitoare din care a coborît un bărbat elegant şi falnic, deşi părul îi era tot alb. L-au întrebat marinarii români cu ce-l pot ajuta vorbind în americăneşte. "Nu-mi stricaţi vraja, vorbiţi româneşte, fiindcă eu sînt ardelean plecat acum 50 de ani să fac bani în America. Şi chiar sînt înstărit, am două făbricuţe şi nu m-am mai întors acasă. Vă dau dolari cîţi doriţi cerîndu-vă un favor. Să mă lăsaţi să stau într-o cabină de-a voastră cît veţi întîrzia în Portul New York." S-au mirat tare marinarii români, dar bărbatul impozant a continuat: "Medicul meu mi-a comunicat că am cancer avansat şi mai am de trăit doar cîteva săptămîni şi vreau să mor pe un vapor românesc, fiindcă nu mai am timp să mă întorc acasă". Cît alean a putut să strîngă în suflet românul plecat departe şi îmbogăţit, încît, dacă nu putea să moară pe pămîntul de acasă, dorea să moară măcar pe o bucată de fier românesc!
Şi un alt destin, simţind că i se apropie sfîrşitul, marele savant al lumii Coandă, a venit să moară acasă în România.

×
Subiecte în articol: pagina de suflete