x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Trei afecțiuni pe care le combați cu citrice

Trei afecțiuni pe care le combați cu citrice

29 Oct 2017   •   17:38
Trei afecțiuni pe care le combați cu citrice

Îți iei din citrice vitamine, minerale, antioxidanți, dar, dacă le mănânci în stare crudă te protejează nu doar de carențe, ci și de bolile digestive, scrie clicksanatate.ro.

Hiperaciditatea gastrică

Pe lângă faptul că este un fruct delicios, grepfrutul poate fi folosit pentru a trata multe afecțiuni, care nu necesită consultul unei medic.
Pentru a preveni infectarea tăieturilor și zgârieturilor, aplică suc de grepfrut. Acesta are proprietăți antibiotice, prevenind apariția infecțiilor.

Față de alte produse antibacteriene sucul de grepfrut nu deteriorează pielea. Totodată, mănâncă cel puțin un grapefrut pe zi pentru a reduce cantitatea de acid pe care organismul o produce. În felul acesta, arsurile de stomac nu te vor mai deranja.

Dacă suferi de diaree și de inflamarea intestinului, apelează cu încredere la grepfrut. În țările în curs de dezvoltare, fructul este adesea folosit pentru protejarea oamenilor de dizenterie, tifos și alte probleme care pot rezulta din consumul de apă murdară sau de alimente stricate.

De asemenea, sucul de grepfrut înlătură oboseala. Vitaminele și mineralele care se găsesc în acesta te pot ajuta să te energizezi după o zi lungă și epuizantă. Amestecă suc de lămâie și suc de grepfrut în părți egale și bea când ai nevoie de un impuls.

Dacă vrei să ții la distanță cancerul sau să reduci infecțiile respiratorii, folosește cojile de la grrepfrut. Bogate în vitamine, în special A și C, substanțe hipotensive și anticancerigene, acestea pot fi utilizate în ceaiuri, dulcețuri sau marmelade.

Constipația

La fel ca și lămâia, portocala este bogată în vitamine (C, A, B), minerale (calciu, magneziu, fosfor și sodiu) și oligoelemente (fier, cupru, zinc, mangan). Necesarul zilnic de vitamina C este asigurat prin 100 ml suc proaspăt din pulpă de fruct. Totodată, este unul dintre cele mai bune fructe pentru sezonul rece, deoarece este un excelent remineralizant, suplinind lipsa de vitamine și întărind capacitatea de apărare a organismului.

×