x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Spitalul “Bagdasar’Arseni”, reabilitat şi modernizat

Spitalul “Bagdasar’Arseni”, reabilitat şi modernizat

de Magda Marincovici    |    30 Oct 2013   •   18:36
Spitalul “Bagdasar’Arseni”, reabilitat şi modernizat
O unitatea medicală unică în ţara noastră în privinţa bolilor neurochirurgicale tratate
Spitalul Clinic de Urgenţă “Bagdasar Arseni” a fost renovat, fiind “cel mai modern spital public din România”, a anunţat ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu. Lucrările de renovare şi consolidare au început în urmă cu cinci ani şi s-au investit aproximativ 23 de milioane de euro: 19 milioane de euro asiguraţi de Ministerul Sănătăţii şi restul de Banca Mondială. De asemenea Ministerul Sănătăţii a investit încă 16,4 milioane de euro pentru aparatură de înaltă performanţă, dispozitive şi echipamente medicale, precum şi pentru mobilier.

La ora actuală, această unitate medicală de elită are, pe lângă secţiile de neurochirurgie, secţii de chirurgie generală, chirurgie plastică, ortopedie-traumatologie, cardiologie, recuperare neuromotorie şi una dintre cele mai performante secţii de terapie intensivă din Bucureşti. Astfel, în prezent, Spitalul “Bagdasar Arseni” este unic în ţara noastră în privinţa patologiei neurochirurgicale tratate. Aici, se tratează cel mai mare număr de artroze vertebrale şi leziuni intracraniene din ţară, precizează managerul spitalului, dr. Anca Buliman.

“Cred că ceea ce ne-am propus să creştem finanţarea spitalelor din resurse proprii se poate realiza cu prisosinţă. Sunt la “Bagdasar Arseni” saloane în care se poate acorda servicii medicale în sistem privat care pot aduce venituri suplimentare spitalului. Veniturile pot veni de la cetăţeni români şi, pe directiva transfrontalieră, de la mulţi cetăţeni străini care pot face aici multe operaţii complicate, care sunt costisitoare în stăinătate, ţinând seama de dotarea tehnică, profesionalismul medicilor şi condiţiile hoteliere”, a precizat ministrul Eugen Nicolescu. 

În 1935, începea istoria acestui spital de elită. Cu doar opt paturi şi o sală de operaţii. Dar cu o culme a medicinii: profesorul Dimitrie Bagdasar. La mijlocul anilor ’70, intră în familia  spitalelor  de neurochirurgie renumite la nivel mondial şi din 1975, sub conducerea unei alte somităţi a medicinii, prof. dr. Constantin Arseni, se dezvoltă aici unul dintre cele mai importante centre medicale din România. Din 1993 , sub conducerea prof. Alexandru Constantinovici, dobândeşte statutul  de spital de urgenţă, iar în 2005, sub conducerea prof. dr. Vlad Ciurea, se deschide, aici,  primul centrul de excelenţă în neurochirurgie din România, singurul din ţara noastra, atestat la nivelul UE.   

În prezent, la Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar-Arseni" , 60% dintre cazurile tratate sunt din ţară, iar 40% sunt din Bucureşti. Unitatea medicală dispune de 400 de paturi şi, anual, primeşte aproximativ 23.000 de pacienţi.


×
Subiecte în articol: spitalul bagdasar arseni