Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
ÎN MEMORIA LUI VLĂDUŢ
Un sistem opac, închis, care să ţină departe de ochii lumii toate
beteşugurile şi fărădelegile ce se petrec în măruntaiele-i, aşa este
croit sistemul ce se numeşte bombastic – de protecţie a copilului.
ÎN MEMORIA LUI VLĂDUŢ
Un sistem opac, închis, care să ţină departe de ochii lumii toate beteşugurile şi fărădelegile ce se petrec în măruntaiele-i, aşa este croit sistemul ce se numeşte bombastic – de protecţie a copilului.
Din interior, nimeni nu vorbeşte, deşi mai toţi se vaită pe la colţuri. Bîrfe precum că staff-ul direcţiei cutare e băgat în sistem numai pe pile, neavînd nici în clin, nici în mânecă cu asistenţa socială, ba că anagajaţii cei mărunţi sînt terorizaţi, arătîndu-li-se uşa dacă ridică vreo problemă – de vorbit cu presa nici nu se pune problema. Majoritatea asistenţilor sociali şi maternali au o privire de om hăituit numai dacă te apropii de ei. Ba că în marea majoritate a cazurilor adopţia costă... cel puţin două miare (de euro, fireşte). Dar rămîn doar la nivel de bîrfe. Nimeni, dar nimeni nu are curaj să iasă în faţă şi să spună totul pe şleau (Despre adopţii spun cei care doresc să înfieze şi aşteaptă şi aşteaptă... nimeni nu le cere în mod direct, însă ei ştiu de la alţii care au fost în aceeaşi situaţie. Şi, fireşte, cînd primesc copilul, toţi amuţesc. Le e frică să mai spună ceva, pentru că sînt deja părtaşi... Ajung să dea, pentru că altfel nu li se dă). Din cînd în cînd, cîte un asistent maternal mai riscă şi deschide gura să se vaite însă doar privind aspectele financiare ale problemei (salarii, indemnizaţii ale copiilor...). Din cînd în cînd, cîte un director se mai plînge că banii sînt insuficienţi, ca şi personalul de altfel, şi că sînt mult prea multe cazuri pe cap de asistent social – mai multe decît poate duce. Cu toate astea, nimic nu se schimbă – aceleaşi văicăreli an de an – aceeaşi secretomanie privind viaţa copiilor din sistem. Din cînd în cînd se mai organizează cîte o serbare, şi atunci sistemul îşi trage un bandaj care să-i ascundă cangrenele. În rest, lacătele pe vieţile copiilor sînt la fel de grele ca acelea de ocnaş în spatele uşilor bine ferecate.
Lacătul este furnizat chiar de lege şi este folosit pînă la epuizare. Pînă la epuizarea copilului, desigur. Şi este repetat cu sfinţenie de toţi lucrătorii din sistem: "Dreptul copilului la imagine şi la intimitate". Chiar dacă în intimitate poate fi bătut, nemîncat, ars cu ţigara sau tăiat cu forfecuţa. Acest drept îl are – garantat.
(va urma)
