x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Un diabetic din zece începe la timp insulinoterapia!

Un diabetic din zece începe la timp insulinoterapia!

de Steluta Indrei    |    23 Apr 2012   •   19:07
Un diabetic din zece începe la timp insulinoterapia!

Doar un pacient cu diabet din zece incepe terapia cu insulina la timp, arata un studiu global prezentat cu ocazia lansarii unui proiect educational unic in tara nostra intitulat Facultatea de Excelenta in Insulinoterapie (FITS).

"Terapia cu insulina este cea mai complexa forma de tratament din medicina. Pentru ca ea presupune participarea activa a pacientului, el administrandu-si singur injectiile cu insulina, si stransa colaborare medic-asistent educator-pacient-familia acestuia. Tocmai din cauza complexitatii sale, insulinoterapia nu se face intotdeauna corespunzator. Cu toate acestea, insulina este cel mai vechi medicament folosit in diabet. Anul acesta celebram 90 de ani de insulinoterapie si 91 de ani de cand savantul roman Nicolae Paulescu a descoperit insulina', a explicat profesorul doctor Nicolae Hancu, presedintele onorific al Federatiei Romane de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice. El considera ca Facultatea de Excelenta in Insulinoterapie, proiect sustinut de compania Sanofi, va contribui in mod decisiv la imbunatatirea terapiei cu insulina in tara noastra.

In Romania, peste 800.000 de persoane sufera de diabet, dintre care aproximativ 220.000 sunt pacienti aflati in tratament cu insulina. Anual se inregistreaza peste 50.000 de cazuri noi de diabet.

"Persoanele cu diabet zaharat tip 1 se trateaza intotdeauna cu insulina, iar dintre cele cu diabet zaharat tip 2, aproape 30% se trateaza tot cu insulina, restul cu medicamente orale', a precizat profesorul Hancu. In cazul pacientilor cu diabet zaharat tip 1, insulinoterapia este salvatoare de vieti, iar in cazul celor cu diabet zaharat tip 2, aceasta terapie le ofera sansa prevenirii complicatiilor diabetului.

O problema des intalnita in randul pacientilor cu diabet zaharat tip 2, dar chiar si al unor medici este reticenta de a trece la tratamentul bazat pe insulina. Insa, ca urmare a amanarii insulinoterapiei, pacientii se expun riscului de a dezvolta complicatii grave: infarct miocardic, insuficienta renala, retinopatie diabetica, neuropatii etc.

Potrivit profesorului Nicolae Hancu, trecerea la insulinoterapie in cazul pacientilor cu diabet zaharat tip 2 se face in etape: "Odata stabilit diagnosticul de diabet tip 2 se incepe cu schimbarea stilului de viata si introducerea unui medicament antidiabet cu administrare orala. Dupa 6 luni se face reevaluarea pacientului, iar daca valorile hemoglobinei glicozilate (cea mai noua si eficienta analiza de sange utilizata in diagnosticarea si controlul diabetului) sunt peste 7,5 se introduce al doilea tip de medicament. Dupa 3 luni urmeaza alta reevaluare si eventual introducerea celui de-al treilea tip de medicament. Iar daca dupa 12 luni hemoglobina glicozilata se mentine ridicata, se impune insulinoterapia. In cazul in care se depisteaza de la inceput valori de peste 9 ale hemoglobinei glicozilate, se trece imediat la administrarea de insulina. Tinta tratamentului in diabet este ca hemoglobina glicozilata sa nu depaseasca valoarea 7'.

Din pacate, accesul pacientilor la aceasta analiza moderna in diabet este limitat in tara noastra, deoarece costurile trebuie suportate de majoritatea pacientilor, a subliniat profesorul Hancu. Conform programului national de diabet, determinarea hemoglobinei glicozilate este decontata doar in 60.000 de cazuri, a aratat specialistul.

In acest context, Facultatea de Excelenta in Insulinoterapie are ca obiective combaterea reticentei medicilor si pacientilor in administrarea insulinei, actualizarea cunostintelor in domeniul insulinoterapiei, cresterea nivelului de educatie a pacientilor cu diabet. Pana la sfarsitul anului, peste 400 de medici, 300 de asistente-educator si mii de pacienti cu diabet vor beneficia gratuit de proiecte educative prin intermediul acestui program.

Educatia terapeutica a pacientilor cu diabet este esentiala pentru ca ei trebuie sa-si masoare glicemia de mai multe ori pe zi, sa-si administreze injectiile cu insulina si sa-si ajusteze dozele in functie de valorile glicemiei, sa aiba un program ordonat de mese si un regim alimentar controlat. "Proiectul educativ FITS este cu atat mai important cu cat accesul pacientilor la informare este limitat, educatia fiind facuta in mod voluntar de asistentele din centrele de diabet', a atras atentia sef de lucrari doctor Cornelia Bala, presedintele Asociatiei Romane de Educatie in Diabet.

×