x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate SUFERINŢĂ - Andrei visează la ziua în care va putea mânca bunătăţi fără să-i fie rău

SUFERINŢĂ - Andrei visează la ziua în care va putea mânca bunătăţi fără să-i fie rău

31 Oct 2008   •   00:00
SUFERINŢĂ - Andrei visează la ziua în care va putea mânca bunătăţi fără să-i fie rău

Un băieţel cu un zâmbet îngeresc ştie că fiecare bucăţică de ciocolată, fiecare sandviş pe care îl mănâncă îi va provoca, în scurt timp, un chin.



Ştie că, de fiecare dată când duce ceva bun la gură, va vomita. Dar poftele de copil, mai ales marea lui plăcere – dulciurile –, nu ţin cont de necazul ce-i macină trupuşorul. Esofagul gâtuit nu-i permite copilului de 5 ani să se hrănească decât cu biberonul. Iar singura hrană care nu-i face rău este cea semilichidă. Operaţia care i-ar putea schimba viaţa costă doar 11.000 de euro, însă părinţii lui Andrei nu-şi permit această sumă. Intervenţia ar urma să fie făcută la o clinică din Germania şi va consta în introducerea laparoscopică a unui balonaş în stomacul copilului, astfel încât, într-un anumit interval de timp, esofagul să se lărgească şi copilul să poată mânca normal.  "De trei zile vomită întruna, îi e foarte rău şi nu mai ştim ce să facem pentru a-l ajuta", spune cu disperare mama lui Andrei.

Cu toţii speră că micuţul, aflat la a doua încercare în viaţa lui, după ce a fost operat de o malformaţie la inimioară, va trece cu bine şi peste aceasta. O intervenţie chirurgicală este exclusă în cazul lui, din cauza brahicardiei de care suferă, ca urmare a operaţiei pe cord de acum trei ani. Pentru mai multe informaţii, o puteţi contacta pe mama lui Andrei la telefonul 0761.876.647.

Donaţi pentru un vis

Cei care-l pot ajuta pe Andrei să strângă suma de 11.000 de euro o pot face în conturile deschise la BRD Constanţa, unitatea Pandurului, pe numele mamei, Mihaela Niţă.

Cont RON: RO76BRDE140SV49594401400

Cont USD: RO14BRDE140SV62805101400

Cont EURO: RO53BRDE140SV62805291400

Pentru Andrei, părinţii au deschis un teledon, sperând că vor strânge suma salvatoare mai uşor.

0900 900 170 – 10 euro/apel

0900 900 172 – 2 euro/apel

0900 900 175 – 5 euro/apel

×
Subiecte în articol: pagina de suflete andrei