x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Unele organe nu dor și nu sună alarma

Unele organe nu dor și nu sună alarma

de Florin Condurateanu    |    03 Aug 2020   •   18:50
Unele organe nu dor și nu sună alarma
Sursa foto: Sebastian Kaulitzki/Getty Images/Hemera

Îi auzi pe câte unii: „M-a enervat şeful şi a început să mă doară ficatul” sau „Am muncit mult şi mă înţeapă ficatul”! Toate aceste remarci nu au la bază un adevăr, ficatul nu doare, cum nici alte organe nu dor, iar oamenii nu se îngrijorează şi întârzie să consulte un medic.

 

Ficatul este un organ extraordinar, unii îl numesc laborator, alţii îi spun uzină. În realitate, ficatul este un uriaş combinat însărcinat cu o sumedenie de roluri. În ficat se descompun în elemente primare substanţe şi nutrienţi, în urma muncii lui se nasc alte elemente care participă la repararea oricărui ţesut. În ficat se face o detoxificare a substanţelor care umblă prin organism. Ficatul produce 70% din colesterol, secreţiile hepatice participă ca bilă la digestie, ficatul produce albumină, câte şi mai câte.

Ficatul nu are în componenţă o reţea de nervi, deci nu doare. Nervi are învelişul ficatului şi în această foiţă pot apărea dureri. Când ficatul se inflamează mult sau creşte printr-o tumoră, este lezată această îmbrăcăminte a ficatului şi se simt dureri, dar asta e mai rar. Când ficatul şchioapătă, apar alte semne: omul resimte o oboseală exagerată, e atras de pat, de somn. Se colorează urina în ruginiu, fecalele se decolorează.

Analizele de laborator în privinţa ficatului se strică. Atunci când are inflamaţii şi apare fibroza, sângele nu mai trece prin ficat, este blocat, creşte presiunea în amonte, în vena portă şi trece lichid în abdomen, cresc şi se sparg varicele de pe esofag, sunt semne de ciroză.

Nici plămânul nu doare, el nu este străbătut de o reţea de nervi. Pleura, învelişul plămânului, poate să doară, când e lezată, când e perforată, când pătrunde aer (pneumotorax). Plămânul în suferinţă provoacă tuse, febră, slăbiciune, lipsă de poftă de mâncare. Numai când e vorba de pietre, rinichii dor. În stare de suferinţă, rinichii perturbă procesul urinării. Nici tiroida nu doare, ea duce la prea puţină secreţie tiroidiană sau la prea multă secreţie de hormoni tiroidieni. Lipsa iodului duce la guşă şi la noduli în tiroidă. Din fericire, majoritatea nodulilor tiroidieni nu sunt canceroşi, ei se scot cu o parte din tiroidă, când cresc.

 

 

Când un pacient acuză tiroida că simte un nod în gât, care-l împiedică la respiraţie liberă, de vină nu este tiroida, ci mai curând nevroza. De aceea, trebuie consultat un psihiatru.

 

 

×