x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Urmează sau nu marele nimic?

Urmează sau nu marele nimic?

de Florin Condurateanu    |    27 Iun 2008   •   00:00

SĂ NU-I FIE DE DEOCHI DE VIAŢĂ!
Nici nu pot să mă gîndesc cum ar arăta lumea ştiind că după clipa aceea, clipa nevieţii, nu ar urma nimic, de fapt, ar urma Marele Nimic. Probabil oamenii ar socoti zilele pînă cînd se apropie clipa nefiinţei şi s-ar urca pe pereţi bănuind că aceea este definitiva tragere a cortinei şi că în spatele ei nu există nici o continuare, există doar pămînt şi viermi.



SĂ NU-I FIE DE DEOCHI DE VIAŢĂ!
Nici nu pot să mă gîndesc cum ar arăta lumea ştiind că după clipa aceea, clipa nevieţii, nu ar urma nimic, de fapt, ar urma Marele Nimic. Probabil oamenii ar socoti zilele pînă cînd se apropie clipa nefiinţei şi s-ar urca pe pereţi bănuind că aceea este definitiva tragere a cortinei şi că în spatele ei nu există nici o continuare, există doar pămînt şi viermi. Probabil că unul din marile roluri, din uriaşele roluri pe care le interpretează creştinismul este faptul că sădeşte în sufletele oamenilor speranţa că o dată cu moartea nu se pune punct şi că există o prelungire pentru suflet, existenţa în ceruri, pentru unii în Rai, pentru alţii în iad. Sentimentul ăsta că nu se scrie ultima pagină şi că viaţa este un serial ce continuă şi după moarte menţine echilibrul în interiorul omului care vede o luminiţă la capătul tunelului aşa cum prea mult se utilizează această zicere. Există alte teorii, care şi ele flutură în faţa oamenilor o continuare după moarte, dar lansează altă teorie, aceea a reîncarnării. S-au ciocnit mai vîrtos în ultima vreme două curente legate de ce urmează după moarte. Curentul acela care se bazează pe destăinuirile a nu puţini oameni care au trecut prin moarte clinică şi curentul unor cercetători prea exacţi, prea închistaţi în re­gulile ştiinţei, care încearcă să mi­nimalizeze trăirile luminoase ale celor care îşi istorisesc clipele morţii clinice, din care totuşi s-au întors. S-au adunat volume întregi cu povestiri ale oamenilor care, reanimaţi şi reîntorşi la viaţă, au istorisit timpul cît s-au aflat dincolo de hotarul vieţii. Cei mai mulţi dintre ei vorbeau despre o călătorie în mare viteză către o lumină, o lumină primitoare, o lumină aducătoare de linişte, aducătoare de o senzaţie de bine, şi mersul spre această lumină se însoţea de galopul unor amintiri din viaţa reală. Mulţi dintre aceşti oameni îmbrăţişaţi de lumina binefăcătoare povesteau că parcă un prieten neconturat, dar un mare prieten, îi susţinea cu braţele lui, făcîndu-le un culcuş comod. O serie dintre cei care s-au reîntors la viaţă chiar au reproşat medicilor de ce i-au smuls din acea stare de pace şi lumină, de ce nu i-au lăsat acolo. Pe de altă parte, există povestitori ai clipelor morţii, e drept, mai puţini, care relatează că nu  au fost primiţi într-o baie de lumină şi au plonjat într-o beznă neprimitoare, într-un întuneric neplăcut. Cei care au îndrăznit să interpreteze aceste povestiri avînd un numitor comun au interpretat că  lumina blîndă însemna Raiul, iar bezna care sperie era probabil intrarea în iad. Oricum, indiferent de lumina sau întunericul în care au pătruns în clipele morţii, oamenii reîntorşi la viaţă au evidenţiat importante transformări. Au devenit mai deschişi spre semenii lor, ceva mai înţelepţi, mai iubitori de viaţă. În contrast cu aceştia, cercetătorii riguroşi au susţinut că toate aceste senzaţii de mers spre lumină sau plonjare în întuneric, toată derularea în regim de sprint a unor scene din viaţa trăită sînt de fapt ultimele zbateri ale unor cre­iere muribunde. De fapt, spusele lor au fost aşezate şi lîngă experimente. O serie de studenţi s-au supus voluntar la nişte teste în care asupra lobului temporal drept al creierului au fost îndreptate unde magnetice slabe. Ei bine, aceşti oameni de ştiinţă susţin că, sub bombardamentul acestor unde magnetice slabe, partea dreaptă a creierului a produs astfel de stări. Baia de lumină, fuga amintirilor, senzaţia de bine. Opinau aceşti cercetători că, atunci cînd a fost oprită sursa de unde magnetice slabe, creierul nu a mai resimţit astfel de trăiri. Cine ştie care este cheia marii taine a vieţii şi morţii? Poate că acolo s-a adunat tot misterul care închide drumul spre Lucrarea Marelui Creator.

×
Subiecte în articol: pagina de suflete lumina